Articol scris de Romeo Ene
Tehnicianul de 48 de ani era unul dintre preferaţii lui Fabio Paratici pentru postul de antrenor al lui Spurs, care era în căutarea unui tehnician. Echipa a încheiat sezonul alături de Ryan Mason pe bancă, după demiterea lui Jose Mourinho în luna aprilie.
Brendan Rodgers, Jurgen Klinsmann, Antonio Conte sau Julian Nagelsmann au fost câţiva dintr antrenorii contactaţi de Tottenham pentru preluarea postului vacant, însă nu s-a ajuns la o înţelegere concretă.
Fotbal
Sergio Ramos și Ronaldo, din nou împreună? Dream team pentru cucerirea Champions League
ACUM 16 ORE
Fonseca, contract pe 2 ani cu Tottenham
Conform aceleiaşi surse, Paulo Fonseca, fostul tehnician al Romei, s-ar fi înţeles cu Levy pentru un contract pe 2 ani. Noul director sportiv al lui Spurs, Fabio Paratici, a fost cel care l-a dorit foarte mult pe Fonseca.
Portughezul are opţiunea de a prelungi cu încă un an după terminarea contractului, iar Spurs va încerca să facă anunţul oficial înainte de a-l prezenta pe Paratici în funcţia de director sportiv, funcţie pe care a deţinut-o şi la Juventus.
Tot ce a mai rămas până la oficializarea acordului se referă la anumite documente, dar şi semnătura finală a lui Fonseca, care se presupune că ar fi în Bahamas alături de acţionarul principal, Joe Lewis.
Fonseca, în calitate de antrenor al Romei, a reuşit să-şi conducă formaţia către semifinalele Europa League, acolo unde a fost eliminată de Manchester United. În campionat, lucrurile nu au stat atât de bine, iar romanii au terminat pe 7 şi vor evolua în Conference League. Jose Mourinho, fostul manager al lui Spurs, i-a luat locul lui Fonseca pe banca Romei.
Portughezul nu a fost prima alegere a clubului, dar s-a făcut remarcat prin faptul că a oferit foarte multe şanse tinerilor jucători, precum şi capacitatea echipelor pe care le antrenează de a practica un fotbal atrăgător. Fonseca a fost pe lista lui Spurs pentru postul de antrenor înainte ca Pochettino să fie numit în 2014 și se aseamănă cu acesta, ţinând cont de capacitatea sa de a lucra cu bugete restrânse, precum și faptul că oferă încredere jucătorilor tineri.
Pochettino a fost şi el dorit luna trecută de Spurs, dar situaţia lui de la PSG s-a dovedit a fi dificilă, iar englezii s-au reorientat.
Realizările lui Fonseca în antrenorat
În cele două sezoane petrecute la AS Roma, Fonseca nu a reușit să ducă echipa din nou în Champions League, clasându-se pe locul cinci în prima sa campanie și pe locul șapte în acest sezon. Managerul portughez a calificat-o pe Roma în semifinalele Europa League din acest an, după ce a învins fostele echipe Braga și Șahtior Donețk, dar și puternica echipă a celor de la Ajax, însă în cele din urmă a pierdut calificarea în finală contra celor de la Manchester United. Paulo Fonseca a fost aspru criticat pentru că, de la venirea sa, în 2019, a reușit să obțină numai 4 victorii în 24 de înfruntări împotriva granzilor din Serie A. Până la aventura din Serie A, Fonseca a reușit 3 duble succesive (cupă-campionat) la conducerea lui Șahtior Donețk (între 2016 și 2019). El mai are în CV câștigarea unei Cupe a Portugaliei, cu Braga, în 2016 și o Supercupă a Portugaliei, cu Porto, în 2013.
Mourinho și Fonseca ar putea să se dueleze pentru trofeul inaugural al UEFA Conference League, după ce Roma și Spurs s-au calificat la noua competiție a cluburilor, fiecare dintre echipe terminând pe locul 7 în campionatul intern.
Premier League
Tottenham continuă căutarea unui manager! Fostul star Jurgen Klinsmann se oferă să preia echipa
ACUM 17 ORE
Premier League
"Sir Alex, cine e cel mai bun antrenor din lume în momentul actual?". Ferguson a răspuns imediat
IERI LA 10:03