Oferta colosală pregătită de Al Hilal pentru a-l ademeni pe Messi! Tatăl său, surprins în Arabia

Lionel Messi la 35 de ani continuă să fie o țintă pentru cluburi importante din lume, iar faptul că peste 3 luni și jumătate va putea fi transferat gratuit, urmând a fi liber de contract, provoacă cluburile interesate să ofere sume halucinante.

Lionel Messi after winning the World Cup in 2022

Credit imagine: Eurosport

Următoarea fereastră de transferuri se anunță una cu adevărat spectaculoasă, având în vedere că pe lista potențialelor mutări se află și numele lui Lionel Messi, acesta fiind curtat de mai multe cluburi, din diferite zone ale planetei.
Chiar dacă are pe masă mai multe opțiuni, printre care și cea de a reveni în tricoul blaugrana, Messi ar putea să joace și într-o zonă mai puțin așteptată, în Arabia Saudită, acolo unde Al Hilal se pare că poartă negocieri cu anturajul argentinianului.

Leo Messi, ademenit de Al Hilal cu un salariu fabulos

La cum stau lucrurile în momentul de față, începând cu 1 iulie Lionel Messi va deveni jucător liber de contract, cu toate că Paris Saint-Germain, clubul la care activează acum, își dorește totuși să îl convingă să semneze prelungirea contractului, însă cert este că starul argentinian își negociază viitoarea destinație.
Cum revenirea la FC Barcelona pare oarecum improbabilă din cauza problemelor financiare cu care se confruntă clubul, mai nou și cu cele prin care este acuzat de corupție, Messi are mai multe oportunități de a-și continua cariera, fie că e vorba tot de evoluții pe plan european, dar și pe alte continente. Sud-americanul este dorit cu insistență în MLS, la Inter Miami, însă probabil cea mai mare ofertă de care ar putea avea parte din punct de vedere financiar vine din zona arabă.
După ce campionatul Arabiei Saudite l-a "obținut" pe Cristiano Ronaldo după ce portughezul a semnat cu Al Nassr un contract uluitor de aproximativ 200 de milioane de euro pe an, marea rivală Al Hilal este pregătită să vină cu o replică de proporții și încearcă să îl aducă pe Lionel Messi.
Dacă până acum părea mai mult un zvon făcut dintr-o tresărire de orgoliu a celor de la Al Hilal în urma transferului făcut de Al Nassr, se pare că lucrurile merg într-o direcție reală și sud-americanului i se propune o sumă fabuloasă pentru a veni să joace la 35 de ani în Arabia Saudită. Conform Daily Mail, lui Messi i s-ar oferi un contract în valoare de aproximativ 220 de milioane de euro pe an, astfel că ar putea deveni cel mai bine plătit sportiv din lume, depășindu-l chiar și pe CR7.
În negocierile acestui potențial transfer se implică chiar și oameni politici importanți din zona arabă, punându-se problema majorării limitei salariale impuse în momentul de față în Pro League.
Impactul transferului lui Messi la Al Hilal ar fi unul major în primul rând datorită carierei sale și performanțelor pe care le-a reușit, însă și a faptului că în zona arabă ar activa doi dintre cei mai buni fotbaliști ai tuturor timpurilor și aceștia chiar ar avea parte de noi confruntări între ei.
Citește și:

Jorge Messi, surprins în Arabia Saudită

Speculațiile privind Al Hilal s-au născut în primul rând datorită faptului că Jorge Messi, tatăl și agentul proaspătului campion mondial a fost văzut în Arabia Saudită, spre dezamăgirea fanilor Barcelonei, care speră că idolul lor se va întoarce în cele din urmă pe Camp Nou.
Motivul din spatele vizitei tatălui lui Leo Messi se pare că este legat de o întâlnire cu Ministrul Sportului în vederea unui proiect de școli de fotbal, fără nicio legătură cu transferul decarului "pumelor" la Al Hilal, însă arabii cred în continuare că singurul fotbalist cu 7 Baloane de Aur va evolua în campionatul lor.
Este binecunoscut faptul că dorința lui Messi este să continue să performeze la nivel înalt, însă suma cu care acesta este atras la Al Hilal nu pare deloc de neglijat și cum s-a întâmplat și în cazul lui Cristiano Ronaldo, care declarase public că va alege întotdeauna performanța la nivel înalt și nu neapărat banii, în cele din urmă alegând să semneze cu Al Nassr, asta s-ar putea întâmpla asta și cu Lionel Messi, mai ales că după triumful de la Cupa Mondială din Qatar nu mai are nimic de demonstrat în fotbal, după cum consideră mulți fani ai săi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo