Derby-ul etapei cu numărul doi din Premier League a avut loc la Manchester, unde campioana City nu a reușit să învingă Tottenham deși a dominat categoric partida. De două ori echipa lui Pep Guardiola a trecut în avantaj, etalându-și jocul rapid și eficient și lăsând impresia că nimic nu o poate opri în acest sezon. Raheem Sterling și Sergio Aguero au marcat pentru City, dar Eric Lamela și apoi Lucas Moura au restabilit egalitatea de fiecare dată pentru Spurs (ultimul marcând la prima atingere de balon, imediat după intrarea pe teren). Gabriel Jesus a părut să fi adus victoria în ultima clipă pentru gazde, însă golul său a fost anulat de către VAR după un henț al lui Aymeric Laporte.
De pasul greșit al lui City a profitat Liverpool. Cu un joc mai puțin solid decât cele cu care ne-am obișnuit, dar cu Sadio Mane în mare formă, echipa a învins în deplasarea de la Southampton, Mane și Roberto Firmino marcând înainte ca Adrian să gafeze și să-i ofere un gol lui Danny Ings. S-a terminat 2-1 pentru Liverpool, care a trecut astfel pe primul loc, cu două victorii din două meciuri. Arsenal este singura altă echipă care mai are șase puncte. „Tunarii” i-au învins pe cei de la Burnley pe teren propriu, golul lui Alexandre Lacazette fiind contrabalansat de reușita lui Ashley Barnes, chiar înainte de pauză. În repriza a doua, Pierre-Emerick Aubameyang a înscris golul decisiv, după o intercepție a excelentului Dani Ceballos.
Tot sâmbătă, Norwich a fost una din echipele care a impresionat. Nou-promovata a bifat primul succes de la întoarcerea în Premier League grație hattick-ului reușit de Teemu Pukki. Finlandezul a marcat de trei ori în poarta lui Newcastle, fiind unul dintre oamenii începutului de sezon. Jonjo Shelvey a reușit un gol de onoare în prelungirile partidei, însă Newcastle a suferit, fiind una dintre cele patru echipe fără punct în actuala stagiune. Celelalte sunt Aston Villa, Southampton și Watford.
Liga
Luka Modric, gest emoționant după remiza lui Real cu Elche din campionat
ACUM 16 MINUTE
Villa a pierdut și în fața lui Bournemouth, deși a dominat meciul de pe teren propriu. Oaspeții au început ca din pușcă, marcând în primele 12 minute prin Joshua King și Harry Wilson, iar Aston Villa nu a avut răspuns decât în minutul 71. Douglas Luiz a înscris un gol superb, dar a fost prea târziu.
Watford a fost învinsă cu 1-0 de Everton, singurul gol al meciului fiind marcat de Bernard în minutul 10. Apărarea lui Everton și-a făcut apoi treaba, deși Watford a deținut inițiativa. Etapa a înregistrat și trei alte rezultate de egalitate. Brighton a remizat, 1-1, cu West Ham United, golul lui Javier Hernandez fiind rapid anulat de reușita la cealaltă poartă a lui Leandro Trossard. Florin Andone a intrat pe teren pentru ultimul sfert de oră la gazde.
Duminică, Chelsea și Leicester au oferit unul din cele mai frumoase partide ale etapei. Gafa lui Wilfred Ndidi din prima repriză i-a oferit o ocazie mare lui Mason Mount, iar tânărul lui Chelsea nu a ezitat, deschizând scorul în minutul 7. Chelsea a deținut inițiativa pentru prima treime a meciului, dar Leicester a apăsat pe accelerație apoi, mai ales după pauză. Același Ndidi a egalat în minutul 67, iar oaspeții se pot socoti nenorocoși că nu au învins, ratările lui Youri Tielemans sau James Maddison fiind decisive.
Etapa s-a încheiat luni cu meciul dintre Wolverhampton și Manchester United. Oaspeții au condus ostilitățile atât pe teren, cât și pe tabelă, după ce Anthony Martial a deschis scorul după mai puțin de jumătate de oră. Avantajul lui United ar fi putut fi mărit, însă Wolves a dat lovitura prin șutul magnific al lui Ruben Neves din repriza a doua. United a continuat să preseze și a obținut un penalti în minutul 67, însă șutul puternic al lui Paul Pogba a fost respins de Rui Patricio, iar Wolverhamton a cules un punct din întâlnirea cu „diavolii”.
https://i.eurosport.com/2019/08/20/2658539.png
https://i.eurosport.com/2019/08/20/2658537.png
Premier League
Ranieri, înlocuit de un alt veteran! Roy Hodgson, chemat de la "pensie" pentru a o salva pe Watford
ACUM O ORĂ
Fotbal
Edi Iordănescu, noul selecționer. FRF a anunțat o conferință de presă pentru ora 17:00
ACUM 2 ORE