Motivul pentru care Dinamo nu a reușit încă să îi prelungească contractul lui Kennedy Boateng
Telenovela prelungirii contractului continuă în cazul lui Kennedy Boateng. Deși părea că a bătut palma cu Dinamo, fundașul s-a răzgândit, iar motivul pentru care încă nu a semnat noul angajament este salariul impresionant pe care îl dorește.
Ovidiu Burcă: "Promovarea cu Dinamo a fost o minune". Interviul va fi astăzi de la 15 pe Eurosport 2
Sursa video: Eurosport
Andrei Nicolescu anunța, la începutul lunii, că s-a ajuns la un acord cu Kennedy Boateng pentru prelungirea contractului, scadent în vară. Telenovela începută de ceva timp părea că și-a consumat ultimul episod, iar noul angajament ar fi trebuit semnat la întoarcerea în țară din Antalya.
"Da, cred că am ajuns la un acord. Urmează să îl punem pe hârtie când ne întoarcem. Vedem. Ambele părți au plecat zâmbind de la masă. Este foarte important pentru noi ca jucător. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de toate detaliile unei astfel de mutări. Credeți-mă, sunt foarte multe calcule în spate", a declarat oficialul "câinilor roșii".
Totuși, o răsturnare de situație s-a produs ulterior, iar fundașul togolez nu mai este dispus să rămână sub comanda lui Zeljko Kopic. Oficialii încă încearcă să ajungă la o înțelegere cu Boateng, iar motivul principal pentru care acest lucru nu s-a concretizat până acum a fost dezvăluit.
Salariu uriaș cerut de Boateng
Singurul motiv pentru care Boateng nu și-a dat până acum acordul este salariul mare pe care îl cere. El ar vrea să primească o leafă lunară de peste 25.000 de euro și un bonus important la semnătură, potrivit declarațiilor făcute de Florin Prunea, fost portar și oficial la Dinamo, la Digisport.
În vară, Dinamo l-a lăsat pe Selmani să plece din cauză că avea pretenții financiare asemănătoare, astfel că este de așteptat ca cei din conducerea clubului să nu facă un compromis nici în cazul lui Boateng. În acest moment, cel mai bine plătit jucător aflat sub comanda lui Zeljko Kopic este Eddy Gnahore, el încasând lunar 20.000 de euro.
În vârstă de 29 de ani, Kennedy Boateng s-a născut în Ghana, dar reprezintă statul Togo, acumulând până acum 14 selecții, începând cu 2022. La nivel de club, el a fost legitimat la WAFA, LASK Linz, FC Juniors OO, Ried, Santa Clara și Austria Lustenau, înainte să fie achiziționat de Dinamo, în vara anului 2024.
Fundașul central este cotat la 1,2 milioane de euro, fiind al 4-lea cel mai valoros jucător din lot, după Cătălin Cîrjan (2,5 milioane), Raul Opruț (1,7 milioane) și Alexandru Musi (1,3 milioane). În total, Boateng a marcat patru goluri și a oferit două pase decisive în cele 54 de meciuri pe care le-a jucat de la sosirea în România.
Doi fotbaliști români cu experințe în 7 țări sunt protagoniștii unor interviuri de colecție. Golgheterul României din 2000, Marian Savu a jucat în Ucraina, Cipru și Ungaria și ne spune povestea sa pe 25 ianuarie de la ora 20.00 pe Eurosport 1. Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi pe 31 ianuarie de la ora 18.30 și pe 1 februarie de la ora 18.50 pe Eurosport 1. Ambele interviuri realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)