Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pedro îi spune "adio" lui Chelsea! Atacantul de bandă merge la altă formație din Premier League

Cristian Mihală

Publicat 10/12/2019 la 12:45 GMT+2

Pedro are șanse mari să o părăsească pe Chelsea în perioada de mercato din iarnă. Presa engleză anunță că jucătorul de bandă al "albaștrilor" va fi transferat de Aston Villa.

Chelsea's Pedro celebrates scoring a stunning goal against Watford

Credit imagine: Getty Images

Ajuns la 32 de ani, Pedro nu intră în vederile lui Lampard, care, de la începutul lui octombrie, l-a folosit într-un singur meci. Noul tehnician al lui Chelsea dă șanse tinerilor, Pulisic și Callum Hudson Odoi transformându-l pe spaniol în a treia variantă pentru gruparea de pe Stamford Bridge.
În condițiile în care lui Pedro îi expiră contractul cu formația lui Abramovich în vara viitoare, Chelsea are tot interesul să îl cedeze, contra unei sume de bani, în perioada de mercato din iarnă.
The Telegraph anunță că Dean Smith îl vrea neapărat pe jucător la Aston Villa, considerându-l esențial în tentativa formației de a se salva de la retrogradare. Prețul va fi unul foarte mic, de doar câteva milioane de euro, justificat având în vedere vârsta și situația contractuală a lui Pedro.
Un trident ofensiv format din Pedro, Grealish și McGinn, care să îl sprijine pe Wesley, cu siguranță că ar crea mari probleme celor mai multe formații din Premier League și ar oferi o șansă bună pentru Aston Villa să se salveze de la retrogradare.

Pedro, performanțe fantastice

Atacantul de bandă al lui Chelsea este unul dintre cei mai titrați sportivi din Premier League. Înainte de a sosi pe Stamford Bridge, în 2015, Pedro cucerise 5 campionate în Spania și trei Ligi ale Campionilor (toate cu Barcelona). El și-a adăugat în CV-ul impresionant un titlu în Premier League, Cupa Angliei și trofeul Europa League.
Pe lângă trofeele obținute cu echipele de club, Pedro a cucerit și Campionatul Mondial și Euro 2012, alături de Spania.
Premier League este transmis în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunea Premier League Show, produsă de către Eurosport România, are loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo