Neil Lennon a dezvăluit unde îl vede jucând pe Iani Hagi! Jucătorul se antrenează cu Farul Constanța

Ianis Hagi este liber de contract după despărțirea de Rangers, de la finalul sezonului trecut, și așteaptă oferte, dorind să continue în campionatele de top ale Europei. Neil Lennon crede că românului i s-ar potrivit stilul de joc din Italia, văzându-l pe acesta în Serie A.

Interviu inedit cu Radu Dragusin – lectii despre ambitie si sacrificiu (Sursă: BRD Locker Room)

Sursa video: Eurosport

Ianis Hagi a rămas în această vară liber de contract după despărțirea de Rangers. Românul a petrecut cinci ani și jumătate la clubul din Scoția, perioadă în care a fost împrumutat un an în La Liga, la Deportivo Alaves.
Mijlocașul de 26 de ani nu și-a găsit încă o nouă echipă. El a fost dorit recent de către Edi Iordănescu la noua sa formație, Legia Varșovia, însă a refuzat oferta, dorindu-și să rămână într-unul dintre cele mai puternice campionate ale Europei.
Neil Lennon crede că lui Ianis i s-ar potrivi foarte bine stilul din campionatul Italiei și l-ar vedea pe mijocaș evoluând în Serie A.
"Ianis Hagi este un fotbalist bun. S-a descurcat destul de bine în sezonul trecut și cred că s-ar putea întoarce în Europa, să-și continue cariera. Eu îl văd să joace în Italia", a spus Neil Lennon, la Digi Sport.
Până va semna un nou contract, Ianis Hagi se antrenează alături de echipa tatălui său, Farul Constanța. Ianis Zicu, tehnicianul alb-albaștrilor, a confirmat că Ianis se pregătește cu entuziasm și dă totul pentru a reveni mai în formă ca niciodată.
"Sperăm să-și găsească echipă, să meargă și să se bucure de fotbal, pentru că asta își dorește. Când o să aibă timp, o să vină și o să fie alături de noi. El se antrenează cu noi, îl văd în fiecare zi cum arată și cât de bine o face la fiecare antrenament.
Aleargă, are entuziasm și bucuria de a juca fotbal și îi ajută și pe ceilalți pentru că îl văd cum se antrenează și înțeleg cum trebuie să fii, indiferent dacă ai sau nu echipă", a afirmat Ianis Zicu, antrenorul celor de la Farul.

Ianis Hagi, așteptat să se transfere în Big-5

În această săptămână, Narcis Răducanu a vorbit despre viitorul lui Ianis Hagi, arătându-se convins că fotbalistul poate ajunge într-o ligă de top de pe continent, având experiență la un nivel foarte bun.
Fostul fotbalist a comentat și cât de important este pentru echipa națională ca stranierii să prindă minute la cluburile la care sunt legitimați, lucru care i-ar ajuta să vină la lot într-o formă bună.
"Ianis Hagi are opțiuni, pentru că a jucat la nivel foarte bun. Nu mi-a zis Edi Iordănescu că îl așteaptă în Polonia, despre asta, să fiu sincer, nu am vorbit. Dar, din ce am simțit eu așa, nu cred că e posibil.
Cred că poate juca fără probleme în top 5 campionate. Ținând cont de faptul că nu este în cea mai bună perioadă, în momentul acesta să zicem că nu poate intra neapărat la primele 3-4 echipe din top 5 campionate europene.
Dar nu cred că există echipă de la locul 6-7 în jos la care să nu poată juca Ianis. Depinde de el, de agentul lui, depinde de condițiile financiare, dar cred că este timp să-l vedem la o echipă mare din Europa.
Nu am dus lipsă niciodată de jucători talentați, dar prioritatea lor și a noastră, a celor care îi modelăm, ar trebui să fie să ajungă în cele mai importante campionate din Europa.
Fotbaliștii români liberi ar trebui să-și găsească rapid echipe și să înceapă să joace, cam acum sunt mișcările în mercato. Într-adevăr, nu e o situație plăcută, sunt mai mulți care vor schimba cluburile.
Sunt criticați că nu rămân să tragă cu dinții la actualele cluburi, dar nu e de ajuns să zici din gură: 'Hai să am curaj mai mult de mâine'. Răutatea aceasta, mentalitatea aceasta dură se construiește în timp.
Pentru echipa națională e important să joace, indiferent unde o fac, pentru că nu o să vedem un jucător care a jucat nu știu câți ani în zona arabă și o să ajungă direct la Borussia Dortmund. Dar măcar cei care sunt în străinătate să joace meci de meci.
Dacă nu joacă, atunci avem opțiunea să selectăm din țară. Oricând un jucător cu calități mai limitate, dar care are meciuri în picioare, este mai util față de unul care este mai bun și stă pe bară", a declarat Narcis Răducan, potrivit Sport.ro.
În urmă cu circa 3 săptămână, Ilie Dumitrescu anunțase că Ianis Hagi se află "în discuții avansate cu o formație" din Big 5. Până acum, transferul românului nu s-a concretizat.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo