Ole Gunnar Solskjaer critică decizia celor de la Manchester United de a vinde un jucător vara trecută: "Sunt supărat"

Ole Gunnar Soskjaer, fostul mare jucător și antrenor al lui Manchester United, a dezvăluit recent una dintre greșelile făcute de conducerea "diavolilor". Potrivit norvegianului, Scott McTominay, ajuns la Napoli, ar fi trebuit să rămână în lotul grupării de pe Old Trafford, date fiind importanța și prestațiile solide pe care le-a avut înaintea transferului în Italia.

Ole Gunnar Solskjaer

Credit imagine: Getty Images

Ole Gunnar Solskjaer, fosta legendă a lui Manchester United și actualul tehnician al lui Besiktas, a luat recent parte la un interviu pentru The Athletic, în cadrul căruia a vorbit despre noua sa aventură în antrenorat, în Turcia, dar și despre situația complicată a "diavolilor" lui Ruben Amorim.
Întrebat dacă încă urmărește partidele grupării de pe Old Trafford, norvegianul a recunoscut că încearcă să facă acest lucru, dezvăluind totodată un motiv pentru care a fost dezamăgit de conducerea lui United.
"Da, încerc să mă uit la meciuri atunci când pot. Mă bucur să văd că Bruno Fernandes și Harry Maguire se descurcă bine.
Și Scott (n.r. McTominay) se descurcă bine la Napoli. Sunt supărat că l-am lăsat să plece pentru că a fost un om important pentru noi sezonul trecut și marca multe goluri.
Dedicarea lui și cunoștiințele sale despre cultura clubului erau importante", a declarat Solskjaer, citat de Daily Mail.

solskjaer a dezvăluit de ce a ales să devină antrenorul lui besiktas! Manchester united, capitol încheiat

La scurt timp după ce Solskjaer a fost prezentat la Besiktas, acesta a vorbit despre motivul alegerii sale de a antrena în Turcia, atingând totodată subiectul Manchester United, pe care îl consideră acum un "capitol închis".
"Am avut multe oferte, dar trebuia să fie una potrivită, care merita să mă îndepărtez de viața mea perfectă. Trebuie să simți că trăiești din nou. Proiectul mi se pare unul potrivit. Besiktas nu este doar un club de fotbal, este un club sportiv.
Mai este un lucru: fiica mea s-a născut pe 3 martie 2003. Dacă ne întoarcem în istorie, 3 martie 1903 a fost data în care Besiktas s-a înființat, deci cred că și acesta este un semn. Fiica mea mi-a trimis un mesaj și mi-a spus că este oferta potrivită
Acest proiect seamănă puțin cu Man. United pentru mine. Am fost pe locul 6, apoi 3 și 2. Pas cu pas. I-am urmărit pe cei de la United și e greu când totul se prăbușește", a declarat Solskjaer, citat de The Sun.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo