Pogba, desființat după ce a primit premiul pentru "revenirea anului": "Suspendat pentru dopaj: trofeu"
Publicat 29/12/2025 la 23:29 GMT+2
Paul Pogba a primit critici din partea fostului mijlocaș francez, Jimmy Cabot, după ce jucătorul lui Monaco a primit trofeul "revenirii anului" în cadrul galei Globe Soccer Awards. Fostul jucător al lui Lens a oferit două exemple de fotbaliști care au trecut prin momente mult mai grele până să revină pe teren.
Alex Ferguson: "Un hattrick mi-a schimbat viața. Eram pregătit să emigrez"
Sursa video: Eurosport
Paul Pogba a câștigat premiul "revenirii anului" în cadrul galei Globe Soccer Awards, iar reacțiile de nemulțumire nu au întârziat să apară. Mijlocașul francez a fost prins dopat în septembrie 2023, pedeapsa sa de 4 ani fiind redusă la doar 18 luni în decembrie 2024.
Astfel, acesta a putut să revină la antrenamente din martie 2025, iar Pogba a semnat cu noua sa echipă, după ce s-a despărțit de Juventus, în iulie. Campionul mondial din 2018 a semnat cu AS Monaco, echipă la care a debutat la finalul lunii noiembrie, împotriva lui Rennes.
De atunci, Pogba a mai evoluat în două meciuri din Ligue 1, împotriva lui PSG, respectiv Brest. În cele trei apariții ale sale, mijlocașul ajuns la 32 de ani a strâns doar 30 de minute de joc, dar tot a primit trofeul în cadrul galei desfășurate la Dubai.
Cabot îl desființează pe Pogba
La o zi de la această gală, fostul mijlocaș francez Jimmy Cabot și-a exprimat frustrarea pe rețelele de socializare. Acesta a adus exemplele unor fotbaliști care au trecut prin accidentări grave sau momente între viată și moarte, totuși revenind pe terenul de fotbal:
"Matthieu Udol, patru rupturi de ligamente încrucișate. A revenit ca titular la o echipă din Ligue 1 înaintea pauzei de iarnă, la Lens. Nabil Bentaleb, stop cardiac. Luni întregi de pauză, după care revine pe teren și marchează golul victoriei pentru Lille. Paul Pogba, suspendat pentru dopaj: trofeu", a fost mesajul fotbalistului care s-a retras la 30 de ani, din cauza unei rupturi a ligamentului încrucișat anterior, a cărei recuprări nu s-a desfășurat conform planului.
Matthieu Udol, primul jucător amintit de Cabot, a pierdut în jur de 3 ani din carieră din cauza acestor accidentări la genunchi, iar acum, la 29 de ani, este titular al liderului din Ligue 1, Lens, după ce s-a transferat la aceștia în vară, de la Metz.
De cealaltă parte, Nabil Bentaleb a suferit un stop cardiac în timp ce se juca fotbal alături de familie, în iunie 2024. Acesta a fost plasat în comă indusă. După ce și-a revenit, acesta a reușit să se antreneze din nou alături de cei de la Lille în februarie 2025, după aproape 8 luni de pauză. Acesta a revenit pe teren în aceeași lună, marcând golul victoriei într-un meci cu Rennes.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Ediția va fi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo