Paul Pogba a luat decizia! Cu ce echipă vrea să se antreneze francezul din ianuarie

Paul Pogba și-a anunțat reprezentanții că dorește să se antreneze în următoarele luni alături de cei de la Galatasaray. Mijlocașul francez poate reveni la antrenamente de la începutul lunii ianuarie, după care va putea să joace din nou abia în martie.

Paul Pogba

Credit imagine: Getty Images

Paul Pogba se pregătește e revenirea pe teren, după aproape un an și jumătate de absență. Francezul a fost suspendat pentru 4 ani din cauza unei substanțe interzise pe care a consumat-o, dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus pedeapsa la doar 18 luni, această decizie fiind anunțată în luna octombrie.
De atunci, mijlocașul francez ajuns la 31 de ani și-a reziliat contractul cu Juventus, club care a anunțat imediat faptul că nu se va baza pe acesta în perioada pe care o mai avea de petrecut la clubul torinez.
Campionul mondial din 2018 a început să își caute un nou angajament pentru startul anului 2025, iar echipe din MLS și-au manifestat interesul pentru acesta. Totodată, Olympique Marseille pare o variantă pentru Pogba, care ar fi negociat deja cu echipa din Ligue 1.
Citește și:

Pogba vrea să se antreneze cu Galatasaray

Până să semneze cu viitorul său club, francezul s-ar fi hotărât asupra echipei alături de care să se antreneze din luna ianuarie, atunci când i se va permite acest lucru. Conform presei din Turcia, citată de Foot Mercato, Pogba și-ar fi anunțat reprezentanții că vrea să se antreneze alături de cei de la Galatasaray.
Turcii sunt lideri în Super Lig și ocupă locul 6 în UEFA Europa League, după 6 etape. Echipa antrenată de Okan Buruk este plină de vedete ale fotbalului european. Pogba ar putea să se antreneze alături de fotbaliști precum Victor Osimhen, Hakim Ziyech sau Dries Mertens.
MIjlocașul francez va putea să se antreneze din nou de la 1 ianuarie, dar acesta va reveni pe teren abia în luna martie. Pogba poate să semneze cu o nouă echipă oricând, nu doar în fereastra de mercato de iarnă, fiind jucător liber de contract. În cazul în care acesta va ajunge, într-un final, să se antreneze cu cei de la Galatasaray, nu este exclus ca fostul jucător de la Man. United să semneze cu legendara echipă a Turciei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo