Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Povestea legendarului Pele, jucătorul care a devenit ”bun național” în Brazilia

Vlad Dumitrescu

Actualizat 29/12/2022 la 22:07 GMT+2

Pele a decedat, însă moștenirea pe care a lăsat-o fotbalului nu va fi niciodată uitată. Un uriaș al sportului, brazilianul a doborât record după record în cariera sa memorabilă.

0619 Pele believes Brazil are too much pressure on Neymar

Credit imagine: Eurosport

Pele a murit în această seară, după o lungă suferită cauzată de cancerul la colon. Lumea fotbalului deplânge decesul celui care a fost singurul om din istorie care a cucerit 3 totluri mondiale. Entitățile fotbalistice, foști sau actuali jucători au îmăpânzit rețelele de socializare cu mesaje emoționante.
Despre Pele se s-au scris și se vor scrie biblioteci întregi, dar în ceea ce urmează vom încerca să vă prezentă pe scurt ceea ce a însemnat Pele pentru fotbalul mondial.

Începuturi

Pele, pe numele său real Edson Arantes do Nascimento, s-a născut pe 23 octombrie 1940, în Tres Coracoes, Minas Gerais, în Brazilia. Pele era fiul fotbalistului Dondinho și soției acestuia, Celeste Arantes. Numele său a venit de la inventatorul american Thomas Edison, însă părinții au decis să scoată ”i”-ul din nume. Porecla de ”Pele” a primit-o la școală. Jucătorul său favorit era portarul de la Vasco da Gama, Bile, pe care tânărul Pele îl pronunța greșit. Așa că porecla a rămas a lui.
Pele a crescut în sărăcie în Bauru, în statul Sao Paolo. El câștiga bani în plus fiind ospătar la ceainăriile locale iar tatăl său l-a învățat fotbal în timpul liber. Pentru că nu își putea permite să cumpere o minge de fotbal, micul Pele exersea deseori cu o șosetă pe care o umplea cu un ziar sau chiar cu un grapefruit. După ce a jucat la mai multe echipe de amatori, de Brito, antrenorul său de la una dintre aceste formații, i-a remarcat talentul și l-a dus la Santos. Acolo le-a transmis oficialilor clubului că brazilianul de 15 ani va fi ”unul dintre cei mai mari jucători ai planetei”.
Pele a impresionat iar în iunie 1956 a semnat primul său contract de profesionist cu Santos. În septembrie, la doar 15 ani, Pele a debutat pentru Santos împotriva celor de la Corinthians. Debutul a fost unul impresionant, Pele marcând primul său gol chiar la debut, într-o victorie categorică cu 7-1.
Pele, World Cup Mexico 1970

Titular la doar 16 ani

La începutul următorului sezon, Pele devenise deja titular la prima echipă și la doar 16 ani a fost golgheterul campionatului. La 10 luni de la semnarea primului său contract de profesionist, adolescentul era deja convocat la națională. După Mondialele din 1958 și 1962, mai multe cluburi europene importante precum Real Madrid, Juventus sau Manchester United au încercat să îl achiziționeze. Degeaba însă. În 1961 guvernul brazilian, sub conducerea președintelui Janio Quadros, l-a numit oficial pe Pele ”un bun național” pentru a se evita astfel un transfer în străinătate”.
Cel mai de succes sezon din istoria lui Santos în Copa Libertadores a început în 1962. Atunci brazilienii au câștigat toate meciurile din grupe, în afara unui egal cu Cerro. În semifinale, Santos a învins Universidad Catolica iar în finală echipa a dat piept cu campioana en-titre, Penarol. Pele a reușit o dublă în marea finală pentru a aduce prima Copa Libertadores pentru Santos. Brazilianul a încheiat competiția ca al doilea cel mai bun marcator, cu patru reușite.
În același an, Santos a reținut titlul în Brazilia, grație în mare parte celor 37 de goluri marcate de Pele, precum și Cupa (unde Pele a marcat patru goluri în finala jucată tur retur cu Botafogo. Santos a câștigat atunci și Cupa Intercontinentală împotriva marii Benfica. Având numărul 10 pe spate, Pele a avut atunci unul dintre cele mai mari meciuri din cariera sa, marcând o triplă de senzație la Lisabona, unde Santos a învins cu 5-2.
Pelé and Garrincha, 1966
Sezonul viitor a adus o calificare automată în semifinalele Copei Libertadores iar echipa a reținut titlul după victorii cu Botafogo și Boca Juniors iar Pele a adus victorii pentru Santos în fața unor jucători importanți precum Garrincha și Jarizinho cu un gol în ultimul minut în turul semifinalei cu Botfaogo. În retur, Pele a marcat un Hatrick pe Maracana iar Santos a câștigat cu 4-0. Astfel, Santos a fost prima și singura echipă braziliană până în preeznt care a câștigat Copa Libertadores pe pământ argentinian, după returul din finală cu Boca Juniors. Pele a încheiat turneul cu cinci goluri, însă nu a reușit să rețină titlul și în Brazilia, terminând pe locul trei.
În sezoanele ce a urmat Santos a continuat să adune trofee pe plan intern și Pele goluri. Deși trofee în Copa Libertadores nu au mai venit, Pele nu se mai oprea din marcat. Așadar, pe 19 noiembrie 1969 el a înscris golul cu numărul 1000 din toate competițiile. Reușita a fost una extrem de anticipată în Brazilia iar momentul a fost botezat O Milesimo. Totul s-a întâmplat într-un meci cu Vasco da Gama când Pele a marcat din penalty, pe Maracana.
În martie 1961, Pele a înscris ”gol de placa” (un gol demn de o placă), împotriva celor de la Fluminense pe Maracana. Pele a primit mingea la marginea careului propriu și a luat la rând toți jucătorii adverși în marșul său spre poarta adversă pentru ca apoi să trimită mingea impecabil în colțul porții. La stadion a apărut imediata placa dedicată: ”Cel mai frumos gol din istoria Maracana”.
Finale 1958 : Pelé en larmes dans les bras de Gilmar.

Gloria de la naționala Cariocas

La Mondialul din 1958, Pele, în vârstă de doar 17 ani, a ajuns accidentat la genunchi. Însă după ce a ieșit de la recuperare, colegii au insistat ca el să joace. Primul său meci din Suedia a fost împotriva Uniunii Sovietice când a reușit un assist pentru al doilea gol al lui Vava. Pele era cel mai tânăr jucător de la turneu și la acel moment cel mai tânăr jucător din istoria Mondialului.
Împotriva Franței în semifinale, Brazilia conducea cu 2-1 la pauză iar partida părea departe de a fi decisă. Pele avea însă alte gânduri iar în a doua repriză a rezolvat soarta partidei cu un hat-trick de senzație, devenind cel mai tânăr fotbalist care a reușit acest lucru la un Mondial.
Pe 29 iunie 1958, Pele a devenit cel mai tânăr jucător care a jucat într-o finală de Campionat Mondial, la 17 ani și 249 de zile. El a marcat o dublă în finala câștigată de Brazilia în fața Suediei cu 5-2 la Stockholm. Primul său gol, când a trecut mingea peste un fundaș pentru ca apoi să reia din voleu perfect în colțul porții, a fost desemnat una dintre cele mai frumoase reușite din istoria Campionatului Mondial. Pele a încheiat turneul cu șase goluri în patru meciuri iar acesta a fost momentul în care Pele a început să poarte tricoul cu numărul 10, de care nu s-a mai despărțit.
Garrincha and Pelé, date unknown
După două Mondiale care nu au fost cele mai strălucite pentru brazilian, Pele a revenit în forță la Mondialul mexican din 1970. După o dublă reușită în fața României, Pele a marcat și finala turneului. Brazilia a jucat la Ciudad de Mexico finala împotriva Italiei iar Pele a deschis scorul printr-o lovitură de cap, reușind să sară mai bine decât Tarcisio Burgnich. Acesta a fost al 100-lea gol din istoria Braziliei iar fericirea nemărginită a lui Pele, care a sărit în brațele coechipierului Jairzinho, este considerată și acum unul dintre cele mai memorabile momente din istoria Campionatului Mondial. Pele a mai oferit apoi încă două assist-uri în victoria cu 4-1 a Braziliei iar istoria fusese scrisă, el fiind desemnat jucătorul turneului.
După meci, Burnich, cel care l-a marcat pe Pele în finală, a declarat: ”Mi-am spus înainte de meci că și el e făcut din piele și oase, la fel ca toată lumea - dar am greșit”. Pele și-a încheiat în plină glorie cariera internațională un an mai târziu într-un amical jucat de Brazilia cu Yugoslavia la Rio de Janeiro. Cu Pele pe teren, Brazilia a reușit 67 de victorii, 14 egaluri și 11 meciuri. Când lângă Pele se afla și Garrincha, naționala Cariocas nu a pierdut niciun meci.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo