articol scris de Nicu Alexandru Savin
În ultimele luni s-a scris foarte mult despre viitorul lui James Rodriguez, care ar putea părăsi gruparea madrilenă, asta după ce Zidane nu s-a bazat foarte mult pe el în acest sezon. Columbianul a bifat numai 14 apariții pentru Real în toate competițiile, reușind un gol și un assist, mult sub așteptările șefilor de pe Bernabeu.
O posibilă destinație a fotbalistului columbian ar putea fi Premier League, unde există interes pentru el de la Manchester United, dar și de la Everton, echipă antrenată de Carlo Ancelotti.
Ligue 1
Reacția lui Pochettino, după ce Messi a refuzat să îi strângă mâna la schimbare. Anunțul făcut
ACUM 9 ORE
Columbianul tocmai a intrat în ultimul său an de contract cu Real Madrid, iar madrilenii par a fi dispuși să îl vîndă în această vară sau să-l folosească ca monedă de schimb în alte transferuri.

Ancelotti îl apreciază foarte mult pe James

James Rodriguez a fost transferat la Real Madrid în 2014, de la AS Monaco, în schimbul său fiind plătită impresionanta sumă de 68 de miliaone de £, însă evoluțiile columbianului nu au fost la nivelul așteptărilor. Totuși, Carlo Ancelotti, care era antrenorul Realului în acea vreme, l-a apreciat foarte mult pe jucătorul columbian, pe care l-a antrenat ulterior și la Bayern Munchen.
Întrebat despre posibila mutare a lui James în Premier League la Everton, Ancelotti a declarat că totul este doar un zvon, la fel cum s-a întâmplat și când s-a spus că mijlocașul ofensiv va merge la Napoli.
"James Rodriguez? Îmi place foarte mult ca jucător. Când am plecat de la Real Madrid, el m-a urmat la Munchen, dar apoi a fost doar un zvon că el mă va urma și la Napoli, așa cum este doar un zvon că va veni la Everton. Trebuie să fiu sincer, îmi place foarte mult de el, dar el este un jucător de Real Madrid și cred că va rămâne în continuare acolo”, a spus antrenorul italian al ”caramelelelor”.

Everton vrea mai mult de la sezonul viitor

Odată cu venirea lui Ancelotti pe Goodison Park, echipa a avut evoluții din ce în ce mai bune, dar Everton își dorește mai mult decât o poziție liniștitoare la mijlocul clasamentului. Managerul italian a declarat că echipa se va întări în această vară, cu scopul de a ataca prima jumătate a ierarhiei începând cu sezonul următor.
"Avem nevoie de jucători buni, iar jucătorii pe care urmează să îi aducem vor fi jucători buni. Nu contează dacă sunt tineri sau bătrâni, cu experiență sau fără experiență. Este important să avem jucători buni. Este important să îmbunătățim caracterul și personalitatea echipei. Îmi pot îmbunătăți cunoștințele pe terenul de antrenament zi de zi, iar mentalitatea echipei se poate îmbunătăți și ea pentru a concura mai bine cu primele șase echipe din Premier League", au fost cuvintele italianului pentru The Guardian.
Spectacolul din Premier League de pe Eurosport vă este oferit de Unibet.
https://i.eurosport.com/2020/07/09/2847462.jpg
Ligue 1
Mbappe i s-a destăinuit lui Ander Herrera, în august: "Rămân aici, frate, rămân!"
17/09/2021 LA 15:40
Liga
Decizia de ultimă oră pe care Real Madrid a luat-o în cazul lui Mbappe! "Nu mai vorbim"
17/09/2021 LA 11:57