Petrolul a deschis scorul pe "Ilie Oană" după numai trei minute. Cioinac a marcat cu capul după un corner executat excelent de Alexandru Zaharia. Țicu a dublat avantajul "lupilor galbeni" în minutul 13, cu un șut de la marginea careului trimis lângă bară. Arnăutu a închis tabela cu 20 de minute înainte de final, după o minge respinsă în față de portarul oaspeților. După victoria din această seară, Petrolul a urcat pe locul șase, cu un punct peste Rapid pe care o va întâlni miercuri (16:00) în "Regie".
A fost primul succes pe teren propriu pentru Petrolul, care deși se anunța o candidată puternică pentru promovare, a turat destul de greu motoarele în debutul sezonului din Liga a 2-a.
https://i.eurosport.com/2019/10/13/2695523.jpg
Fotbal
S-a rezolvat situația juridică a unui club istoric! Petrolul și-a redobândit mărcile
18/11/2021 LA 14:43
La finalul meciului de pe "Ilie Oană", Flavius Stoican a lăudat atitudinea jucătorilor săi și a vorbit despre derby-ul cu Rapid din etapa viitoare:
A fost un meci pe care l-am dominat de la început până la final. Am început a doua repriză pe atac și puteam înscrie mult mai mult. Victoria și atitudinea au fost cele mai importante în această seară. Am reacționat foarte bine după ce am pierdut mingea! Am jucat exact cum trebuia. Aveam nevoie de un moral bun și de încredere, mai ales că miercuri jucăm cu Rapid. Va fi un meci greu, mai ales că joacă acasă. Va fi o partidă specială pentru fanii noștri și cu siguranță vom avea parte de spectacol în tribune. - Flavius Stoican, antrenor Petrolul Ploiești.
Petrolul a adunat 18 puncte în 10 etape disputate în Liga a 2-a. Cinci puncte îi despart pe jucătorii lui Flavius Stoican de locul secund care asigură promovarea în Liga 1.

Iată rezultatele din această etapă:

  • Metaloglobus - Turris 1-0
  • Viitorul Tg Jiu - Farul Constanța 2-1
  • Ripensia Timișoara - CS Mioveni 0-5
  • Sportul Snagov - U Cluj 1-1
  • Csikszereda M. Ciuc - Pandurii 2-2
  • Petrolul Ploiești - Daco-Getica București 3-0

Clasamentul Ligii a 2-a (TOP 7)

  • 1. Turris T. Măgurele 25p (11 meciuri)
  • 2. CS Mioveni 23p (11 meciuri)
  • 3. UTA Arad 19p (8 meciuri)
  • 4. Gloria Buzău 19p (10 meciuri)
  • 5. Metaloglobus 18p (11 meciuri)
  • 6. Petrolul Ploiești 18p (10 meciuri)
  • 7. Rapid 17p (9 meciuri)
Fotbal
Cazurile de infectare cu COVID-19 de la Petrolul Ploiești, CONFIRMATE! Reacţia şefului DSP Prahova
03/07/2020 LA 16:43
Fotbal
FRF, anunț oficial! UTA – Petrolul a fost amânat! 6 persoane au fost infectate cu coronavirus
02/07/2020 LA 15:11