Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Norvegia, măsură radicală împotriva unui internațional! Motivul pentru care a fost suspendat

Nicu Savin

Publicat 06/09/2022 la 15:57 GMT+3

Norvegia este a doua țară care a anunțat că jucătorii care evoluează în Rusia nu vor mai fi convocați la echipa națională. Astfel, Mathias Normann nu va mai reprezenta formația scandinavă cel puțin până nu se va transfera de la Rostov într-un alt campionat.

Erling Haaland (l.) und Mathias Normann im Trikot der norwegischen Nationalmannschaft

Credit imagine: Imago

Invazia Ucrainei de către Rusia a afectat serios sportul din cea mai întinsă țară de pe glob. Fotbalul nu a făcut excepție, iar toate echipele rusești au fost excluse pe o perioadă nedeterminată din competițiile europene și internaționale.
Dar nu doar jucătorii ruși au de suferit din cauza războiului, ci și cei străini care evoluează în campionatul Rusiei. Unul dintre exemple este Mathias Normann, care nu va mai fi convocat la naționala Norvegiei pentru că apără culorile celor de la Rostov.
Citește și:

Norvegia a anunțat că jucătorii care evoluează în Rusia nu vor mai fi convocați la națională

Fost jucător la Brighton și Norwich în Premier League, mijlocașul central de 26 de ani are 12 selecții și un gol la naționala Norvegiei, dar a fost înștiințat că nu va mai fi convocat cel puțin până nu își schimbă echipa.
"Cred că este o alegere complet greșită de a juca în Rusia, iar cei care aleg asta trebuie să suporte consecințele. Vom vedea dacă Mathias se va întoarce într-o zi la naționala Norvegiei, dar acum este complet exclus", a spus Stale Solbakken, selecționerul Norvegiei, citat de Daily Mail.
"Practic, nu este rolul federației să spună nimic despre alegerea clubului de către jucătorii echipei naționale, dar acum ne aflăm într-o situație extraordinară.Tot fotbalul norvegian și european este de acord să facă presiuni comune asupra Rusiei.Toate echipele rusești sunt interzise de la competițiile sportive internaționale. Selecționerul și cu mine suntem de acord că Normann nu poate reprezenta Norvegia atâta timp cât va juca acum pentru un club rus", a adăugat Lise Klaveness, președintele Federației Norvegiene de Fotbal.
Mathias Normann a fost împrumutat la Norwich în sezonul trecut și începutul războiului din Ucraina l-a prins departe de estul Europei. "Canarii" au retrogradat în Championship, iar norvegianul s-a întors la Rostov și nu are de gând să se transfere la un alt club. Contractul său este valabil până în 2024.
Norvegia este a 2-a țară de renume în fotbal care recurge la această decizie. Prima a fost Polonia, care în iulie a confirmat că Maciej Rybus nu va mai fi convocat la echipa națională, după ce s-a transferat de la Lokomotiv Moscova la Spartak Moscova. Rybus are 66 de selecții la prima reprezentativă a leșilor și avea șanse mari să facă parte din lot la Mondialul din Qatar. Decizia de a rămâne în Rusia îl va priva astfel de bucuria de a participa la competiția supremă din fotbal.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo