Cosmin Olăroiu este unul dintre cei mai de succes antrenori români din ultimii 20 de ani. După ce a cucerit trofee în România și în țările arabe, tehnicianul de 51 de ani a reușit de curând cea mai importantă performanță a carierei, conducând-o pe Jiangsu Suning spre primul titlu din campionatul Chinei. În plus, "Oli" poate bifa eventul, echipa sa fiind calificată în finala Cupei, care va avea loc peste 2 zile.
Mereu echilibrat în declarații, Olăroiu a oferit un interviu exclusiv pentru playsport.ro, în care a vorbit despre echipa națională, antrenată de Mirel Rădoi, cel care i-a fost jucător la multe dintre succesele sale. Discutând despre grupa de calificare la Mondialul din 2022, tehnicianul lui Jiangsu a spus că este una dificilă, dar are încredere că Mirel Rădoi este foarte bine pregătit și știe ce are de făcut pentru a obține performanțe.
"Grupa este una grea. Nu există, de fapt, grupă ușoară. Cele mai grele meciuri sunt cele în care ești considerat favorit, să știti. Aici trebuie adoptată politica pașilor mărunți. Fiecare meci trebuie pregătit individual foarte bine, iar Mirel știe exact ceea ce are de făcut, el este foarte bine pregătit. Nu trebuie să ne axăm numai pe meciurile cu echipele cele mai puternice, ci pe toate. Competițiile se câștigă cu echipele mici, în primul rând. Dacă meciurile acelea sunt pregătite așa cum trebuie, iar mai apoi câștigate, din start ai un confort psihic, dar și un avânt puternic.", a spus Olăroiu.
Premier League
Două cluburi tari au pus ochii pe Bukayo Saka! Unde e dorit și cât vrea Arsenal în schimbul lui
ACUM 9 MINUTE
https://i.eurosport.com/2020/07/14/2849901.jpg

Cosmin Olăroiu: "Nu îmi permit eu să îi dau eu sfaturi lui Mirel Rădoi"

Când a fost întrebat ce sfaturi i-ar da fostului său elev, Olăroiu a surprins spunând că nu își permite să facă acest lucru. În viziunea sa, fiecare antrenor trebuie lăsat să lucreze după strategia sa, singurele sfaturi utile pe care acesta ar trebui să le primească fiind cele venite de la staff-ul său.
"Nu îmi permit eu să îi dau eu sfaturi lui Mirel Rădoi. Poate să îmi dea el mie. Este un antrenor tânăr, inteligent, cu o filosofie proprie și o mulțime de idei noi. Are strategiile sale, pe care le discută și le implementează împreună cu staff-ului său. Nici nu este sănătos să dai sfaturi pentru că, indiferent că vrei sau nu, îl influențezi pe celălalt. Eu îl văd ca și pe copilul meu, dar prefer să stau deoparte, așa este cel mai bine. Nici altcineva nu ar trebui să își dea cu părerea. El trebuie lăsat în pace să lucreze, să își implementeze strategia. Singurele sfaturi ar trebui să vină de la staff-ul său.", a completat tehnicianul de 51 de ani.
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
ACUM O ORĂ
Fotbal
Pochettino, pus la zid: "Ar fi o nebunie să fi vrut să îi demonstreze asta lui Messi"
ACUM 2 ORE