Pele s-a confruntat în ultima vreme cu mai multe probleme de sănătate. La începutul acestei luni, fostul fotbalist legendar s-a dus la spital pentru a-și face analizele de rutină. Ulterior, doctorii i-ar fi descoperit niște problemă la inimă lui Pele, care a rămas internat.
În cele din urmă, fostul fotbalist a fost operat, medicii descoperindu-i o tumoare la colon și hotărând că trebuie să intervină chirurgical. Anunțul privind operația a fost făcut chiar de Pele, într-o postare pe contul său de Instagram, în care a scris că se simte bine.
În această săptămână, în urmă cu doar trei zile, brazilianul a anunțat că a ieșit de la terapie intensivă, fiind în continuare în recuperare, dar simțindu-se capabil să joace un meci de 90 de minute plus prelungiri. Mai mult, reprezentanții spitalului din Sao Paulo au declarat atunci că Pele se recuperează bine, este conștient și are semne vitale normale.
Premier League
Cum a luat naștere rivalitatea dintre Manchester United și Liverpool
ACUM 6 ORE
Aseară, însă, fostul fotbalist a ajuns din nou la terapie intensivă. Una dintre fiicele lui Pele a scris un mesaj pe contul său de Instagram pentru a-i liniști pe fanii tatălui ei. Kely Nascimento le-a promis acestora că legendarul fotbalist brazilian se simte bine, dar că recuperarea nu poate fi una miraculoasă pentru un om de 80 de ani, astfel că medicii au decis să-l supravegheze mai atent.
"Există deja o mulțime de întrebări în aceste zile despre acest subiect și nu vrem ca acesta să fie un alt motiv. Tata se recuperează bine, în limite normale. Vă promit! Scenariul normal de recuperare pentru un bărbat de vârsta lui, după o operație ca cea pe care a suferit-o, presupune uneori doi pași înainte și un pas înapoi. Ieri a fost obosit și a făcut pasul înapoi. Astăzi, însă, a făcut doi pași înainte", a scris fiica lui Pele.
Starea de sănătate a fostului fotbalist a fost îngrijorătoarea în ultimii ani. Pele are probleme la șold, nemaiputând să se deplaseze fără asistență. În plus, brazilianul, care va împlini 81 de ani la finalul lunii octombrie, a petrecut ceva timp la terapie intensivă în 2014, după o infecție severă a tractului urinar.
https://i.eurosport.com/2021/09/14/3218306.jpg
Serie A
Ibrahimovic i-a "dat" gol lui Ciprian Tătărușanu. Meci cu " de toate" pe Renato Dall'Ara
ACUM 6 ORE
Romanian Liga I
Dezvăluirile lui Mircea Rednic: după Dinamo - Rapid: "Jucătorii au avut și 7 kilograme în plus!"
ACUM 6 ORE