PSG a câștigat pe 23 decembrie ultimul meci din 2020 (4-0 cu Strasbourg), dar acest lucru nu i-a salvat până la urmă pielea lui Thomas Tuchel. Managerul de 47 de ani a fost demis de la vicecampioana Europei, iar anunțul demiterii a devenit azi oficial, după ce presa din Germania a transmis informația încă din Ajunul Crăciunului. : "După o analiză aprofundată a rezultatelor, Paris Saint Germain a decis să îi rezilieze contractul lui Thomas Tuchel", se arată în comunicatul clubului.

Ligue 1
Kylian Mbappe a vorbit din nou despre viitorul său! Real Madrid este pusă sub presiune
ACUM 18 ORE

"Aş vrea să le mulţumesc lui Thomas Tuchel şi staff-ului său pentru tot ce au făcut. Thomas a pus multă energie şi pasiune în munca sa şi, bineînţeles, ne vom aminti de momentele bune pe care le-am împărtăşit împreună. Îi doresc tot ce este mai bun pentru viitorul său", a fost mesajul lui Nasser Al-Khelaifi. Înainte de demitere, presa internațională a speculat că Tuchel are zilele numărate la Paris, asta după ce jocul echipei din prima parte a sezonului a scârțâit serios. PSG are deja 4 înfrângeri în campionat, mai multe decât în toată stagiunea trecută, și este pe locul 3, la un punct în spatele lui Lyon și Lille, formații aflate la egalitate de puncte în fruntea clasamentului.

Thomas Tuchel, demis oficial de PSG

Nici în Champions League lucrurile nu au fost tocmai roz, iar parizienii au avut emoții pentru a ajunge în primăvară. PSG a pierdut acasă cu Manchester United și în deplasare cu Leipzig, astfel că pe finalul fazei grupelor nu au mai avut voie să facă pași greșiți. În cele din urmă, Neymar, Mbappe & Co au scos-o la capăt și s-au calificat în optimi, dar jocul prestat și perspectivele unui duel cu Barcelona în februarie, i-au determinat pe oficialii de pe Parc de Princes să renunțe la Tuchel.

Germanul a ajuns în vara lui 2018 la Paris și pe plan intern a câștigat 2 titluri, o Cupă a Franței, o Cupă a Ligii și 2 Supercupe. În sezonul trecut, Tuchel a dus echipa până în finala Champions League, dar se pare că acest lucru nu a fost suficient pentru conducătorii clubului. Contractul lui Tuchel expira în vara anului viitor și devenise tot mai clar că înțelegerea nu se va prelungi, dar oficialii parizienilor nu au mai așteptat nici măcar acel moment și au decis schimbarea la nivelul băncii tehnice.

Ligue 1
PSG – Montpellier 4-0 | Mbappe, Neymar & Icardi au făcut show pe Parc des Princes și sunt pe locul 1
IERI LA 23:11
Ligue 1
PSG, forțată să renunțe la cei mai importanți fotbaliști! Ce se întâmplă cu Messi, Neymar, Mbappe
IERI LA 17:12