Michel Platini a fost printre cei mai mari fotbaliști din istorie. Francezul a scris istorie la Juventus și la naționala din Hexagon, identificându-se practic ca o emblemă pentru cele două formații. Fostul mare mijlocaș ofensiv s-a retras la numai 32 de ani, spre surprinderea multora din lumea fotbalului.
Într-un interviu acordat italienilor de la Gazzetta dello Sport, Platini a vorbit despre decizia lui Ronaldo și Messi de a schimba echipele pe final de carieră, spunând că nu este de acord cu modul în care au gândit cele două staruri.
"Cu tot respectul pentru Ronaldo și Messi, dar eu la 32 de ani am spus STOP. Aș fi putut să merg la Barcelona sau la ​​Marseille, dar am vrut să mă identific cu clubul la care am scris istorie. Pentru Ronaldo acel club era Real Madrid, iar pentru Messi era Barelona. În locul lor, nu m-aș fi dus la alt club mare, ci în SUA sau China.", a spus Platini.
Ligue 1
Messi, adio revenire la Barcelona! Va cumpăra 35% din acțiunile clubului la care va juca din 2023
ACUM 21 ORE
Citește și:

Platini nu regretă că a facilitat organizarea Mondialului în Qatar

Michel Platini a fost președintele UEFA între 2007 și 2015, dar a fost nevoit să-și părăsească funcția din cauza unui scandal de corupție în care a fost implicat. În perioada cât a fost la șefia forului european, francezul a militta pentru organizarea Campionatului Mondial din acest an în Qatar.
Vorbind despre acest subiect, Platini a dezvăluit că nu regretă nimic din cea făcut, dar a recunoscut că planul inițial nu a fost respectat: "Nu regret votul, am vrut să le dau arabilor o Cupă Mondială Au meritat-o. Doar că mi ss-a promis că vor fi meciuri și în alte state, în Emiratelele Arabe Unite sau Kuweit. Păcat".
Rugat să numească un fotbalist aflat în activitate care i se aseamănă ca stil de joc, Platini nu a găsit niciunul, menționând că un jucător ca el nu și-ar fi găsit locul în fotbalul actual: "Nu am moștenitori în fotbal pentru că azi nu mai sunt decari clasici, ci coordonatori de joc mai retrași ca Jorginho și Pirlo. Poate că nu aș juca în acest fotbal".
Liga
Messi, așteptat înapoi la Barcelona! Anunțul tatălui său care le dă speranțe fanilor din Spania
15/05/2022 LA 16:31
Premier League
Ronaldo, mesaj sugestiv cu privire la viitorul său! Cum a comentat venirea lui Ten Hag la Man United
14/05/2022 LA 08:56