Analiză tactică Chelsea - Manchester City | Echipa lui Lampard se revanșează față de Liverpool

Chiar dacă l-am lăudat pe Lampard constant pe parcursul acestui sezon și am văzut dincolo de unele rezultate, inclusiv de acel 0-4 mincinos cu United, evoluția de aseară a reușit să mă uimească. Manchester City părea, după aceste două meciuri de la reluarea fotbalului, că dezavantajele pandemiei nu s-au resfrânt și asupra lor, însă senzația aceasta e posibil să fi fost potențată de cele două adversare modeste, Arsenal și Burnley.

Iată că echipa lui Lampard și-a făcut treaba exemplar și ne-a reamintit unele hibe pe care le prezintă jocul „cetățenilor” și de ce Manchester City, campioana ultimelor două ediții, a pierdut titlul în fața lui Liverpool cu 7 etape înainte de final. „Tunelul ovațional” pe care City urmează să-l ofere celor de la Liverpool vine ca o palidă consolare pentru finalul pe muchie de cuțit consumat anul trecut.

Să vedem cum anume a reușit Frank Lampard să-i facă cel mai frumos cadou lui Jurgen Klopp.

Lampard a început partida de ieri seară cu formația sa preferată, 4-3-3, avându-i în linia ofensivă pe Willian, Pulisic și Giroud, francezul fiind preferat în locul lui T. Abraham.

Atunci când adversarul avea mingea, adică în majoritatea timpului, Chelsea nu presa foarte agresiv, și bine făcea (voi arăta în rândurile următoare de ce), ci se apăra într-un mid-block, 4-3-3-ul devenind 4-1-4-1/4-5-1, cu Giroud cel mai avansat om, iar Willian și Pulisic apărându-se în bandă.

Cu Aguero indisponibil, Pep s-a încăpățânat și tot a început partida fără Gabi Jesus, astfel că „cetățenii” au încercat să prelungească deznodământul Premier League fără un atacant. În locul numărului „9” s-au perindat, rând pe rând, Silva, Mahrez sau Sterling, fără să înlocuiască însă cu succes absența lui Kun.

Spre deosebire de „albaștri”, Man. City nu s-a sfiit să preseze agresiv, așezându-se într-un 4-3-3 atunci când mingea era aproape de poarta lui Kepa, urmând ca modulul să devină 4-4-2 dacă construcția celor de la Chelsea progresa.

După cum am menționat anterior, Chelsea nu s-a avântat să recupereze mingea de la Laporte sau Fernandinho, ci s-a mulțumit să stea undeva în zona cercului de la mijlocul terenului și să protejeze în deosebi zona centrală, după cum o arată și imaginea de mai sus. Pulisic și Willian, jucătorii de bandă, lasă intenționat benzile libere și se concentrează pe închiderea centrului.

Probabil de aceea Manchester City a atacat cu precădere folosindu-se de benzi, zona centrală fiind bine apărată de băieții lui Lampard. Acest lucru a servit de minune intereselor „albaștrilor”, City fiind obligată la 20 de centrări, dintre care doar 5 și-au atins ținta. Oricum, este mult mai convenabil să o obligi pe City să arunce mingi în careu când tu îi ai acolo pe Christensen (1. 87m) și Rudiger (1. 9m), iar adversarul pe Mahrez (1. 79m și 61 kg) sau pe B. Silva (1. 73m). Desigur, „cetățenii” au încercat și cu mingi joase, însă fără Aguero această tactică dă roade mai greu.

Apropo de Aguero, absența sa i-a ușurat mult viața lui Christensen. Danezul a fost foarte curajos aseară și nu a ezitat să iasă din dispozitiv și să își atace un adversar mai avansat, chiar dacă acest lucru lăsa spațiu în apărarea echipei sale. Din fericire pentru acesta, Aguero a lipsit, astfel că nimeni nu prea a recunoscut spațiile respective să le atace sau să le exploateze cu o pasă filtrantă, așa cum ar fi trebuit să facă în această imagine Jesus.

Am rămas dator cu explicația reticenței lui Chelsea de a presa foarte sus. Iat-o.

Știm, s-a zis de multe ori. „Manchester City este o mașinărie de pase”, așa că o să vă scutesc de gargară și o să trecem direct la explicațiile tactice. Când unul dintre mijlocașii lui Chelsea, Barkely aici, își pierdea răbdarea și ataca fundașul central purtător de „balon”, City trecea ușor de primul val de presing. Unul dintre fundașii lui City era liber după acum am explicat, astfel că fundașul lateral putea primi nemarcat. Walker, care a jucat, așa cum ne-a obșinuit în perioada Guardiola, mai mult ca inverted-fullback îl ținea ocupat pe Pulisic, Mount presa la B. Silva, Willian trebuia să tatoneze la Mendy, Kante era cu ochii pe KdB, astfel că Rodri putea să primească liber în centrul terenului. Traseul era simplu, dar eficient: Laporte –> Mendy –> Rodri, iar eforturile celor de la Chelsea erau dejucate.

Pe plan ofensiv, Lampard nu a încercat lucruri extravagante, ci a încercat să facă bine lucrurile simple, dar utile și să pună în evidență atuurile elevilor săi. Cum City presează foarte bine, deși Chelsea este o adeptă a construcției de la nivelul fundașilor centrali, Lampard nu se teme să iasă cu mingea lungă din apărare, astfel că titularizarea lui Giroud a fost decizia optimă.

Dacă nu se putea ieși din apărare cu mingea jos, Kepa, unul dintre fundași sau Kante, adică jucătorii responsabili cu prima fază a construcției, degajau mingea. Au făcut acest lucru de 36 de ori și avându-l pe Giroud în față, probabil cel mai bun target man din fotbal, abordarea avea sens. Când Giroud juca mingea degajată, acesta încerca să devieze pentru Pulisic și Willian, doi jucători foarte rapizi, care sprintau în spatele lui. 3 jucători cu calități diferite, dar puși bine în valoare de Lampard.

Cu Rodri care pare că are frâna de mână trasă și blocată așa când nu are mingea sau cu Gundogan ori D. Silva în poziția primului, este indicat să încerci să desparți fundașii și să ataci acolo. Fundașii lui Chelsea au fost mereu foarte avansați, încercând să crească distanțele (și să scadă șansele contaminării cu Sars-CoV-2. Sic!) dintre jucătorii lui Guardiola. Când acest lucru se întâmplă, unul dintre jucătorii din linia mediană, de obicei închizătorul, trebuie să acopere acolo. Rodi ajungea prea târziu, iar D. Silva sau Gundogan nu au reflexele necesare, astfel că Chelsea a putut să își creeze câteva ocazii în urma acestei abordări.

Am spus că londonezii au ieșit în dese rânduri cu mingea lungă din apărare, deși preferă construcția la firul ierbii. Două motive au stat la baza acestui fapt: Christensen și Rudiger nu sunt foarte buni pasatori, iar City a presat sus și, în destule momente, bine.

Mahrez și Sterling, jucătorii din bandă, se poziționau între fundași centrali și cei laterali pe modelul Mane și Salah, în timp ce Bernardo Silva se asigura că jucătorul din fața fundașilor, Kante, nu putea să primească liber. KdB și Gundogan erau gata să coboare dacă Mount sau Barkley veneau în sprijinul colegilor.

City își începea atacurile profitând de poziția mediană adoptată de Chelsea, urcându-și fundașii centrali la mijlocul terenului. Pentru că Rodri nu este suficient de abil și de curjaos pentru a debloca de unul singur linii mediene congestionate precum cea de aseară, un alt jucător a venit în permanență să îl ajute, astfel că Manchester City ataca într-un fel de 2-4-2-2.

Băieții lui Pep s-au descurcat destul de bine în depășirea primei și celei de-a doua linii de presing, însă în ultima treime lucrurile se blocau

.

Walker îl fixează pe Pulisic, Barkley îl marchează pe Rodri, iar B. Silva coboară să primească. Cum Kante e singurul jucător dintre linii al lui Chelsea, acesta este prins între KdB și Gundogan la această fază, astfel că Mount este depășit numeric, iar City își găsește atât de căutatul jucător între linii.

Profitând de aglomerarea din zona centrală a lui Chelsea, City și-a adus și ea mijlocașii acolo, ceea ce făcea mai dificilă acoperirea spațiilor dintre fundași. Sterling îl ademenește pe Azpilicueta în tușă, iar pentru că Barkley este departe, Mendy poate să atace spațiul dintre fundașul dreapta de la Chelea și Christensen.

Într-adevăr, Manchester City a avut momente bune de joc, dar asta până în apropierea careului lui Chelsea. Lipsa taliei și instinctului din careu le făcea centrările ușor de respins, iar aglomerarea mediană a „albaștrilor” făcea jocul dintre linii foarte dificil, deoarece băieții lui Lampard, fiind foarte apropiați unul de celălalt, puteau declanșa imediat contrapresingul. De aceea City a avut majoritatea șuturilor (55%) din afara careului și niciunul din careul mic, în timp ce adversarii lor au avut 27% din șuturi din careul de 6 m și 67% din careul mare.

Și cifrele indică superioritatea lui Chelsea. De exemplu, xG-ul este de 4. 23 pentru londonezi și doar 0. 78 pentru „cetățeni”. Desigur, Chelsea a avut acele șanse uriașe care au umflat puțin xG-ul, însă diferența rămâne clară.

Jocul simplu și mai direct al lui Frank a funcționat foarte bine. Băieții lui au fost agresivi, în special pe fază defensivă, ceea ce le-a creat anumite probleme, vezi execuția lui KdB, dar a și oprit atacuri care puteau deveni periculoase.

Manchester City trebuie să fie mai atentă pe fază defensivă, să încerce să evite atât de frecventele greșei individuale și să găsească strategii de oprire a contraatacurilor mai eficiente pentru a-și îndeplini marele deziderat al sezonului: câștigarea Uefa Champions League