Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nadal, mare fan al lui Real Madrid, a comentat salariul lui Messi, catalogat de spanioli "obscen"

Cristian Mihală

Publicat 04/02/2021 la 14:47 GMT+2

Rafa Nadal, un mare iubitor de fotbal și fan înflăcărat al lui Real Madrid, a comentat discuția creată în jurul salariului lui Messi, simbolul marii rivale, Barcelona.

Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi se află în negocieri pentru un nou contract cu Barcelona, dar presa catalană a publicat săptămâna trecută valoarea actualei înțelegeri, care expiră în vară. Argentinianul a semnat în 2017 un contract pe 4 ani cu Barcelona, iar suma agreată cu președintele de atunci, Josep Maria Bartomeu, este de 555.237.619 euro.
Dezvăluirile cotidianului spaniol El Mundo vin în contextul în care Barcelona este într-o criză financiară fără precedent. Catalanii au datorii de peste 700 de milioane de euro. Messi a câștigat, așadar, 138 de milioane de euro/an doar din contractul cu echipa catalană în fiecare din ultimele 4 sezoane.
Totuși, realitatea este mult diferită de cifrele reci oferite de presa iberică, în contextul în care prezența decarului sud-american nu a garantat doar performanța, ci și aproximativ o treime din încasările totale ale Barcelonei. Rafa Nadal privește din acest punct de vedere toată polemica creată și susține că fiecare club e responsabil de propriile finanțe. Ca atare, chiar dacă salariul argentinianului pare enorm, trebuie luate în calcul mai multe aspecte și nu e corect ca presa să arate cu degetul și să spună răspicat că o decizie e bună sau rea, pentru că nu are tabloul întreg la dispoziție.
"Nu înțeleg această polemică. Vorbim despre un jucător care este fără îndoială unul dintre cei mai mari din istorie și clubul e dispus să îi acorde un anumit salariu. Unde e discuția? Dacă Barcelona a decis să îi acorde acel salariu înseamnă că a cântărit bine, cei de acolo sunt responsabili pentru finanțe, ei știu cât își permit să plătească un jucător și ce le poate aduce acel fotbalist", a spus Nadal, din Australia, citat de Marca.

Nadal: "Situația lui Real Madrid e dificilă"

În ceea ce privește situația clubului său de suflet, Real Madrid, Nadal crede că e vorba de o perioadă de tranziție. După performanțele extraordinare făcute cu Ronaldo în Champions League, a venit un moment de recul. E nevoie de un schimb de generații, dar pandemia a afectat bugetul clubului, astfel că Florentino Perez nu și-a permis să transfere fotbaliștii care să "împrospăteze" lotul lui Zidane.
"Situația lui Real Madrid e una dificilă. Într-o astfel de perioadă e foarte greu să aduci jucători, să prelungești contracte, vorbim de o criză generată de pandemie. Sunt vremuri grele și fiecare club trebuie să supraviețuiască așa cum știe și cum poate", a mai spus Rafa.
Nu în ultimul rând, Nadal a vorbit despre situația sa medicală. "Matadorul" a lipsit de la primele două partide ale Spaniei din ATP Cup, cu dureri la spate, dar speră să fie la 100% din potențial odată cu începerea Australian Open, turneu transmis în direct de Eurosport 1 și Eurosport Player începând de duminică noapte.
"Nu e ceva insuportabil, dar nu sunt suficient de bine. Sunt sub tratament și am încredere că voi fi bine la startul Australian Open. Dar, în acest moment, nu sunt pregătit încă", a conchis învingătorul de la Roland Garros.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo