Meciul de pe Goodison Park, transmis în România în direct și în exclusivitate de Eurosport, a fost primul oficial disputat de Everton și Liverpool de la reluarea sezonului. "Cormoranii" se află foarte aproape să cucerească primul titlu de campioană a Angliei, după o pauză de 30 de ani, motiv pentru care interesul față de meciul împotriva rivalei din oraș a fost uriaș. Mai mult, partidele din restul sezonului vor fi transmise în mod gratuit ("free-to-air") în Marea Britanie, lucru care a încurajat un număr foarte mare de oameni să urmărească derby-ul Merseyside.
De asemenea, interzicerea spectatorilor pe stadion, precum și în pub-urile din jurul acestuia au reprezentat alte două elemente esențiale din perspectiva creșterii considerabile a ratingului de duminică seară.

Premier League | Everton - Liverpool 0-0, cel mai urmărit meci din Marea Britanie

Fotbal
Dan Petrescu, explicații pentru eșecul din Cupa României: "Cei care fac tragerea să se gândească"
ACUM 4 ORE
Recordul anterior de audiență din Marea Britanie, la un meci din Premier League, era deținut de derby-ul Manchester City vs Manchester United, din sezonul 2011/2012, la finalul căruia formația de pe Etihad a devenit campioană. La vremea respectivă, 4,3 milioane de telespectatori au urmărit victoria lui City împotriva "diavolilor roșii", scor 1-0, decisă de golul lui Vincent Kompany.
Meciul de duminică seară, de pe Goodison Park, a fost penultimul din etapa cu numărul 30. Manchester City și Burnley vor încheia runda respectivă diseară, de la ora 22:00, în direct și în exclusivitate la Eurosport 1.
Sezonul din Premier League a revenit miercuri seară, cu două partide restante: Aston Villa - Sheffield United 0-0 și Manchester City - Arsenal 3-0. Fotbalul din Anglia a continuat pe canalele Eurosport în weekendul recent încheiat, cu meciuri extrem de interesante și goluri extraordinare.

Iată rezultatele și programul din etapa 30:

  • Norwich - Southampton 0-3
  • Tottenham - Manchester United 1-1
  • Watford - Leicester 1-1
  • Brighton - Arsenal 2-1
  • West Ham - Wolves 0-2
  • Bournemouth - Crystal Palace 0-2
  • Newcastle - Sheffield United 3-0
  • Aston Villa - Chelsea 1-2
  • Everton - Liverpool 0-0
  • Manchester City - Burnley (astăzi, de la 22:00, pe Eurosport 1)
Cu 8 etape rămase până la finalul sezonului, Liverpool este lider în Premier League, cu un avans de 23 de puncte față de Manchester City, echipa aflată pe locul secund, dar cu un meci mai puțin disputat. Formația pregătită de Jurgen Klopp mai are nevoie de 5 puncte pentru a-și asigura primul titlu de campioană a Angliei, după o pauză de 30 de ani.
Fotbal
CFR Cluj, OUT în "16-imile" Cupei României! CSU Craiova merge în optimi! Rezultatele zilei
ACUM 5 ORE
Premier League
"E în ADN-ul echipei mele!" Tuchel, avertisment pentru Guardiola înainte de Chelsea – Man City
ACUM 7 ORE