Neymar s-a "rupt" după ce a jucat pe "cel mai prost gazon din carieră": "O treabă al naibii de bună!"

Eurosport on Google

Echipa Santos FC, eliminată de Palmeiras în sferturile de finală ale Cupei Braziliei (0-3, 0-0), l-a pierdut pe starul Neymar (min. 34) din cauza unei accidentări, în afara eşecului în plan sportiv, relatează L'Equipe.

Neymar Jr. ist der prominenteste Namen im WM-Kader der brasilianischen Nationalmannschaft

Credit imagine: Getty Images

După ce a părăsit terenul la pauză din cauza unei accidentări la coapsă, starul brazilian, vizibil supărat, şi-a arătat frustrarea prin intermediul Instagram în privinţa stării deplorabile a gazonului de pe stadionul Urbano-Caldeira, care ar fi contribuit cu siguranţă la problemele fizice cu care s-a confruntat echipa sa.
"Am vrut să-l felicit pe cel responsabil de gazonul de pe Vila Belmiro. Ieri a fost cel mai prost gazon pe care l-am văzut vreodată, plin de gropi. Pe lângă adversari, a trebuit să ne luptăm şi cu terenul. Nu e de mirare că trei jucători s-au accidentat în prima repriză. Bravo, chiar... O treabă al naibii de bună!", a criticat Neymar într-o postare pe reţelele de socializare.
Viitorul lui Neymar a devenit unul dintre cele mai importante subiecte de discuţie din fotbalul mondial, contractul său cu Santos urmând să expire pe 31 decembrie 2026. Jucătorul în vârstă de 34 de ani a fost asociat cu un transfer la gigantul turc Galatasaray sau la Inter Miami, echipa lui Lionel Messi.
Sursa: Agerpres

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo