Fratele lui Abdelhak Nouri a informat aseară presa olandeză că fostul fotbalist și-a revenit din coma în care a intrat acum doi ani și 9 luni. Spusele acestuia au fost interpretate în contextul că Nouri tocmai ar fi fost deconectat de la aparate, însă el nu se mai află în comă de aproximativ un an.
Lucru relevat de bunul său prieten, Frenkie de Jong. De altfel, apropiații lui Nouri știau că acesta face mici pași spre recuperare, dar au preferat să păstreze discreția, așa cum și-a dorit familia.
Odată fratele său ieșind în public și anunțând că fostul mijlocaș face mici progrese în direcția dorită, Frenkie de Jong a evocat un episod petrecut vara trecută. Nouri și jucătorul Barcelonei erau foarte buni prieteni, având aceeași vârstă și crescând împreună la juniorii lui Ajax.
Romanian Liga I
Căderea incredibilă a lui Dinamo! Are a doua cea mai slabă apărare a Europei
ACUM 24 MINUTE
În vara lui 2019, înainte de a semna cu Barcelona, De Jong i-a făcut o vizită lui Abdelhak Nouri, iar momentul a fost unul încărcat de emoție.
"M-am așezat lângă el, iar mama sa a venit și ea în cameră. "Appie, unde ar trebui să se ducă Frenkie? La Barcelona? De îndată ce a spus asta, sprânceana sa s-a ridicat. A fost un moment special, emoționant", a dezvăluit De Jong pentru Marca.
Nouri a suferit leziuni cerebrale în vara lui 2017 într-un meci amical jucat de Ajax cu Werder Bremen. Joi seara fratele său a fost prezent la o emisiune în Olanda și a venit cu noi informații despre starea lui Nouri.
Nouri nu mai este în comă. El este acasă. Doarme, mănâncă, se încruntă, ne dă semnale cu sprâncenele. Nu se dă însă jos din pat și e foarte dependent de noi. Încercăm să îl integrăm în tot ceea ce facem, comunicăm cu el ca și cum ar fi totul în regulă. Ne uităm la meciuri împreună și în acele momente vedem foarte des cum fața i se înseninează | anunțul făcut de fratele lui Nouri aseară.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Romanian Liga I
Ce l-a surprins pe Reghecampf în meciul cu Dinamo: "M-am gândit că se vor mobiliza"
ACUM O ORĂ
Fotbal
Rezumatul partidei Crystal Palace - Brighton 1-1. Oaspeții au luptat până la ultima fază
ACUM 8 ORE