Omul din spatele jafului ce l-a vizat pe Gianluigi Donnarumma a fost condamnat
Eurosport on GoogleCreierul din spatele jafului care i-a vizat pe Gianluigi Donnarumma, fostul fotbalist al echipei PSG, şi pe partenera acestuia, ţinuţi captivi în apartamentul lor din Paris în iulie 2023, a fost condamnat vineri de un tribunal din Paris la nouă ani de închisoare.
Gianluigi Donnarumma
Credit imagine: Getty Images
Procurorii solicitaseră o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru Ilyas Kherbouch, alias "Ganito", un tânăr de 21 de ani judecat pentru coordonarea operaţiunii din celula sa de detenţie, care a devenit cunoscut în urma evadării sale spectaculoase din închisoarea Villepinte, din suburbiile Parisului, în luna martie. El a fost prins 13 zile mai târziu. Numele său apare în numeroase cazuri care implică privarea ilegală de libertate.
În schimb, Khyan M., în vârstă de 22 de ani, identificat de acuzare drept al doilea om din spatele pătrunderii prin efracţie în locuinţă şi pentru care se solicitase o pedeapsă de nouă ani de închisoare, a fost achitat.
Avocata sa, Celine Dadouat, şi-a exprimat satisfacţia şi uşurarea în urma deciziei instanţei, care, în opinia sa, "şi-a acordat timpul necesar pentru a examina faptele, probele şi incertitudinile".
Ce s-a întâmplat în urmă cu trei ani
În toiul nopţii de 21 iulie 2023, cuplul - care nu a fost prezent la proces - a fost smuls din pat şi legat. Gianluigi Donnarumma a fost bătut până la sânge de agresori care purtau mănuşi de protecţie. "Banii, ceasurile!", urlau atacatorii. Partenera sa însărcinată, Alessia Elefante, a fost strangulată cu un cablu de încărcare a telefonului.
Cei şapte bărbaţi, dintre care unii au rămas neidentificaţi, au fugit în câteva minute cu bani gheaţă, bijuterii, ceasuri şi genţi de lux, evaluate de portarul echipei naţionale a Italiei la o sumă de puţin sub un milion de euro.
Spargerea a avut loc pe Avenue Montaigne, una dintre cele mai exclusiviste zone ale capitalei Franței, vizată de o "delincvenţă tot mai juvenilă", potrivit procurorului, care a enumerat cele şapte celebrităţi vizate de spargeri la domiciliu în vestul Parisului între 2022 şi 2025. Ilyas Kherbouch şi Khyan M. sunt implicaţi în cel puţin două dintre aceste incidente.
Acuzarea a semnalat şi existenţa a "două decese colaterale" în acest caz: copilul nenăscut al Alessiei Elefante - a cărei pierdere a sarcinii, survenită la scurt timp după spargere, este atribuită şocului suferit în acea noapte - şi sinuciderea în celulă, la 10 mai 2024, a unui bărbat prezent în noaptea spargerii, care fusese ameninţat pentru că era considerat "turnător".
Sursă: AGERPRES.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)