O echipă importantă din Europa League este aproape de achiziționarea lui Munteanu! "11 milioane de euro"

Impresara Liubliana Nedelcu a dezvăluit că Lyon a fost aproape de achiziționarea lui Munteanu în vară și francezii ar fi pregătiți să realizeze transferul când fereastra de mercato din iarnă se va deschide. Dacă negocierile nu vor eșua, CFR Cluj ar urma să primească 11 milioane de euro, la care s-ar adăuga procente dintr-un eventual viitor transfer.

David Seaman în "What I Wore": "Ne-am distrat cu Gascoigne, dar n-au mai fost petreceri după Wenger"

Sursa video: Eurosport

Louis Munteanu a fost golgheterul SuperLigii în sezonul precedent, ajungând astfel în vizorul mai multor echipe importante din Europa, printre care Rennes și Valencia. Era de așteptat ca el să plece în vară, dar negocierile au picat, astfel că a rămas în Gruia. Totuși, sunt șanse importante ca el să nu continue în România din iarnă.
Impresara Liubliana Nedelcu a dezvăluit că Lyon a fost la un pas de achiziționarea lui Munteanu, transferul picând pentru că timpul până la finalul ferestrei de mercato era prea scurt. Deși atacantul nu a avut același randament ca în sezonul precedent, el continuă să fie o țintă a formației din Franța și este de așteptat ca mutarea să se realizeze în iarnă, CFR Cluj urmând să încaseze 11 milioane de euro, la care se vor adăuga procente dintr-un eventual viitor transfer.
"La începutul lunii septembrie, eu am fost la Lyon și am discutat cu cei de acolo pentru transfer. Fiind timpul foarte scurt, mutarea nu s-a mai făcut, dar a rămas că discutăm din nou în iarnă. Asta s-a întâmplat pentru că Lyon și-a vândut atacantul chiar pe finalul perioadei de mercato.
Cert este că Lyon se află în căutarea unui atacant acum. Mutarea trebuia să se facă din vară. Louis Munteanu a fost urmărit în tot acest timp de ei. Nu am spus nimic de Lyon până acum, l-am anunțat doar pe patronul echipei, pentru că au apărut multe informații în ultimele luni și am vrut ca fotbalistul să rămână concentrat.
Este vorba despre 11 milioane de euro, plus procente. Eu lucrez cu CFR în momentul de față, nu sunt impresarul fotbalistului, dar am ținut legătura cu Ioan Varga. Am anunțat conducerea clubului că Lyon îl vrea pe Louis Munteanu", a declarat Liubliana Nedelcu, conform Digisport.
Lyon este angrenată în Europa League, aflându-se pe poziția a 7-a, cu 9 puncte adunate în primele patru etape. În Ligue 1, posibila destinație a lui Munteanu ocupă tot locul al 7-lea, la două lungimi în spatele zonei care asigură prezența în Champions League.

DC United îl monitorizează pe Munteanu

Ratarea transferului în vară l-a afectat pe Louis Munteanu, cifrele sale sub așteptări din actuala stagiune demonstrând acest lucru. Totuși, venirea lui Daniel Pancu pe banca vicecampioanei României l-a ajutat până acum pe atacant și duminică seară, în victoria categorică a CFR-ului cu Rapid, scor 3-0, a reușit să ofere două pase de gol și să înregistreze mai multe acțiuni foarte bune.
Louis Munteanu reprezintă în continuare un jucător interesant pentru echipele din străinătate și antrenorul unei formații din MLS a fost prezent la confruntarea cu liderul SuperLigii pentru a-l urmări pe atacant. După finalul partidei cu Rapid, reporterul i-a comunicat lui Munteanu că în timpul meciului a fost urmărit de o echipă din MLS. Este vorba de Rene Weiler, cel care o pregătește pe DC United.
"Nu ştiam că am fost urmărit de scouteri la acest meci. Serios? Chiar nu ştiam. Mă bucur că sunt apreciat, zic că am făcut un meci bun, au avut ce să vadă, am jucat bine", a fost reacția lui Munteanu la aflarea veștii că a fost urmărit din tribune.
Interesul celor de la DC United pentru un atacant este de înțeles. Echipa din Washington a încheiat sezonul din MLS pe ultimul loc în Conferința de Est, cu 26 de puncte și doar 30 de goluri marcate, având cel mai slab atac din liga în care evoluează Lionel Messi.
Totuși, aducerea lui Munteanu ar putea fi foarte complicată de realizat, având în vedere că Neluțu Varga cere o sumă de cel puțin 10 milioane de euro în schimbul atacantului, iar suma record de transfer achitată de DC United este de 5.46 milioane de euro, bani plătiți pentru cunoscutul Christian Benteke.
Campion cu Liverpool, John Barnes ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.30 este rândul câștigătorului Champions League, Michel Salgado să ne povestească amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo