Paulo Dybala, dezvăluiri șocante despre Cristiano Ronaldo: "Practic l-am urât"
Paulo Dybala (31 de ani) se poate considera unul dintre cei mai norocoși fotbaliști. Sud-americanul a avut privilegiul de a juca alături de doi dintre cei mai mari jucători ai tuturor timpurilor, Cristiano Ronaldo și Lionel Messi. Recent, "La Joya" a dezvăluit faptul că rivalitatea din Argentina dintre Leo și CR7 l-a făcut să "îl urască" pe superstarul lusitan în copilărie.
Cristiano Ronaldo (dreapta) și Paulo Dybala (stânga)
Credit imagine: Getty Images
Paulo Dybala se află într-o listă selectă de fotbaliști care au avut de-a lungul timpului oportunitatea de a fi coechipieri atât cu Lionel Messi, cât și cu Cristiano Ronaldo, doi dintre cei mai mari jucători din istoria "sportului rege" și protagoniștii unei rivalități de excepție.
"La Joya" a vorbit recent despre sentimentele care l-au încercat cu privire la superstarul lusitan, sugerând faptul că rivalitatea uriașă dintre cei doi din Argentina l-a făcut să nu îl aibă la suflet pe Cristiano.
Citește și:
- Scopul principal pentru care FRF a făcut apel la TAS în "cazul Kosovo"! Miza uriașă de la mijloc
- Ion Țiriac i-a adus un ultim omagiu lui Helmut Duckadam, la Arena Națională: "A plecat prea devreme dintre noi!"
paulo dybala: "este o rivalitate uriașă între messi și ronaldo în argentina"
Dybala a fost timp de trei ani coechipier cu Cristiano Ronaldo la Juventus, în perioada 2018-2021. Argentinianul a dezvăluit faptul că acele momente l-au făcut să își schimbe radical percepția în legătură cu legendarul jucător portughez.
"Este o rivalitate uriașă între Messi și Ronaldo în Argentina.
Odată, zburam pentru un meci. Eu stăteam în spatele avionului, iar el (n.r. Cristiano Ronaldo) era puțin mai în față. La un moment dat, a venit la mine, am vorbit o vreme despre viață în general și i-am spus : <Când eram copil, practic te-am urât>.
Ronaldo este un campion. Să joc alături de el la Juventus a fost minunat. Am aflat de la el despre dedicarea pentru profesia de fotbalist și despre dorința de a câștiga, în ciuda a tot ceea ce realizase deja.
Deși visul meu de când eram copil era să joc alături de Messi, perioada cu Cristiano Ronaldo la Juventus a fost o experiență incredibilă", a declarat Dybala, potrivit Marca.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)