Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Petrescu, dezlănțuit: "E incredibil, am avut gol clar, am regulamentul aici!"

Cristian Mihală

Actualizat 28/02/2020 la 00:52 GMT+2

Dan Petrescu a fost extrem de nervos la flash-interviul de după Sevilla - CFR 0-0. Clujenii au ratat dramatic o prezență istorică în optimile Europa League, după două remize obținute împotriva celei mai titrate echipe din istoria competiției. Tehnicianul ardelenilor e sigur că golul lui Păun trebuia validat.

Petrescu

Credit imagine: Eurosport

Deși a fost dominată o bună parte din meci, CFR a fost la un pas să dea marea lovitură pe final. În minutul 87, Păun a înscris, dar VAR-ul a decis că Lacina Traore comisese henț înainte ca mingea să ajungă la autorul golului. Ca atare, reușita a fost anulată, spre furia lui "Super-Dan", care e convins că ivorianul nu a avut vreo intenție să joace balonul.
"E incredibil, mai ales că am dat un gol valid. Am regulamentul aici, nu se consideră că s-a făcut o abatare în situația asta. Arbitrul de centru trebuia să se uite la VAR. Un gol clar, dacă era în poarta noastră nimeni nu se uita la VAR. Băieții sunt frustrați, calificarea trebuia să fie a noastră. Nimeni nu poate să ne-o dea înapoi, a fost făcută o nedreptate mare, Păun plângea. Nimeni nu o să ne dea așa ceva înapoi vreodată, când mai ajungem aici? Poate ne dă cineva din Europa o primă, nu se poate să fim eliminați astfel. Sunt foarte supărat și nu vreau să vorbesc mai mult la cald", a spus Dan Petrescu la Telekom Sport.
Petrescu a admis că andaluzii au fost în multe momente periculoși, însă e mândru că echipa sa a revenit în a doua repriză, mai ales pe final părând formația mai proaspătă și mai conectată la miza întâlnirii.
"Am pregătit meciul la fel ca la Cluj. Sevilla a avut ocazii mari, dar pe final puteam să marcăm. Când am jucat cu Unirea aici, nu am trecut de mijlocul terenului. Acum am controlat primele 15 minute din a doua repriză, apoi am avut multe situații de a marca", a mai spus antrenorul campioanei.
Extrem de vocal mereu, Petrescu a abordat și problema titlului în Liga 1. Deși la ce se joacă în acest moment, CFR pare marea favorită, prestând un fotbal mult mai bun decât Craiova și FCSB, principalele urmăritoare, antrenorul a pozat din nou în victimă. El a lăsat de înțeles că, din cauza arbitrajelor, trupa din Gruia nu va avea vreo șansă la al treilea titlu consecutiv.
"Nu avem nicio șansă la titlu, ce titlu? Știu eu sigur că nu avem. În România nu am avut niciun arbitraj bun", a fost concluzia lui Dan Petrescu, dorind mai mult ca sigur prin spusele sale să pună presiune pe arbitri.

Tragerea la sorți a optimilor Europa League, în direct pe eurosport.ro

Vineri, de la ora 14:00, eurosport.ro îți oferă în direct tragerea la sorți a optimilor Europa League.
Se anunță dueluri foarte tari, în condițiile în care formațiile calificate urmează să intre în aceeaşi urnă, fără să existe capi de serie. În plus, echipe din aceeaşi ţară se pot întâlni din această fază a competiţiei. Ca atare, vom putea avea un duel de genul Manchester United - Wolves sau Roma - Inter.
De notat că înainte de tragerea la sorţi, oficialii forului european vor anunţa dacă există restricţii geografice, știut fiind faptul că în anumite zone ale Europei situațiile sunt tensionate din punct de vedere politic.
Manșa tur a optimilor de finală din Europa League va avea loc pe 12 martie, în timp ce returul se va disputa o săptămână mai târziu (19 martie).
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo