Pep Guardiola i-a găsit înlocuitor lui Ederson! Portarul care ar urma să ajungă la Manchester City
Manchester City se va despărți, în vară, de mai mulți jucători importanți. Printre ei se numără şi Ederson, titular incontestabil în poarta campioanei Angliei, iar Pep Guardiola i-a găsit deja un înlocuitor acestuia.
Ederson
Credit imagine: Getty Images
Manchester City trece prin cea mai proastă perioadă din ultimii ani. Eliminată înainte de optimi şi fără şanse la câştigarea titlului, Pep Guardiola pregăteşte schimbări masive de lot în vară.
Se pare că nu mai puţin de opt fotbalişti îşi vor face bagajele. Conform Daily Star, Kevin De Bruyne, Bernardo Silva, John Stones, Mateo Kovacic, Ilkay Gundogan, Ederson, Jack Grealish vor pleca de la campioana Angliei. De asemenea, Kyle Walker, împrumutat la AC Milan, nu se va întoarce la Manchester City.
Potrivit publicației Foot Mercato, Pep Guardiola îl consideră pe Diogo Costa, în vârstă de 25 de ani, un candidat perfect pentru înlocuirea lui Ederson.
Lusitanul este cunoscut pentru reflexele sale spectaculoase, abilitățile de a distribui mingea și calmul pe care îl arată în momentele critice, calități esențiale pentru stilul de joc al lui Manchester City.
Totuşi, Porto nu îl va lăsa pe Diogo Costa să plece decât în schimbul sumei de 75 de milioane de euro.
Sursa citată sugerează că Manchester City ia în considerare plata clauzei de reziliere în această vară pentru a finaliza transferul. Dacă tranzacția va fi realizată, Diogo Costa ar deveni una dintre cele mai scumpe achiziții din istoria clubului și ar marca începutul unei noi ere în poarta "cetățenilor".
Diogo Costa este cotat la 40 de milioane de euro pe Transfermarkt şi este un produs al academiei celor de la FC Porto. În total, el a strâns 188 de partide la formația portugheză şi a păstrat poarta intactă de 79 de ori. Deocamdată, Costa are la activ 32 de selecții la naționala lusitană.
Leverkusen vrea noua "perlă" a lui City
Campioana neînvinsă a Germaniei a pus ochii de mai multă vreme pe tânărul talent al lui City, James McAtee. Presa din Anglia a dezvăluit faptul că nemții au făcut o ofertă pentru mijlocaș în perioada de mercato din iarnă, dar că englezii au refuzat imediat.
Interesul pentru acesta nu s-a oprit, având în vedere faptul că City și-l dorește atât de mult pe Wirtz. În cazul în care englezii îl vor transfera pe "decarul" lui Leverkusen, pe BayArena ar putea să ajungă mijlocașul care a început să prindă tot mai multe minute sub conducerea lui Pep Guardiola în acest sezon.
McAtee nu s-a ferit să spună în ultima vreme că își dorește să devină titular la Manchester City, dar concurența de la campioana Angliei ar putea să îl facă să considere alte oferte. Astfel, am putea să asistăm la un schimb între cele două campioane, la finalul acestui sezon.
McAtee a debutat la City în sezonul 2021/2022, iar în această stagiune a început să joace din ce în ce mai mult. Mijlocașul ofensiv a bifat 19 prezențe în acest sezon, reușind să marcheze de 6 ori, printre care și un hattrick în Cupa Angliei.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)