Echipa Under 21 a României va face parte din cea mai grea grupă de la Europeanul de tineret de anul viitor. Tricolorii se vor confrunta cu fostele deținătoare ale trofeului, Germania și Olanda, și cu țara gazdă, Ungaria.
Campioană în 2006 şi 2007 la Euro, Olanda nu a mai fost prezentă la ultimele 3 turnee finale, dar acum dispune de o nouă generaţie de excepţie. Marea vedetă e Justin Kluivert, atacantul de bandă de la Leipzig care i-a marcat lui Manchester United în această săptămână de Champions League. Din lot face parte şi Perr Schuurs, fundaşul lui Ajax dorit insistent de Liverpool. Cei doi ar putea fi luaţi la naţionala mare a "portocalei mecanice" de Frank de Boer, iar jurnaliştii batavi vorbesc despre această posibilitate în ştirile dedicate tragerii la sorţi.
"După o glorioasă rundă de calificare, Olanda este una din favoritele turneului final. A primit o mențiune specială în timpul tragerii la sorți, din cauza "cantității enorme de goluri" (46, de reuşite în 10 dueluri) marate în preliminarii. Dar șansele la câştigarea competiţiei vor depinde parțial de jucătorii care se deplasează la turneul final. Între juniorii olandezi se regăsesc fotbalişti pe care Frank de Boer îi vrea la echipa mare şi nu se ştie dacă aceştia vor participa sau nu la Euro U21. Ambii antrenori discută deja cum să gestioneze cât mai bine situaţia", notează De Telefraaf.
Ligue 1
Un prinț cambodgian oferă 100 de milioane de € pentru cel mai titrat club din Franța
ACUM 44 MINUTE
În privinţa adversarlelor, jurnaliştii de la Amsterdam consideră că se vor bate pentru şefia grupei cu Germania, noi şi maghiarii fiind văzuţi ca outsideri.
"În orice caz, independent de selecţie, grupele sunt de trecut. Cu adversari precum Ungaria și România, tinerii olandezi se vor bate pentru câştigarea grupei cu Germania", mai scriu olandezii care par bucuroşi de tragerea la sorţi. Portugalia, adversara din preliminarii (lusitanii au terminat pe 2, cu o linie de clasament identică, 9 victorii şi o înfrângere), a fost mult mai ghinionistă. "Portughezii sunt în grupa morţii, alături de Croaţia, Anglia şi Elveţia", mai notează sursa citată.

Format original la Euro U21, unde România speră să repete performanţa din 2019

Pentru prima dată în istorie, Campionatul European U21 are la start 16 echipe și tot în premieră, este găzduit de două țări coorganizatoare, Ungaria și Slovenia.
Între cele 16 echipe calificate se numără și opt câștigătoare ale turneului final continental.
Competiția se defășoară sub un format original, nemaiîntâlnit până acum, în care faza grupelor și cea eliminatorie au loc în intervale calendaristice diferite. Astfel, meciurile din grupe vor avea loc între 24 și 31 martie, urmând ca cele 8 echipe calificate în faza meciurilor eliminatorii să se confrunte în perioada 31 mai-6 iunie.
Aleksander Čeferin, președintele UEFA, a precizat că UEFA U21 2021 este primul eveniment major de fotbal după declanșarea pandemiei. "E important să continuăm, pentru că fotbalul ne aduce bucurie", a declarat acesta.
Componența celor 4 grupe de la UEFA U21 2021
  • Grupa A - Ungaria, Germania, România, Olanda
  • Grupa B - Slovenia, Spania, Cehia, Italia
  • Grupa C - Rusia, Islanda, Franța, Danemarca
  • Grupa D - Portugalia, Croația, Anglia, Elveția
Premier League
OFICIAL - James Rodriguez, adio Everton! Transfer total neașteptat pentru fostul star al lui Real
ACUM O ORĂ
Fotbal
CNI, investiție masivă pentru construirea unui stadion într-un orășel de doar 4000 de locuitori
ACUM 2 ORE