Predicțiile supercomputerului pentru preliminariile CM 2026! În ce urnă va fi prezentă România

Campionatul Mondial din 2026 este principalul obiectiv pe termen mediu spre lung al "tricolorilor" lui Mircea Lucescu. Preliminariile pentru turneul final găzduit de Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada vor debuta în martie 2025 și se vor încheia exact un an mai târziu.

Cupa Mondială

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Radu Nemțaru
Participarea la Cupa Mondială din 2026 este principalul obiectiv al lui Mircea Lucescu pe banca primei reprezentative a României. Pentru a lua parte la turneul final, marele hop care trebuie trecut este reprezentat de preliminarii, care se vor disputa pe parcursul unui an calendaristic (martie 2025 - martie 2026).
România își va afla adversarele din preliminarii la scurt timp după ce Liga Națiunilor se va fi încheiat. În prezent, elevii lui Mircea Lucescu ocupă primul loc în Liga C, cu două victorii din două posibile, într-o grupă în care adversarele sunt Cipru, Kosovo și Lituania.
Citește și:

supercomputerul consideră că românia este aproape sigură de prezența în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile cm 2026

Potrivit Football Meets Data, România este văzută cu șanse de 94% de a fi prezentă în a doua urnă valorică, urnă care le-ar permite "tricolorilor" să evite adversari destul de grei, precum Suedia, Ucraina, Turcia sau Serbia.
6% sunt șansele pe care supercomputerul i le oferă României pentru o prezență în urna a treia valorică, însă totul depinde de coeficientul care determină clasamentul FIFA.

Format nou în preliminariile Campionatului Mondial

Având în vedere că Europa va trimite 16 echipe la următoarea ediție a Campionatului Mondial, UEFA a schimbat formatul preliminariilor. Astfel, nu vor mai exista grupe de câte 6 echipe, ci de maxim 5 echipe (6 grupe de 5, respectiv 6 grupe de 4).
Câștigătoarele grupelor se vor califica direct la turneul final, iar locurile secunde vor ajunge la baraj. Aici intă în joc clasamentul din Nations League, unde cele mai bune 4 câștigătoare de grupe, care nu s-au calificat la acest baraj prin intermediul preliminariilor clasice, vor ajunge să se lupte pentru un bilet spre America.
Se vor forma 4 baraje, care se vor disputa în sistem semifinală-finală, așa cum se întâmplă de câțiva ani. Astfel, cele 4 câștigătoare ale barajelor vor fi ultimele echipe europene calificate la Campionatul Mondial din 2026.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo