1) Bournemouth are o ocazie unică

Liverpool vine după trei înfrângeri în patru meciuri în toate competițiile. Etapa trecută cormoranii au pierdut primul meci din acest sezon de Premier League. În ultimele săptămânii elevii lui Klopp au ratat ocazia să ajungă la mai multe recorduri. Pare așadar cel mai potrivit moment pentru Bournemouth să vină pe Anfield. Șansele sunt în continuare mici, iar Liverpool are totuși 22 de puncte avans față de următoarea clasată, însă nu a existat un moment mai bun în acest sezon pentru ca o echipă să vină pe Anfield cu șanse reale.

2) Nicolas Pepe poate fi decisiv pentru Arsenal împotriva lui West Ham

Premier League
Arsenal, cel mai neașteptat transfer! Arteta a confirmat: "Suntem în discuții cu el"
ACUM 9 ORE
Primul sezon al lui Pepe la Arsenal nu a fost neapărat cel mai strălucit, însă recent ivorianul a început să își intre în formă. Înainte de sosirea lui Arteta Pepe nu era titular pe Emirates, însă sosirea spaniolului a schimbat situația. Pepe are încredere din ce în ce mai mare în calitățile sale și ar putea fi un pericol important pentru apărarea lui West Ham. Pepe este singurul jucător al lui Arsenal care a reușit cel puțin trei goluri și assist-uri pe Emirates în acest sezon.

3) Cine îl va înlocui cu succes pe Deulofeu?

Watford are moralul ridicat după victoria împotriva lui Liverpool de etapa trecută, însă Nigel Pearson are o dilemă importantă înaintea meciului cu Crystal Palace. Gerard Deulofeu s-a accidentat și nu va mai putea evolua în acest sezon. Drept urmare, întrebarea este cineva îi va lua locul? Roberto Pereyra, care nu a fost deloc eficient în acest sezon sau Danny Welbeck, care se accidentează mult prea des?
https://i.eurosport.com/2020/03/05/2789460.jpg

4) Norwich vine cu încredere pe Bramall Lane

Norwich va da piept cu Sheffield United, revelația acestui sezon însă echipa lui Daniel Farke vine într-o formă excelentă pe Bramall Lane. Norwich a învins Leicester etapa trecută pentru ca la mijlocul săptămânii să eliminie pe Tottenham din Cupa Angliei chiar la Londra. Așadar dacă Norwich vrea să realizeze o salvare improbabilă de la retrogradare trebuie să profite de momentul bun prin care trece.

5) Poate Danny Ings să aducă o nouă victorie pentru Southmpton?

Danny Ings a intrat prea târziu etapa trecută pentru a face diferența cu West Ham, însă englezul trebuie să revină în primul ”11” al lui Ralph Hasenhuttl pentru meciul cu Newcastle. Ings este fără îndoială cea mai importantă piesă din agrenajul lui Hasenhuttl: doar Marcus Rashford (10) și Mohamed Salah (13) au marcat mai multe goluri acasă în Premier League în acest sezon.

6) Brighton trebuie să îl oprească pe Diogo Jota

Diogot Jota a intrat într-o formă excelentă în ultimele săptămâni, începând cu hat-trickul cu Espanyol în Europa League în februarie. Atacantul olandez este printre jucătorii cei mai periculoși atunci când driblează, dar este la fel de periculos și în combinațiile cu Raul Jimenez și Ruben Neves, făcând astfel legătura între mijloc și atac. Dacă va fi în formă, Brighton va avea viață grea. Jota a marcat șase goluri în ultimele trei meciuri din toate competițiile.
https://i.eurosport.com/2020/03/01/2787206.jpg

7) Criza de la Tottenham s-ar putea adânci

După patru înfrângeri consecutive, Tottenham o va găzdui pe Burnley sâmbătă de la 19:30. Pare un meci în care echipa lui Mourinho ar putea obține o victorie extrem de importantă, mai ales după dezamăgirea eliminării din Cupa Angliei, care rămăsese practic singurul trofeu la care putea aspira Mourinho în primul său sezon la Spurs. Totuși, Burnley vine în formă bună la Londra: au două victorii și două egaluri în ultimele patru meciuri și au urcat în prima jumătate a clasamentului. Un nou meci fără victorie va tensionat și mai mult atmosfera la Spurs.

8) Poate Everton să câștige cu echipele mari?

Chelsea este echipa cel mai bine clasată dintre cele învinse de Everton în acest sezon și una dintre cele trei din prima jumătate a clasamentului care au pierdut cu echipa lui Ancelotti. Până la începutul lui mai, Southampton este singura echipă din a doua jumătate a clasamentului cu care va da piept Everton. Așadar echipa de pe Goodison Park, care și-a revenit complet după sosirea lui Ancelotti, trebuie să demonstreze că poate câștiga și meciurile mari.
https://i.eurosport.com/2020/03/06/2789875.jpg

9) Urmează un test important pentru Solskjaer

Manchester United are cea mai lungă serie de meciuri neînvinsă în Premier League în acest sezon. De la sosirea lui Bruno Fernandes, United a învins în șase meciuri și a făcut egal în trei. Pe Old Trafford vine Manchester City, care nu e chiar adversarul ideal, însă o victorie cu City ar putea fi extrem de important în vederea ridicării moralului. De asemenea, s-ar putea lega în sfârșit o serie mai lungă de rezultate pozitive, lucru esențial pentru United.

10) Aston Villa pare victima perfectă pentru Leicester

Leicester a învins cu 4-1 pe Aston Villa în decembrie printr-un joc excelent. Rare au fost ocaziile când echipa lui Rodgers s-a mai apropiat de nivelul din acel meci și având în vedere că Aston Villa vine pe King Power după patru înfrângeri consecutive, echipa lui Dean Smith poate fi victima perfectă pentru Leicester, care nu a mai câștigat de patru meciuri în Premier League.
https://i.eurosport.com/2020/03/04/2788704.jpg
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
"Ce nebunie: am mai multe picioare decât United trofee în ultimii 8 ani". Derapaj pentru Elliott
IERI LA 13:27
Premier League
Cât de orgolios e Ronaldo! Rio Ferdinand a dezvăluit ce mesaj a primit, în direct, de la CR7
IERI LA 11:08