articol de Alex Ivan
Iker Casillas a afirmat că gesturile lui Mourinho din afara terenului au fost principalele motive care au condus la cearta dintre goalkpeeper-ul spaniol și fostul antrenor al madrilenilor. În perioada în care cei doi au colaborat la Real Madrid, Casillas și Mourinho au avut o relație complicată, care a dus chiar și la excluderea din primul “11” a fostului campion mondial.
Cel mai rușinos episod din mandatul lui Mourinho pe Santiago Bernabeu a avut loc în duelul cu Barcelona din Super-Cupa Spaniei, în 2011. Marcelo a avut atunci o intrare criminală la Cesc Fabregas, care a dus ulterior la un conflict între cele două bănci tehnice. În agitația de la marginea terenului, Jose Mourinho l-a lovit în ochi pe regretatul Tito Vilanova, secundul lui Guardiola de la Barcelona din acea perioadă.
Romanian Liga I
Nicolae Badea e all-in pentru revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo
ACUM 2 MINUTE

Casillas, nemulțumit de gestul lui Mourinho

Casillas a oferit un interviu pentru Colgar las Alas, un documentar realizat de postul de televiziune Movistar+. Fostul căpitan al madrilenilor și al naționalei Spaniei a subliniat că comportamentul lui Mourinho nu era demn pentru un club ca Real Madrid și, astfel, relația dintre cei doi s-a deteriorat.
”Am spus amândoi mai multe lucruri neplăcute, dar nu a izbucnit vreun conflict. Apoi a venit Super-Cupa cu Barcelona. Am lăsat o impresie îngrozitoare. Am luptat, ne-am dat sufletul și inima, dar celelalte lucruri (lovirea lui Tito Vilanova), acele gesturi nu ne reprezintă”, a afirmat Iker Casillas.
”Am jucat apoi cu Levante și ne-am prăbușit în aceeași manieră ca în fața Barcelonei. Acela a fost momentul când am încetat să ne mai vorbim. Mi-a spus la un moment dat că ar trebui să fiu mai deschis și onest. I-am spus că nu este corect din partea unui profesionist să lovească un alt antrenor în ochi. Atunci a izbucnit un conflict între noi, iar cineva de la departamentul de presă a intervenit. Ne-am spus ulterior tot ce aveam de zis față în față”, a completat spaniolul.

Relație complicată între Casillas și Mourinho

Legendarul goalkeeper a mai afirmat că problemele sale cu Mourinho s-au reflectat cel mai bine în ultimul sezon al portughezului la Real Madrid.
“Au fost două sau trei meciuri (în sezonul 2012/13) în care nu am jucat bine. Apoi am rămas mult în urma Barcelonei în clasament. Totul a ajuns la un punct care nu mai lăsa cale de rezolvare. Până în al doilea an cu Mourinho pe bancă, relația noastră a fost amiabilă. Îmi spunea că nu sunt concentrat, că nu jucam bine. Mă gândeam că poate avea dreptate, dar eram preocupat cu alte gânduri atunci”, a spus Casillas.

Mourinho și Casillas, conflict încheiat

Casillas a subliniat că Mourinho a fost printre primele persoane care l-au sunat după ce acesta a suferit un atac de cord la antrenamentele lui Porto anul trecut. Spaniolul a fost transportat de urgență la spital și a petrecut cinci zile în internare dar, din fericire, a fost salvat. Casillas și Mourinho au fost surprinși ulterior îmbrățișându-se la un congres FIFA.
“Mulți oameni nu știu, dar Mourinho a fost printre primele persoane care m-au sunat ca să se intereseze de starea mea de sănătate. M-am reîntâlnit cu oameni pe care nu i-am mai văzut de mult, asta te faci să apreciezi lucrurile mărunte în viață. Trăiești mai mult de la o zi la alta și reușești să ieși din lumea ta mică și îngustă. Am fost foarte norocos. Chiar am crezut că voi muri în acea zi, iar circumstanțele m-au făcut să regândesc totul. Sunt o persoană privilegiată”, a spus Casillas pentru ESPN.
Documentarul "Loving Maradona" va fi difuzat pe Eurosport 1 luni seară, de la ora 0:00, după partida de Premier League dintre Chelsea și West Ham. Documentarul va putea fi urmărit și marți, de la ora 16:00, tot pe Eurosport 1.
https://i.eurosport.com/2020/12/18/2957487.jpg
Liga Campionilor UEFA
Concluziile lui Ancelotti, după revenirea la Real cu victorie în Champions League
ACUM 22 MINUTE
Liga Campionilor UEFA
Mbappe l-a evitat cât a putut pe Messi. Cifrele incredibile prezentate de L'Equipe
ACUM 26 MINUTE