Analiză tactică | Șah la Mourinho. Cum l-a învins Solskjaer pe portughez

Chiar dacă scorul indică un singur gol avans pentru Manchester United, diferența din teren a părut a fi ceva mai mare. Nesiguranța defensivă a lui Tottenham a continuat și în această partidă (Spurs a primit câte 2 goluri în fiecare meci cu Moruinho pe bancă), iar ofenisva nu a mai putut compensa.

Așa cum ne-a obișnuit în această ediție de Premier League, Man. United s-a mobilizat încă o dată exemplar pe teren propriu în fața unui adversar de calibru (victorii cu Chelsea, Leicester, Tottenham; egal cu Arsenal și Liverpool) și a ajuns la 21 de puncte.

Solskjaer a renunțat din nou la sistemul cu 3 fundași centrali, și a început partida în modulul 4-2-3-1.

Defensiv, din 4-2-3-1, așezarea în teren a băieților lui Solskjaer devenea 4-4-2, cu James și Rashford coborând în linie cu McTominay și Fred, în timp ce Greenwood și Lingard rămâneau cei mai avansați oameni.

De cealaltă parte, Mourinho a început tot într-un 4-2-3-1, însă fără Dier în „primul 11” și cu Sissoko făcând pereche cu Winks în fața fundașilor, spre deosebire de partida precedentă cu Bournemouth în care francezul a evoluat extremă dreapta.

La fel ca United, și Tottenham atunci când era nevoită să se apere se așeza tot într-un 4-4-2, cu Kane și Son în față. Așa cum se observă din cele două poze, Spurs a preferat să se apere foarte aproape de careul propriu (spre deosebire de United), să fie sigură că nu lasă spații și să încerce să lovească pe contraatac. Deși această poziționare foarte retrasă este una precaută, are avantajul de a forța adversarul să urce cu liniile și să lase spații neacoperite în spate.

Din nefericire pentru Mourinho și băieții săi, potențialele momente de contraatac au fost irosite cu lejeritate.

O problemă care a rămas nerezolvată pe aproape întreaga durată a partidei pentru Tottenham a fost faza de construcție. Fără să se încăpățâneze cu asta, elevii lui Jose au încercat, atunci când s-a putut, să plece cu pase scurte, la firul ierbii în atac. Acest lucru s-a întâmplat cu largul concurs al celor 2 pivoți – Winks și Sissoko.

Problemele începeau atunci când United reușea un presing eficient, iar cei 2 nu puteau primi mingea. În acel moment se apela la planul „B”: mingea lungă. Fie că distribuitorul era Vertonghen (care a jucat mai aproape de Alderweireld și Sanchez, Aurier fiind mai avansat) sau Gazzaniga, Tottenham nu a avut destulă calitate în momentul paselor medii sau lungi, astfel că United putea recupera rapid și fără prea mare efort.

Deși nu se prea vorbește despre asta, în ultima perioadă, Harry Kane pare să încerce să joace un rol asemănător cu „Bobby” Firmino, atât la echipa de club cât și la națională. Mă refer la coborârile între linii și la acordarea sprijinului pe faza de construcție.

Și în această partidă, Kane a coborât des în zona lui Sissoko și Winks pentru a crea un 3 vs. 2 la McTominay și Fred. Deși Maguire și-a părăsit constant zona pentru a-l urmări pe atacantul englez, Tottenham nu a putut să profite de spațiul creat în defensiva adversă.

Și pentru că tot am vorbit de Vertonghen și slabul său joc „de picior”, trebuie să menționăm că presingul lui United l-a vizat tocmai pe el.

Atunci când presau ceva mai avansat, „diavolii” o făceau într-un 4-2-4, cu McTominay și Fred în spatele liniei formate din Rashford, Lingard, Greenwood și James. Așadar, Marcus Rashford bloca culoarul de pasă către Aurier, Fred presa la Sissoko (care juca mai avansat), iar Greenwood îl presa pe Alderwireld atunci când acesta avea „balonul”, dar bloca și culoarul către Winks. În acest timp, James strângea în centru pentru a închide zona, dar și pentru a-l momi pe Alderwireld să paseze către Vertonghen care era liber.

Astfel, Man. United forța pasa către Vertonghen și acest lucru a funcționat foarte bine, deoarece fundașul stânga al lui Mourinho este mai puțin prieten cu mingea decât colegii săi, iar asta dăuna grav construcției lui Spurs. Vertonghen a avut al 2-lea cel mai slab procenteaj de pase reușite din echipă (72, 5%) și din 4 centrări încercate, nu a reușit niciuna.

Tottenham, până să fie presată de timp și scor, nu s-a prea avântat aproape de poarta lui de Gea fără minge. Cum însă secundele se scurgeau în defavoarea lor, au făcut pasul în față.

Son și Lucas (mai apoi Eriksen) se poziționau între fundașii centrali și laterali, Dele și Kane se asigurau că McTominay și Fred nu primesc liberi, iar Sissoko și Winks acopereau eventualele coborâri ale jucătorilor ofensivi. În teorie totul pare în regulă, însă ziua foartă bună pe care au prinso McTominay și Fred plus nesincronziările jucătorilor lui Tottenham nu au creat probleme atât de mari, iar United a putut să construiască în multe momente.

Așa cum se observă și din imaginea de mai sus, Manchester a atacat preponderent pe partea stângă, acolo unde s-a aflat un Rashford cu mare poftă de joc. Totodată, pentru că Aurier era mai ofensiv decât Vertonghen, după cum am precziat și mai sus, șansele de reușită pe această parte erau mai mari. Principalii oameni implicați în aceste incursiuni ofensive au fost McTominay, Rashford și foarte mobilul Lingard.

Ceea ce au încercat în repetate rânduri „diavolii” a fost să exploateze spațiile intermediare. Rashford stătea lipit de tușă pentru a-l îndepărta pe Aurier de Sanchez. De obicei, pentru a acoperi acel spațiu, Sissoko cobora între cei 2 fundași.

Foarte inteligent, McTominay înainta cu mingea pe direcția lui Sissoko pentu a-l scoate de acolo pe francez, iar în momentul în care acesta ieșea din dispozitiv, Lingard apărea în spațiul intermediar și putea să primească.

Această insistență pe partea stângă, dar și pentru că Aurier nu a putut să-i facă față lui Rashford, i-a determinat pe Winks și Sissoko să coboare mult în această parte. Astfel, Son trebuia să fie foarte la James, pentru că în cazul unei schimbări rapide de direcție, englezul putea să creeze împreună cu Wan-Bissaka un 2 vs. 1 la Vertonghen.

Destul de apatică, Tottenham și-a creat cu greu ocazii de gol. Principala abordare a fost eliberarea lui Aurier în banda dreaptă de atac pentru ca acesta să arunce mingea în careu. Spurs a avut 20 de centrări față de doar 10 United, care a fost capabilă să creeze pericol și cu mingea jos.

Pentru a se apăra, Manchester United nu a avut de făcut decât să aglomereze careul. Mai punem la socoteală faptul că Aurier, din 9 centrări încercate doar una și-a atins ținta, și o să înțelegem de ce Spurs nu prea a avut sorți de izbândă.

O altă modalitate prin care Tottenham a încercat să marcheze a fost prin aruncarea „baloanelor” în spatele apărării „diavolilor”. Son simulează o coborâre pentru pasă pentru a-l scoate din linie pe Wan-Bissaka, iar Dele atacă spațiul creat. Cum însă Fred (care l-a marcat pe Lucas) și McTominay au fost foarte concentrați și disciplinați, aceste curse în spatele apărării nu au fost prea eficiente.

Deși ni s-a spus că Sanchez a greșit la golul de 1-0, nu a fost așa. Primul vinovat este Aurier care deși își pierde omul, Rashford, nu face nicio încercare de a-l urmări. Apoi. Sissoko ar fi trebuit să coboare în sprijinul lui Sanchez, ceea ce nu a făcut.

Așa cum explicam și mai sus. Pericolul a venit pe partea stângă, principalii „vinovați” fiind Rashford și Lingard.

Seria victoriilor pentru Mourinho la cârma lui Tottenham trebuia să se oprească la un moment dat, dar iată că s-a oprit tocmai în fața fostei sale echipe. Probabil orgoliul portughezului a suferit și el o lovitură serioasă aseară.

Nu foarte suprinzător dacă ne uităm la meciurile importante desfășurate pe Old Trafford, Manchester United a făcut un nou meci bun și a meritat pe deplin cele 3 puncte puse în joc.

Tottenham, ezitantă în continuare în apărare, iată că are probleme cu formațiile care îi sabotează jocul de construcție. Mourinho nu cred că o să fie prea răbdător cu Vertonghen și alți colegi de-ai săi în aceste condiții, de aceea mă aștept la câteva transferuri în perioada următoare.