Ianis Hagi a fost împrumutat de Genk la Glasgow Rangers până la finalul sezonului, urmând ca echipa scoțiană să aibă clauză de cumpărare definitivă în valoare de 5 milioane de euro.
Dimitri De Conde, directorul sportiv al celor de la Genk, a recunoscut motivul pentru care Ianis a fost împrumutat la Rangers:
"Hagi nu a îndeplinit imediat rolul creativ pe care îl aveam în minte. Cu siguranță, cu toții ne-am fi dorit ca lucrurile să fiealtfel. Trebuie să se înțeleagă că nu este numai vina lui Ianis. El are un anumit statut în România datorită tatălui său și nu s-a mulțumit cu rolul de rezervă.
Fotbal
Presa din Marea Britanie, cuvinte mari pentru Ianis Hagi: "Creează momente de magie la Rangers"
16/08/2021 LA 16:54
Înțeleg că nu i-a convenit să fie lăsat în afara lotului, dar nu puteam să-i garantăm că va juca mai mult și că o să ajungă titular. În acest caz, este mai bine să fii sincer și să-l lași să plece. E vorba de respect. Sper să prindă mai multe minute în Scoția.", a spus Dimitri De Conde, citat de Voetbal Belgie.
Glasgow Rangers este a 4-a echipă din cariera lui Ianis Hagi, după Viitorul, Fiorentina și Genk. La Genk, mijlocașul român a jucat în 19 meciuri, reușind să înscrie 3 goluri și să trimită 4 pase de gol.
https://i.eurosport.com/2020/01/31/2766283.jpg

Ianis Hagi a debutat la Rangers

În meciul dintre Rangers și Aberdeen, încheiat la egalitate, scor 0-0, Ianis a început pe banca de rezervă. Mijlocașul român a fost introdus de Steven Gerrard în minutul 77, înlocuindu-l pe Scott Arfield, un jucător canadian de 31 de ani.
Hagi Jr. n-a reușit să facă diferența în finalul confruntării de pe Ibrox Stadium, iar Rangers a obținut doar un punct cu ocupanta locului 4 din campionatul Scoției. Formația pregătită de Steven Gerrard a dominat în ambele reprize, însă nu a avut eficiență în fața porții.
După 24 de etape, Rangers se află pe locul 2, la 4 puncte în spatele liderului și rivalei din oraș Celtic.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Fotbal
Ianis Hagi, dorit cu orice preț de Galatasaray! Prima ofertă a fost refuzată de Rangers
15/08/2021 LA 13:47
Fotbal
Ianis Hagi și-a revenit după accidentare și va juca cu Malmo în Champions League!
09/08/2021 LA 16:23