Mohamed Salah mai avea numai un an de contract cu Liverpool și zvonurile despre o eventuală plecare a sa de pe Anfield în vara viitoare s-au întețit în ultima perioadă. Presa engleză a scris în repetate rânduri că egipteanul nu este mulțumit de salariul pe care i-l oferă Liverpool și este gata să schimbe tabăra în 2023, Real Madrid, Barcelona sau PSG fiind enumerate printre posibilele sale destinații.
Astăzi, starul lui Liverpool a pus capăt oricăror speculații și a semnat un nou contract, valabil până în 2025. Conform Daily Mail, Salah va avea un salariu săptămânal de 400.000 de £, devenind astfel cel mai bine plătit jucător al echipei lui Klopp.
Premier League
Mohamed Salah, omul record în Premier League! Performanța incredibilă atinsă de starul lui Liverpool
07/08/2022 LA 09:09

Mohamed Salah a semnat un nou contract cu Liverpool

Salah a vorbit despre reînnoirea contractului său și s-a arătat foarte încântat și în același timp dornic să continue să facă performanță cu gruparea de pe Anfield.
"Mă simt grozav și suntentuziasmat să câștig trofee cu clubul. Este o zi fericită pentru toată lumea. A fost nevoie de ceva timp pentru a reînnoi, dar acum totul este gata, așa că trebuie doar să ne concentrăm pe ceea ce urmează.
Cred că puteți vedea că în ultimii cinci sau șase ani că echipa a mers mereu în sus. Sezonul trecut am fost aproape de a câștiga patru trofee, dar, din păcate, în ultima săptămână a sezonului am pierdut două dintre ele.Cred că suntem într-o poziție bună de a lupta pentru din nou pentru toate. Avem și jucători noi. Trebuie doar să continuăm să muncim din greu, să avem o viziune bună, să fim pozitivi și să luptăm pe toate fronturile", a spus Salah, citat de Daily Mail.
Mohamed Salah a ajuns la Liverpool în 2017, de la AS Roma, "cormoranii" plătind pentru el 37,5 miioane de £. Investiția s-a dovedit una excelentă, egipteanul devenind unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume în ultimii ani. Până acum, Salah a jucat 254 de meciuri pentru gruparea de pe Anfield, marcând 156 de goluri și oferind 63 de assist-uri.
Salah a câștigat 6 trofee în tricoul lui Liverpool, printre care și un titlu în Premier League și un trofeu UEFA Champions League.
Premier League
Liverpool, debut cu stângul în Premier League! A obținut un singur punct pe terenul lui Fulham
06/08/2022 LA 13:26
Fotbal
Salah, felicitat de Klopp după prelungirea contractului cu Liverpool
02/07/2022 LA 06:03