O fostă semifinalistă europeană, forțată să-și înceteze activitatea! Clubul are grave probleme financiare
Boavista Porto, un club istoric al fotbalului portughez, care se confruntă cu grave dificultăți financiare, va fi nevoit să-și înceteze activitatea la sfârșitul lui iulie, a scris L'Equipe.
Boavista
Credit imagine: Getty Images
Clubul, deținut de controversatul om de afaceri hispano-luxemburghez Gerard Lopez, s-a retras din campionatul său la nivel regional în luna noiembrie a anului trecut.
La mai puțin de 24 de ore după ce gruparea franceză Girondins de Bordeaux, deținută de asemenea de Gerard Lopez, a fost exclusă din competițiile naționale, Boavista a fost informată miercuri că trebuie să-și înceteze activitatea.
Potrivit ziarului O Jogo, clubul portughez nu a achitat taxa lunară de 55.000 de euro, fiind astfel obligat să predea spațiile pe care le ocupa, "eliberate de orice persoane și bunuri", la data de 31 iulie. Următoarea etapă, care urmează să fie oficializată, va fi dizolvarea și lichidarea clubului.
Boavista a fost retrogradată în cel mai jos eșalon al fotbalului portughez în vara anului 2025. Ulterior, clubul a declarat forfait pentru sezonul 2025-2026, ajungând în pragul dispariției. Lopez, în vârstă de 54 de ani, este acționarul majoritar al clubului din 2020.
Boavista, club fondat în august 1903, printre ai cărui jucători notabili a fost românul Ioan Timofte, are în palmares un titlu de campion (2001), cinci trofee în Cupa Portugaliei și trei în Supercupa Portugaliei. Echipa a atins semifinalele Cupei UEFA în 2003.
Sursa: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)