#AreneLegendare: Old Trafford, Teatrul Viselor din Manchester

Înainte de 1902, Manchester United – cunoscută în acea vreme ca Newton Heath – își juca meciurile de acasă la North Road și apoi pe Bank Street în Clayton. Condițiile însă nu erau deloc ideale iar după ce clubul s-a salvat de la faliment, patronul John Henry Davies a hotărât în 1909 că un club care a câștigat cupa și campionatul are nevoie de un stadion pe măsură așa că a alocat fonduri pentru construirea unei noi arene.

Pentru construirea unui stadion de magnitudinea dorită, a fost contactat unul dintre cei mai importanți arhitecți pentru istoria fotbalului britanic: Archibald Leitch. Scoțianul și-a început cariera ca arhitect de fabrici de ceaiuri dar a trecut la stadioane când a avut oportunitatea să fie designerul stadionului pentru echipa sa: Rangers. Alături de Ibrox, Leitch a fost numele din spatele unor arene precum Bramall Lane (Sheffield United), Highbury (fostul stadion al lui Arsenal), Celtic Park (Celtic), Stamford Bridge (Chelsea) sau White Hart Lane (Tottenham).

În planurile inițiale, obiectivele erau mari: stadionul urma să aibă o capacitate de 100.000 de locuri și zone acoperite la peluza sud în timp ce celelalte tribune erau neacoperite și fără scaune. Costurile finale au fost estimate la 60.000 de lire, însă pe măsură ce prețul a crescut, s-a hotărât reducerea la 80.000 de locuri. Într-o perioadă în care transferurile erau în medie de 1.000 de lire, un stadion scump nu a făcut decât să întărească porecla de ”Moneybags United” a clubului.

Pe 19 februarie 1910 a fost inaugurată noua arenă, într-un meci cum nu se putea mai potrivit: împotriva marei rivale, Liverpool. Totuși, United nu a reușit o inaugurare de bun augur și au pierdut cu 4-3 partida. Golurile nu au lipsit însă, partida a fost spectaculoasă iar presa a fost impresionată de noul stadion din nordul Angliei. Din cronica unui jurnalist prezent la partidă: ”Este cel mai frumos stadion, cea mai spațioasă și remarcabilă arenă și este o onoare pentru Manchester”.

În anii 30 a fost acoperit treptat tot stadionul însă lumea avea alte planuri în acea vreme. Fotbalul nu mai era o prioritate. Odată cu începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Old Trafford a fost folosit ca depozit pentru armată. În această perioadă fotbalul a continuat la arenă, dar un bombardament al germanilor pe 22 decembrie 1940 a afectat puternic stadionul iar meciul care urma să aibă loc de Crăciun a fost reprogramat. Pagubele au fost mari iar fotbal nu s-a mai jucat pe Old Trafford până în martie 1941.

Soarta nu avea să fie de partea lui Manchester United pentru că războiul avea să câștige într-un final. La doar câteva săptămâni după ce s-au reluat meciurile, Old Trafford a fost distrus aproape în totalitate.

United a primit fonduri de la autorități pentru a reconstrui stadionul iar în această perioadă clubul a jucat meciurile de acasă pe Maine Road, arena ”vecinilor gălăgioși” de la Manchester City.

Old Trafford a fost redeschis – fără acoperiș de această dată– abia în 1949 iar pe 24 august în același ani 41.000 de spectatori au asistat la o victorie cu 3-0 în fața lui Bolton Wanderers. În următorii ani, au fost investite din nou sume considerabile pentru a pune acoperiș pe tot stadionul dar și pentru o instalație de nocturnă– United trebuia să joace meciurile din cupele europene tot pe Maine Road.

Îmbunătățirile au continuat la stadion iar în anii 1960 Old Trafford a suferit noi modificări: au fost înlocuiți stâlpii de rezistență pentru ca nimic să nu blocheze viziunea spectatorilor și a fost introdusă prima lojă de lux din istoria fotbalului britanic.

Cu toate aceste îmbunătățiri încheiate, capacitatea stadionului a scăzut până la 60.000, în anii 80. Iar în 1990, ca parte a reformelor pentru a opri huliganismul, guvernul britanic a cerut ca toate stadioanele din primele două divizii să aibă locuri numai pe scaune. Drept urmare, după investirea a peste cinci milioane de lire, Old Trafford s-a transformat într-un stadion mult mai sigur, dar mult mai mic: capacitatea a ajuns la 40.000 de locuri.

Creșterea clubului în popularitate dar și din punct de vedere sportiv a făcut ca United să mărească din nou capacitatea stadionului în anii 90 iar în 2000 Old Trafford a ajuns la 68.000 de locuri. Doar trei ani mai târziu, cel mai mare stadion din Anglia după Wembley găzduia prima sa finală de cupă europeană din istorie. Milan a câștigat atunci la penalty-uri în fața lui Juventus pentru a cuceri UEFA Champions League.

Expansiunea arenei a continuat iar Old Trafford are în prezent o capacitate de 74.879 de locuri, fiind cel mai mare stadion de fotbal din Anglia după Wembley.

Old Trafford este împărțit în douăpeluze (Stretford End și East Stand) și cele două tribune – Sir Alex Ferguson Stand și Sir Bobby Charlton Stand. Tribuna cea mai importantă este cea denumită după Charlton, acolo fiind plasate lojele dar și masa presei.

Sir Alex Ferguson Stand și-a căpătat actualul nume pe 5 noiembrie 2011, pentru a celebra 25 de ani de când scoțianul se afla la conducerea clubului. Chiar în fața tribunei, în afara stadionului, o statuie de aproape trei metri a celui mai important manager din istoria fotbalului scoțian întâmpină fanii care ajung la arenă.

Tot în afara stadionului pot fi găsite statuile unor legende precum Matt Busby dar și cea a ”sfintei treimi”: Bobby Charlton, Dennis Law și George Best.

Începând cu vara lui 2015, chiar lângă stadion se află și Hotel Football, un hotel cu tematică fotbalistică conceput de Garry Neville. Hotelul poate găzdui până la 1.500 de suporteri și are un bar la subsol cu o capacitate de 750 de locuri.