Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mourinho, după ce Lloris a fost la un pas să îl bată pe Son, pe teren: "E minunat ce s-a întâmplat"

Cristian Mihală

Publicat 07/07/2020 la 07:29 GMT+3

Hugo Lloris a avut o atitudine incredibilă în finalul primei părți a disputei Tottenham - Everton 1-0, fiind la un pas să îl bruscheze pe Son. Jose Mourinho a apreciat atitudinea căpitanului lui Spurs, la final făcându-și cunoscut punctul de vedere.

Lloris și Son, protagoniștii unei faze controversate

Credit imagine: Eurosport

Tottenham a obținut o victorie mare în perspectiva participării în Europa League, dar jocul din nou nu a încântat. Un autogol al lui Keane a stabilit scorul final, însă partida va rămâne mult în memoria fanilor pentru un episod petrecut la finalul primei reprize.

Mourinho, încântat că Lloris a luat atitudine în fața lui Son

Nemulțumit că Son nu s-a retras suficient de mult pentru a ajuta defensiva, lucru care a fost aproape să o coste pe Tottenham, Richarlison ratând chiar în prelungirile primei părți o ocazie mare, Lloris a luat atitudine. Acesta i-a reproșat într-un mod brutal asiaticului că nu respectă sarcinile tactice și doar intervenția colegilor a făcut ca acest conflict să nu degenereze. La final, întrebat de incident, Mourinho s-a declarat încântat și și-a argumentat punctul de vedere.
"E minunat ce s-a întâmplat. Cearta a fost probabil o consecință a întâlnirilor noastre, așa că dacă vreți să dați vina pe cineva, eu sunt responsabil. Am fost critic cu băieții mei, le-am spus că nu se ceartă suficient pentru ceea ce fac greșit în timpul meciurilor. Le-am zis să ceară mai mult unul de la altul. Le-am spus să pună presiune unul pe altul, e nevoie de acest spirit, să știi că celălalt dă totul pentru tine, pentru echipă. Son este un copil fantastic. Toată lumea îl place, e un fotbalist de echipă, dar în această situație căpitanul a luat atitudine și i-a spus că trebuie să dea mai mult pentru echipă. Au fost câteva cuvinte urâte, nu știu dacă s-au și împins, dar e ceva de care aveam nevoie pentru a crește. Pentru a te dezvolta, ai nevoie să ceri mai mult de la celălalt, e nevoie de personalități puternice. Am fost cu adevărat mulțumit. La pauză le-am și spus: când ai o astfel de reacție, nu am niciu dubiu că veți lupta unul pentru altul până la final", a spus Mourinho, la microfonul Sky Sports.
Grație victoriei din partida cu Everton, Spurs a urcat pe locul 8 în Premier League. Dacă Champions League nu mai reprezintă un obiectiv fezabil, londonezii speră să evolueze în Europa League. În etapa a 34-a, Kane&Co se deplasează pe terenul lui Bournemouth, cea mai ieșită din formă formație din Anglia, care a primit 9 goluri în ultimele două runde.
Disputa Bournemouth - Tottenham va fi joi seară, de la ora 20:00, pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo