Partida de pe stadionul "Ilie Oană", din etapa secundă a playoff-ului din Liga a 2-a, se va desfășura la data programată inițial, după ce Petrolul a anunțat că n-a mai înregistrat vreun nou caz pozitiv de Covid-19, la ultimele teste.
"Partida FC Petrolul – Fotbal Club Rapid din etapa a doua a play-off-ului se va disputa conform programării inițiale, sâmbătă, 11 iulie, de la ora 20:15.", se arată în comunicatul emis de FRF.

Petrolul - Rapid se va disputa sâmbătă (11 iulie), de la ora 20:15

Fotbal
Calificare cu emoții pentru FCSB în Cupa României! Roș-albaștrii, egalați după ce au condus cu 3-0
ACUM 6 ORE
Petrolul Ploiești a confirmat în urmă cu o săptămână că are 7 cazuri de infectare cu coronavirus. Formația prahoveană urma să joace weekendul trecut cu UTA Arad în prima etapă din playoff, însă nu mai puțin de 7 persoane din cadrul echipei au fost testate pozitiv cu Covid-19. Potrivit surselor Liga2.ro, 6 fotbaliști au avut rezultate pozitive la testarea efectuată miercurea trecută.
Potrivit FRF, persoanele depistate cu Covid-19 din cadrul clubului ploieștean sunt asimptomatice și vor rămâne în continuare în izolare la domiciliu.
"Exceptând persoanele din cadrul clubului FC Petrolul depistate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 înainte de reluarea Ligii 2, toți ceilalți jucători din lot și membri ai staff-ului au primit rezultat negativ la ultimele teste efectuate.
Persoanele din cadrul clubului prahovean depistate pozitiv la testări sunt asimptomatice și se află izolate la domiciliu. Pentru a-și putea relua activitatea, acestea vor intra pe un alt circuit cu multiple retestări în următoarea perioadă.", au mai anunțat oficialii FRF.

Petrolul și Rapid se luptă pentru promovarea în Liga 1

Petrolul și Rapid se luptă în playoff-ul Ligii a 2-a pentru promovarea pe prima scenă alături de alte 4 echipe: UTA Arad, Turris, CS Mioveni și FC Argeș. Pentru Petrolul va fi primul meci din playoff, în timp ce Rapid va merge la Ploiești după o remiză înregistrată ieri pe terenul lui CS Mioveni (scor 0-0).
În meciul tur, din "Regie", Rapid s-a impus la limită, scor 1-0, împotriva Petrolului, după un gol marcat de Bogdan Manole în minutul 80.
Clasamentul din playoff-ul Ligii a 2-a:
  • 1. UTA Arad 25p (0 meciuri)
  • 2. CS Mioveni 21p (1 meci)
  • 3. Turris 21p (1 meci)
  • 4. FC Argeș 20p (1 meci)
  • 5. Rapid 20p (1 meci)
  • 6. Petrolul 19p (0 meciuri)
https://i.eurosport.com/2020/07/07/2846191.jpg
Fotbal
Nicolae Stanciu, impecabil în Cupa Cehiei! Cum a calificat-o pe Slavia Praga în optimi
ACUM 7 ORE
Fotbal
Mitriță, gol cu fața pentru PAOK într-o victorie obținută greu
ACUM 8 ORE