Ofertă de 500.000 de euro pentru Mihai Lixandru! Unde ar putea ajunge mijlocașul de la FCSB
Conducerea fostei campioane a României a anunțat că a primit o ofertă din Statele Unite ale Americii pentru Mihai Lixandru, iar acum s-a aflat și despre ce este vorba. Cea interesată de serviciile mijlocașului de la FCSB este DC United, grupare la care evoluează și Louis Munteanu, iar suma de transfer propusă este de 500.000 de euro.
Mihai Lixandru
Credit imagine: Getty Images
Deși FCSB avea în plan întărirea lotului, achizițiile importante întârzie să apară și tot mai mulți jucători au început să părăsească echipa. Printre aceștia se numără Darius Olaru și Alexandru Pantea, iar Florin Tănase ar fi hotărât deja să plece. În plus, un alt fotbalist care ar putea schimba tabăra este Mihai Lixandru.
În urmă cu mai multe zile, conducerea fostei campioane a României anunța că a primit o ofertă din Statele Unite ale Americii pentru cedarea mijlocașului. Conform jurnalistului Lorenzo Lepore, formația care vrea să îl transfere este DC United, iar suma propusă este de 500.000 de euro. Totuși, interes ar exista și de la o gruparea din Arabia Saudită, rămânând de văzut dacă una dintre cele două va avea câștig de cauză în realizarea mutării sau jucătorul va rămâne la FCSB.
- La DC United este legitimat un alt român, Louis Munteanu.
În vârstă de 25 de ani, Mihai Lixandru și-a făcut junioratul la FCSB, club la care este în continuare legitimat. Între 2020 și 2023, mijlocașul defensiv a fost împrumutat la Viitorul Târgu Jiu, Gaz Metan Mediaș și CS Mioveni, ulterior devenind un om de bază, până când a suferit o accidentare gravă.
Mihai Lixandru, deși în continuare important în angrenajul echipei, nu mai este considerat titular incontestabil. În sezonul recent încheiat el a marcat patru goluri în 45 de partide. Lixandru este cotat la 900.000 de euro pe Transfermarkt.
- Șase goluri și patru pase decisive sunt cifrele înregistrate de Mihai Lixandru în cele 108 meciuri jucate de-a lungul carierei pentru FCSB.
Alexandru Pantea a plecat în Grecia
Alexandru Pantea s-a înțeles cu o grupare din Grecia. El a fost împrumutat pentru un sezon, iar echipa elenă are posibilitatea de a-l achiziționa definitiv la finalul stagiunii viitoare. Deocamdată, numele destinației nu este cunoscut, însă aceasta ar putea fi Levadiakos, având în vedere că Elias Charalambous a sosit de curând la cârma formației.
Alexandru Pantea s-a format la academia celor de la FCSB. Pe 21 iunie 2020, într-o remiză cu Gaz Metan Mediaș, fundașul lateral a debutat în SuperLiga, devenind primul jucător născut în 2003 care evoluează în competiția principală din România.
În sezoanele 2019/2020 și 2020/2021, el a strâns un total de 11 prezențe în toate competițiile, fiind mai apoi împrumutat la Hermannstadt pentru un sezon, unde a evoluat constant. La revenirea la FCSB, Pantea a început să figureze din ce în ce mai des pe teren, devenind un jucător important.
Cotat la 700.000 de euro, Alexandru Pantea mai are contract cu FCSB până în 2029, rămânând de văzut dacă va fi cumpărat definitiv vara viitoare de echipa din Grecia. În tricoul grupării bucureștene, apărătorul a oferit șase pase decisive în 104 meciuri.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)