Antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta, a fost depistat pozitiv pentru COVID-19 săptămâna trecută determinând amânarea meciului Brighton și având un rol decisiv în suspendarea actualului sezon din Premier League.
Conform recomandărilor guvernului, jucătorii lui Arsenal precum și staff-ul au fost nevoiți să se autoizoleze la domiciliu timp de 14 zile din cauza proximității față de Arteta. Această perioadă se încheie marți iar în acest moment se pare că baza de antrenamente de la London Colney se va redeschide iar antrenamentele vor fi reluate în vederea meciului cu Norwich care este programat pentru 4 aprilie.
Mai mulți jucători de la Arsenal erau deja în autoizolare chiar înaintea verdictului privind situația lui Arteta după ce s-a aflat că patronul celor de la Olympiacos Evangelos Marinakis a fost și el depistat pozitiv. Așadar cei care au intrat în contact cu Marinakas în urma victoriei lui Olympiacos pe Emirates din Europa League au intrat în izolare, determinând amânarea meciului cu Manchester City.
Premier League
El e "cel mai dorit" jucător din lume: are deja 6 oferte, urmând a pleca gratis de la clubul actual
ACUM 7 ORE
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Moment fabulos cu Sir Alex: "A luat-o razna la telefon, înjura și urla. Știți ce a făcut mama?"
ACUM 10 ORE
Premier League
United a renunțat la Rice și pregătește transferul anului. Mutarea care o face cea mai bună din lume
ACUM 11 ORE