Mourinho, avertisment dur pentru Prestianni: "Dacă e vinovat, a terminat-o cu mine"
Publicat 01/03/2026 la 16:48 GMT+2
Jose Mourinho a vorbit din nou despre scandalului de rasism izbucnit între Gianluca Prestianni și Vinicius Jr, după ce tehnicianul de la Benfica a refuzat să ofere declarații de presă în cadrul meciului retur de la Madrid. Portughezul a clarificat faptul că nu își va mai apăra jucătorul, dacă acesta se dovedește a fi vinovat.
Marian Aliuță, în "Fotbalul - Povestea mea": "În Coreea, micul dejun era cu ciorbă la 7 dimineața!"
Sursa video: Eurosport
Jose Mourinho a avut un discurs amplu despre scandalul de rasism dintre elevul său Gianluca Prestianni și Vinicius Jr. Acesta a revenit la subiect pentru prima oară de la ziua meciului tur dintre Benfica și Real Madrid, într-o conferință de presă premergătoare meciului cu Gil Vicente, din campionat.
Tehnicianul a fost suspendat pentru meciul retur în urma eliminării sale, iar acesta și-a exercitat dreptul de a nu oferi declarații de presă în cadrul returului de la Madrid, pe care l-a vizionat din autocarul echipei.
Acesta l-a avertizat pe jucătorul său, acuzat de abuz rasial de către Vinicius: "Dacă se dovedește că jucătorul meu a încălcat principiile clubului și totodată ale mele, cariera lui cu mine s-a încheiat. Dacă chiar e vinovat, nu îl vor mai privi la fel, a terminat-o cu mine", a declarat Mourinho, citat de Marca.
Mourinho: "UEFA a uitat de 'dacă'"
Antrenorul de 63 de ani a criticat decizia UEFA de a-l suspenda provizoriu pe Prestianni pentru meciul retur, invocând faptul că șefii fotbalului european nu au luat în considerare prezumția de nevinovăție: "Vă rog să citiți Declarația Universală a Drepturilor Omului. Eu cred în prezumția de nevinovăție și folosesc mereu cuvântul 'dacă'. Din păcate, pentru a-l îndepărta pe jucător de teren, UEFA a preferat să se uite la articolul 416328 pentru a-l suspenda. Ei au ales să ignore cuvântul 'dacă'", a continuat acesta.
Fostul antrenor de la Real Madrid a povestit și despre experiența de a urmări meciul din autocar: "Să nu vorbesc la conferința de presă este ceva ce fac mereu. Măcar dacă era prima oară... dar să stau în autocar a fost normal pentru că am avut patru ecrane și am văzut meciul diferit. Pe lângă asta, cine știe, poate că în viitor va fi ca în alte sporturi, unde antrenorul e într-o altă zonă a terenului", a completat Mourinho.
A câștigat trofee în 3 țări și a uimit prin viteză și tehnică. Povestea lui Marian Aliuță va fi pe Eurosport 1, duminică, de la ora 19:30. Toate interviurile luate de Gabi Cânu lui Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo