Cel mai important meci al weekend-ului s-a consumat pe Emirates Stadium, acolo unde Arsenal și Chelsea au disputat o partidă importantă în economia ultimelor locuri de Liga Campionilor. „Tunarii” au dominat considerabil partida, impunându-se la final cu 2-0 datorită golurilor înscrise de Alexandre Lacazette și Laurent Koscielny. În schimb, Chelsea a făcut un joc foarte slab, atât ofensiv, cât și defensiv, având de-a lungul celor 90 de minute doar un șut pe spațiul porții gazdelor.
Liderul Liverpool a avut parte de un duel extrem de complicat în compania lui Crystal Palace. „Cormoranii” au marcat de patru ori, dar au și primit trei goluri, ceea ce înseamnă că apărarea trupei antrenate de Jurgen Klopp are anumite lacune, mai ales când îi lipsește Trent Alexander-Arnold, în partida de sâmbătă jucând ca fundaș dreapta James Milner (care a și primit cartonașul roșu pe final). O bornă importantă a atins-o Mohamed Salah, egipteanul care a marcat de două ori și a ajuns la cota 50 în Premier League după doar 72 de meciuri.
Principala urmăritoare a lui Liverpool, Manchester City a avut parte de un meci facil în deplasare la Huddersfield. „Cetățenii” au câștigat la final cu 3-0, cel mai mult impresionând Leroy Sane, Raheem Sterling și Sergio Aguero, un trio ofensiv de temut pentru orice adversar. În prezent, echipa antrenată de Pep Guardioala a înscris peste 100 de goluri în toate competițiile, un adevărat record dacă ne raportăm la performanțele celorlalte formații importante din campionatele de top ale Europei.
Fotbal
Rezumatul partidei Brentford - Man United, câștigată de "diavoli" cu 3-1
ACUM 17 MINUTE
Celelalte echipe din top 6, Tottenham și Manchester United au înregistrat noi victorii. United a obținut a șasea victorie consecutivă în Premier League cu Ole Gunnar Solskjaer pe bancă, trecând la limită, 2-1, de Brighton & Hove Albion. Paul Pogba e alt jucător după plecarea lui Jose Mourinho, marcând și în acest weekend al cincea reușită în ultimele șase meciuri. Celălalt gol a fost înscris de Marcus Rashford, tânărul englez devenind titular incontestabil în atac.
Tottenham a avut și ea un derby londonez, contra lui Fulham. Spurs a evoluat pe Craven Cottage fără Harry Kane, care va absenta până în martie, dar a câștigat chinuit, 2-1, cu un gol al lui Harry Winks în al treilea minut de prelungiri, asta după ce gazdele au condus în prima repriză în urma unui autogol al lui Fernando Llorente.
În clasament, Liverpool e pe primul loc cu 60 de puncte, fiind urmată de Manchester City (56 de puncte), Tottenham (51 puncte) și Chelsea (47 puncte). Arsenal se află pe locul cinci cu 44 de puncte, iar Manchester United încheie top 6 cu 44 de puncte.
Southampton a obținut o victorie prețioasă cu Everton, 2-1, „sfinții” urcând pe locul 15 cu 22 de puncte. O altă formație ce luptă pentru evitarea retrogradării, Newcastle, a învins-o categoric, 3-0, pe Cardiff, într-un meci în care Fabian Schar s-a remarcat marcând două goluri. Burnley a remizat alb, 0-0, la Watford, iar Bournemouth a învins-o pe West Ham cu 2-0. Nu în ultimul rând, Wolverhampton și Leicester au oferit o partidă foarte spectaculoasă, încheiată cu victoria gazdelor, 4-3. Diego Jota a reușit un hattrick care a ajutat-o pe Wolverhampton să ajungă pe locul 8, cu 32 de puncte.
Situația din subsolul clasamentului arată în felul următor: Southampton și Burnley au câte 22 de puncte, Newcastle se află 17 cu 21 de puncte, Cardiff e pe 18 cu 19 puncte, Fulham a rămas penultima cu 14 puncte, iar ultima clasată este Huddersfield cu 11 puncte.
Rezultate complete, etapa a 23-a:
Wolverhampton v Leicester 4-3; Watford v Burnley 0-0; Southampton v Everton 2-1; Newcastle v Cardiff 3-0; Manchester United v Brighton & Hove Albion 2-1; Liverpool v Crystal Palace 4-3; Bournemouth v West Ham 2-0; Arsenal v Chelsea 2-0; Huddersfield v Manchester City 0-3; Fulham v Tottenham 1-2.
https://i.eurosport.com/2019/01/22/2506416.png
Fotbal
Tottenham s-a impus la Leicester cu două goluri marcate în prelungiri! Rezumatul partidei
ACUM 21 MINUTE
Africa Cup of Nations
Cupa Africii | Nigeria și Egipt, la braț în faza eliminatorie! Se știu deja trei meciuri din optimi
ACUM 31 MINUTE