După ce a deschis scorul pentru oaspeți, atacantul a mers să-l îmbrățișeze pe șoferul autocarului clubului, Thomas Romeyke, deși regulamentul spune clar că astfel de contacte fizice sunt interzise, din cauza pandemiei de Covid-19.
Nazarov a mărturisit la finalul partidei încheiate la egalitate, scor 1-1, că Romeyke le-a salvat viața tuturor jucătorilor lui Aue cu o zi înainte, iar din acest motiv a dorit să-și exprime recunoștința. Potrivit atacantului de 30 de ani, șoferul ar fi evitat un accident oribil pe drumul către stadionul lui Nurnberg:
"Ne-a salvat viața. Dacă nu ar fi reacționat atât de repede, nu știm ce s-ar fi întâmplat.", a spus Nazarov, pentru MDR.
Premier League
"Mi-am pierdut slujba ieri, acum vreți să vorbim despre titlu?". Solskjaer, reacție sarcastică
ACUM 24 MINUTE

Cum a avut loc accidentul

Dirk Schuster, tehnicianul celor de la Aue, a detaliat incidentul în care a fost implicată echipa sa: "Mergeam liniștiți pe drum când, deodată, o mașină a trecut razant prin fața parbrizului nostru."
Potrivit lui Schuster, autocarul a fost avariat grav din cauza bucăților desprinse din autovehiculul respectiv. Nicio persoană din autocarul lui Aue nu a fost rănită, însă jucătorii au fost nevoiți să meargă la stadion cu alte mașini. În schimb, două persoane din celălalt autovehicul au fost transportate de urgență la spital.
Cei de la Aue n-au solicitat amânarea meciului cu Nurnberg, chiar dacă au trecut printr-o sperietură uriașă.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Situație de excepție în vârful Premier League. Departajare după cel mai arbitrar mod posibil
ACUM O ORĂ
Premier League
Salah a primit galbene exclusiv pentru că și-a scos tricoul. Reacția genială a lui Klopp
ACUM O ORĂ