Londra este cel mai cosmopolit și cel mai activ oraș al lumii în ultimele două milenii, fiind gazda celor mai puternice superlative privind orașele și așezările metropolitane globale din ultimele două secole. Cu o populație extensiă de aproape 14 milioane de persoane – Londra oferă o perspectivă asupra unei viziuni despre lume – posibilitatea ca bariera patriotică sau ideologică să nu fie la fel de importantă, precum cea economică și umanitară.
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT
Fotbalul nu iese din sfera evenimentelor importante care înconjoară societatea engleză, iar capitala londoneză este gazda a multor cluburi importante, cinci dintre acestea fiind protagoniste pe scena cea mai importantă – Premier League. Iar rivalitatea acestor – fiecare între ele – este fascinantă deoarece are o istorie care e mai presus de bani și de istorie. E vorba de fani și de pasiunea pe care aceștia o pun în validarea unui derbi ca un eveniment mai presus decât un meci simplu de fotbal.
Romanian Liga I
#BunișiRăi | Radiografia etapei a 7-a din Liga 1! Cine a impresionat și cine a dezamăgit
31/08/2021 LA 10:34
Unul dintre aceste derbiuri este Arsenal – Chelsea, un meci cu peste 100 de ani de istorie, dar cu o intensitate mult mai mare apărută în ultimii 30 de ani, în care ambele cluburi au cunoscut o revenirea spectaculoasă în prim-planul fotbalului englez și european, lucru care confirmă și modul în care suporterii au trat anumite transferuri (Ashley Cole de la Arsenal la Chelsea) sau șicanarea continuă între Wenger și Mourinho (în care portughezul mereu e incitator).
Clubul Arsenal și-a început existența la sfârșitul secolului XIX. În octombrie 1886, scoțianul David Danskin și un grup de 15 muncitori de la fabrica de armament din Woolwich (sud-estul Londrei) au format un club de fotbal numit Dial Square. După o lună, au preluat numele complexului sportiv unde jucau Royal Arsenal. În 1891, londonezii au căpătat statutul de club profesionist.
https://i.eurosport.com/2019/12/28/2743282.jpg
În 1893 și-au schimbat registrul comercial și cu aceasta numele în Woolwich Arsenal pentru a desemna proximitatea spațială a locului de unde veneau. În 1904 au reușit să promoveze în prima divizie, dar asta nu a ajutat deoarece apariția mai multor cluburi, greutățile financiare și audiențele scăzute au dus clubul la faliment în 1910.
Doi aventurieri – Henry Norris și William Hall au preluat clubul și au decis să-l mute în Nordul Londrei, pe stadionul Highbury în 1913, prilej cu care s-a ales cu numele definitiv pe care cu toții îl recunosc și azi – Arsenal – și implicit creând o rivalitate cu o altă echipă din zonă – Tottenham.
De cealaltă parte, Chelsea are o istorie total diferită de a lui Arsenal, dar mulată pe cea ce reprezintă astăzi sau cel puțin de aproape 20 de ani în fotbalul englez. Ca și Liverpool, practic este obsesia unui antreprenor de a-și face stadionul profitabil găzduind meciuri importante. În acest caz, e vorba despre doi frați, Henry și Joseph Mears, care au dorit transformarea totală a stadionului Stamford Bridge.
Stadionul Stamford Bridge este unul dintre cele mai vechi stadione încă în activitate din lume, el fiind deschis în 1877 (când România își declara independența?!) și a fost gazda clubului londonez de atletism. În 1896, stadionul a fost cumpărat de frații Mears pentru a fi folosit în găzduirea unor meci importante de fotbal, dar au preluat efectiv terenul în 1904, când cumpărătorul a decedat – lucru care le-a permis ușurarea birocrației.
Deși se afla în cartierul Fulham, clubul eponim din aceeași zonă a refuzat să joace pe acest stadion, iar frații Mears se gândeau serios să vândă terenul companiei de căi ferate pentru a-l folosi ca o groapă pentru prelucrarea cărbunei, dar intervenția prietenului lui Gus Mears – Fred Parker l-a convins să acționeze antreprenorial. Și astfel, la 10 martie 1905, cei doi frați au fondat clubul Chelsea Londra.
La nivel de performanțe interne, Arsenal are un avantaj în fața lui Chelsea. Tunarii au câștigat 43 de trofee (13 campionate, 13 cupe, 2 cupe ale ligii, 15 supercupe), iar albaștrii 23 de trofee (6 campionate, 8 cupe, 5 cupe ale ligii, 4 supercupe). La nivel european, Chelsea ia partea leului, deoarece a reușit să câștige 6 trofee – 5 în ultimii treizeci de ani (1 Ligă a Campionilor, 2 Cupa UEFA/Europa League, 2 Cupe ale Cupelor și 1 Supercupă a Europei), spre deosebire de cele doar două ale lui Arsenal (Cupa Cupelor și Cupa Orașelor Târguri – ambele în secolul trecut).

Arsenal – Chelsea. Istoric și meciuri.

Primul meci din istorie care s-a disputat între cele două combatante a avut loc pe 9 noiembrie 1907 în liga de fotbal engleză. Meciul a fost loc pe stadionul Stamford Bridge – unul dintre cele mai vechi stadione aflate în folosință din lume (chiar dacă a fost renovat, el fiind inaugurat în 1877). Peste 65,000 de spectatori au fost martori la victoria lui Chelsea cu un scor de 2-1 în fața celor de la Woodlich Arsenal, așa cum se numea echipa tunarilor în acea perioadă.
Meciul cu cele mai multe goluri din istoria derbiului londonez a fost de fapt o victorie strânsă la un gol diferență. Se întâmpla în martie 1958 când Arsenal Londra învingea cu un greoi 5-4 pe Chelsea într-un meci de prima ligă engleză în fața a 41.620 de spectatori prezenți pe stadionul Highbury. Pentru gazde au marcat Jimmy Bloomfield, Danny Clapton și David Hertă – o triplă, iar pentru oaspeți Micky Block, Jimmy Greaves – o dublă, Ron Tindall.
La finalul sezonului 1957-1958, cele două au terminat în a doua jumătate a clasamentului la 3 puncte diferență una de cealaltă (Chelsea cu Ted Drake manager pe locul 11 și Arsenal cu Jack Crayston pe locul 12).
Cea mai mare diferență de scor a adus cu sine și cea mai categorică victorie pentru una dintre combatante și a fost realizată de Chelsea în martie 2014. Mai exact, echipa antrenată de Jose Mourinho la acea vreme învingea cu un categoric 6-0 trupa lui Wenger, pe stadionul Stamford Bridge în fața a peste 41.000 de spectatori care au văzut golurile lui Etoo, Schurrle, Hazard, Oscar – dublă și Salah.
Cele două cluburi s-au confruntat în competițiile oficiale de 198 ori (76 victorii Arsenal – 58 egaluri – 64 victorii Chelsea – golaveraj 276 Arsenal – 260 Chelsea). Duelurile au atins șase competiții diferite în funcție de conjunctura fiecărui club – Premier League (176), Cupa Angliei (20), Cupa Ligii (8), Supercupa Angliei (3), Liga Campionilor (2) și Europa League (1).
Cele mai importante ciocniri s-au realizat în patru finale ale competițiilor amintite mai sus, fiecare echipă împărțindu-și partea leului cu două reușite de fiecare parte: 2002 – finala Cupei Angliei (câștigată de Arsenal cu 2-0), 2007 – finala Cupei Ligii Angliei (câștigată de Chelsea cu 2-1), 2017 – finala Cupei Angliei (câștigată de Arsenal cu 2-1), 2019 – finala Europa League (câștigată de Chelsea cu 4-1).
Cea mai lungă perioadă de invincibilitate pentru Arsenal în meciurile directe cu Chelsea a avut loc între ianuarie 1999 și aprilie 2004 – când a adunat 17 meciuri fără înfrângere în toate competițiile – 11 victorii și 6 egaluri (golaveraj 33-19). În acea perioadă au reușit să câștige finala Cupei Angliei în mai 2002, un 2-0 cu Chelsea.
Cea mai lungă perioadă de invincibilitate pentru Chelsea în meciurile directe cu Arsenal a avut loc între martie 2004 și decembrie 2007 – când a adunat 10 meciuri fără înfrângere în toate competițiile – 5 victorii și 5 egaluri (golaveraj 14-8). În acea perioadă au reușit să câștige două campionate consecutive, o Supercupă a Angliei în 2005 , un 2-1 cu Arsenal, o finală a Cupei Ligii în februarie 2007, tot un 2-1 cu Arsenal.
În luna decembrie s-au înregistrat 26 meciuri între cele două rivale tradiționale. 17 dintre acestea au avut pe Arsenal ca și echipă gazdă, din care a reușit să câștige zece. În total s-au înregistrat 12 victorii Arsenal, 9 egaluri și 5 victorii Chelsea (golaveraj 39-25). Primul a avut loc pe 6 decembrie 1919, când Arsenal remiza 1-1 cu Chelsea pe teren propriu. Ultimul a avut loc pe 23 decembrie 2013, când Arsenal a remizat alb 0-0 cu Chelsea – tot pe teren propriu.
Arsenal este neînvinsă pe teren propriu în confruntările cu Chelsea din septembrie 2016; de atunci a legat o serie de 4 meciuri fără înfrângere (3 victorii și un egal – golaveraj 9-3). De asemenea este neînvinsă pe stadionul Wembley unde a câștigat în ultimii patru ani două supercupe și o cupă Angliei. Ultima victorie a lui Chelsea pe Emirates datează din 24 ianuarie 2016, când albaștrii învingea doar cu 1-0 formația lui Wenger prin golul lui Diego Costa.
Cea mai mare audiență pentru un derbi londonez s-a consemnat la un meci important jucat pe stadionul Wembley (care în general a avut media de peste 80.000 de spectatori). Pe 27 mai 2017, la finala Cupei Angliei, câștigată de Arsenal cu 2-1 în fața lui Chelsea, au fost prezenți numai puțin de 89.472 de spectatori.
În prima ligă, cea mai mare audiență la un Arsenal-Chelsea s-a înregistrat pe 12 octombrie 1935, pe stadionul Stamford Bridge, un meci terminat 1-1 în fața a 82.905 de spectatori. Această cifră este considerată de statisticienii englezi a doua în topul celor mai mari audiențe din istoria primei ligi engleze.

Arsenal – Chelsea. Antrenori comuni și rivali.

Cel mai longeviv din istoria lui Arsenal este – implicit – și antrenorul cu cele mai multe participări pe banca tehnică într-un derbi londonez între Arsenal și Chelsea. Francezul Arsene Wenger a antrenat clubul între 1996 și 2018 și a reușit să câștige 3 campionate în epoca Premier League, 7 Cupe și 7 Supercupe, ajungând de asemenea de două în finale de Cupă Europeană (2000 – Cupa UEFA și 2006 – Liga Campionilor).
https://i.eurosport.com/2018/05/11/2332408.jpg
Este și singurul antrenor din istoria clubului care a depășit cifra de 1.000 de meciuri oficiale pe banca tunarilor. De altfel, meciul cu nr. 1000 în toate competițiile pentru francez la clubul londonez a fost într-un derbi cu Chelsea pe 22 martie 2014. Poate fi considerat un meci memorabil, pentru că a atins niște repere greu de repetat: cea mai mare diferență de scor și victorie a lui Chelsea contra lui Arsenal în era Wenger (6-0) – scorul de 3-0 pentru Chelsea după primul sfert deoră.
YouTubeYoutubehttps://www.youtube.com/embed/XDpPRvV3dWMEmbed
Wenger a fost prezent într-un număr record de 62 derbiuri londoneze între Arsenal și Chelsea pe banca echipei tunarilor, obținând 24 victorii, 17 egaluri și 21 înfrângeri (golaveraj 79-88). Ca orice perioadă lungă de timp a reușit să bifeze victorii precum un 5-3 în octombrie 2011 pe Stamford Bridge la înfrângeri precum 0-6 în martie 2014, pe același Stamford Bridge.
Primul derbi cu Chelsea în care francezul a fost protagonist pe banca lui Arsenal s-a consumat în primăvara lui 1997, pe 5 aprilie 1997, când tunarii învingeau cu 3-0 pe Chelsea antrenată de Ruud Gullit și cu Dan Petrescu titular pe Stamford Bridge în fața a 28.000 de specatori. Ultimul derbi la care a participat a avut loc în Cupa Ligii în manșa retur a semifinalelor., pe 24 ianuarie 2018, tot cu o victorie cu 2-1 pe stadionul Emirates, în fața a peste 58.000 de oaemeni.
În perioada de aproape 22 de ani și peste 1000 meciuri oficiale ca antrenor al clubului Arsenal, Wenger a trăit diferite perioade cauzate – evident – de conjunctura internă și de cea externă a diferitelor cluburilor care aveau sau nu o formă mai bună de cât ei. A prins la început un șir de 17 meciuri consecutive cu Chelsea fără înfrângere – 11 victorii și 5 egaluri; de asemenea a prins un șir de 10 meciuri consecutive fără victorie în fața lui Chelsea la mijlocul anilor 2000 (5 egaluri și 4 înfrângeri).
De asemenea, întâlnirile Chelsea-Arsenal pentru Wenger au extins spațiul limitat al arhipelagului britanic. Din cele 62 de meciuri – evident – cele mai multe s-au consemnat în Premier League (43), urmate de 7 în Cupa Angliei, 7 în Cupa Ligii, 3 în Supercupa Angliei, 2 în Liga Campionilor.
Singurul antrenor care a avut șansa să se ocupe de ambele echipe a fost Leslie Knighton imediat după finalul primului război mondial. Cu o carieră anonimă ca și jucător, a început pelerinajul în antrenorat ca secund la Manchester City în 1909 la 22 de ani și a continuat să fie secund încă 10 ani – perioadă în care a fost la Man City și Huddersfield Town.
La 32 de ani a fost adus ca manager la Arsenal Londra de președintele clubului Henry Norris și nu a avut nicio performanță ieșită din comun în cei șase ani (1919-1925), terminând de obicei la mijlocul clasamentului (mai puțin în 1920-1921 – locul 9) și eliminată rapid din Cupa Angliei (mai puțin în 1921-22 când au fost scoși în sferturi de Preston North End). Din păcate, se poate lăuda cu o contraperformanță – locul 20 în 1925 și retrogradarea în liga secundă, lucru care i-a asigurat schimbarea.
La fel ca și Titi Teașcă, Knighton a lăsat posterității o autobiografie scurtă – un jurnal succint al memoriilor și experiențelor sale – una importantă fiind la Arsenal și avându-l ca și co-protagonist pe președintele Henry Norris. Relația dintre cei doi poate fi rezumată în linii scurte ca și apa cu uleiul.
Cel din urmă a impus o limită de 1.000 de lire pe sumele de transfer și o înălțime maximă de 1,72 m pentru jucători. În ciudă, Knighton a adus un jucător mic de statură – 1 metru și 52 de centrimetri – Howard Moffatt – pe care nu a apucat să îl debuteze din cauza faptului că Norris l-a transferat rapid la Luton Town pentru a nu intra în sfera ziarelor britanice, cunoscute pentru satiricul și tabloidizarea fenomenului.
Deși la prima vedere motivele schimbării din 1925 de pe banca tehnică a lui Arsenal, par destul de evidente și implică rezultatele sportive, în memoriile sale, Knighton afirma că de fapt că l-a demis pentru a scăpa de plata a 4.000 de lire pe care i-a datorat președintele pentru un meci de binefacere. Norris în cele din urmă a declarat că i-a părut rău pentru schimbare și i-a lăsat 100 de lire în testament. Umor englezesc.
Revenind la derbi, Knighton a participat în 10 derbiuri londoneze ca antrenor al lui Arsenal, reușind împotriva lui Chelsea în perioada 1919-1925 următoarele rezultate – 5 victorii, 4 egaluri și 1 înfrângere (golaveraj 12-7), toate în prima ligă de fotbal engleză. De notat că e singurul antrenor al lui Arsenal cu peste 200 de meciuri oficiale la club fără niciun trofeu câștigat (o himeră glumeață a clubului în ultimii ani).
După două experințe la Bournemouth (1925-1929) și Birmingham (1929-1933), Knighton a apucat să se întoarcă în Londra ca antrenor – dar la un club diferit – Chelsea Londra. Performanțele lui aici au fost similare, dacă nu la indiago cu cele de la Arsenal, deoarece au înregistrat același tipar ca la clubul tunarilor. De asemenea, Chelsea a fost ultimul club antrenat înainte de începutul celui de-al doilea război mondial, conflagrație care a lovit și Londra în zonele ei importante.
În cei șase ani petrecuți la Chelsea a înregistrat peste 250 de meciuri ca antrenor oficial, dar nicio performanță ca antrenor decât clasări obișnuite la limita mijlocul clasamentului, singura dată ieșind din tipar fiind în sezonul 1935-1936 cu locul 8 și turul 5 în Cupa Angliei. Desigur, ultimul sezon (1938-1939) – ca la Arsenal i-a adus retrogradare și ultimul loc 20 – dar conjunctura celui de-al doilea război mondial a făcut mai puțin importantă plecarea lui și mai mult suspendarea pe termen nedefinit a activității clubului.
Ca antrenor al lui Chelsea, a fost protagonist în 13 derbiuri împotriva lui Arsenal (12 în prima ligă engleză și 1 în Cupa Angliei), reușind împotriva lui Arsenal în perioada 1933-1939 următoarele rezultate – 3 victorii, 5 egaluri și 5 înfrângeri (golaveraj 20-25). Printre acele meciuri se remarcă inclusiv un meci în Cupa Angliei, din care Chelsea a ieșit victorioasă cu 2-1. Tot în această perioadă a suferit înfrângeri ca 2-5 în noiembrie 1934 și 1-4 în decembrie 1936.
Fiind cluburi de tradiție, Chelsea și Arsenal se bazează pe moștenirea lăsată generație cu generație și nimic nu confirmă acest lucru mai mult decât un jucător devenit antrenor la clubul unde s-a remarcat. Avem multe exemple de partea ambelor părți, fiecare având o participare mai mare sau mai mică în cel mai vechi derbi spaniol, inclusiv cei doi antrenori aflați în prezent la conducerea echipelor – Frank Lampard (Chelsea) și Mikel Arteta (Arsenal).
https://i.eurosport.com/2019/06/26/2626306.jpg
Luând fiecare în club în parte, începem cu Arsenal care pe lângă cel amintit mai devreme (Mikel Arteta), a avut personalități similare care au evoluat din jucător în antrenor la club: Joe Shaw, Tom Whittaker, Jack Crayston, George Swindin, Terry Neill, Don Howe, George Graham, Patrick Rice și Freddie Ljungberg.
De partea cealaltă, la Chelsea, în această scară a evoluției jucător-antrenor îi putem enumera pe: Tommy Docherty, Eddie McCreadie, Ken Shellito, John Hollins, David Webb, Glenn Hoddle, Ruud Gullit, Gianluca Vialli, Graham Rix, Ray Wilkins și Roberto Di Matteo.
Revenind în prezent, cei doi manageri ai cluburilor londoneze sunt tineri (Arteta – 37 de ani și Lampard – 40 de ani ) și la început de drum în cariera de antrenori, ambii cu o experiență de jucător însemnată la clubul pe care au ajuns să îl antreneze și de asemenea, adversari în unele situații în aceste meciuri.
Mikel Arteta se află la sezonul de debut ca principal în Premier League și nu e nimic mai fascinant pentru un fost jucător al lui Arsenal să întâlnească pe Chelsea în prima săptămână ca antrenor oficial la clubul pentru care a evoluat ca jucător peste 100 de meciuri. Ca jucător, a fost adversarul lui Chelsea aproape 12 sezoane în Premier League cu Everton și Arsenal, iar pentru tunari a fost protagonist în 5 derbiuri (cele două extreme de Stamford Bridge – o victorie cu 5-3 în 2011 și o înfrângere cu 0-6 în 2014).
https://i.eurosport.com/2016/06/20/1880259.jpg
Ca antrenor, singura experiență de până acum pe care Arteta a avut-o în fotbalul mare a fost ca secund în staff-ul tehnic al lui Pep Guardiola de la Manchester City. El a ajuns în 2016 și a reușit să câștige cu antrenorul catalan 2 campionate, 1 cupă și 2 cupe ale Ligii. Ca secund, a înfruntat pe Chelsea în 9 înfruntări, reușind 6 victorii și 3 egaluri (cu un golaveraj 14-8).
Spre deosebire de Arteta, antrenorul lui Chelsea – Frank Lampard este un pic mai experimentat deoarece a început direct cariera ca principal în 2018 la 40 de ani la o echipă cu care a fost aproape de promovarea în Premier League – Derby County. Dar, la fel ca Arteta, el se poate mândri cu un istoric bogat la clubul pe care îl antrenează – având peste 600 de meciuri și 200 de goluri marcate în cele 13 sezoane petrecute la clubul londonez.
Ca jucător, Lampard a înfruntat pe Arsenal în numeroase ocazii – 31 de meciuri și a marcat 5 goluri, trei din acestea fiind decisive pentru rezultatul pozitiv de pe tabelă al echipei sale, fie victori sau egal. Din acele 31 de meciuri jucateî împotriva lui Arsenal, 22 au fost în Premier League, 5 în Cupa Angliei (o finală), 2 în Liga Campionilor, 1 în Cupa Ligii (o finală), 1 în Supercupă (finală).
Ținând cont că Lampard a plecat de la Chelsea în 2014, iar Arteta a venit la Arsenal în 2011, a existat o fereastră de timp în care au reușit să se întâlnească – 2 meciuri primul în octombrie 2011, într-un Chelsea-Arsenal, 2-1, unde ambii au fost integraliști, dar doar Lampard a reușit să marcheze – chiar primul gol în minutul 15; al doilea în decembrie 2013, într-o remiză albă pe Emirates, unde ambii au fost integraliști.
Cei doi nu s-au întâlnit niciodată ca antrenori principali, dar au avut o ciocnire recentă într-un Manchester City – Chelsea, terminat 2-1, din noiembrie 2019, când Arteta se afla în staff-ul lui Guardiola și Lampard era pe banca lui Chelsea Londra, fiind la primul sezon de principal la o echipă de Premier League.

Arsenal – Chelsea. Jucători și stranieri

Jucătorul cu cele mai multe prezențe în istoria meciurilor Arsenal – Chelsea este actualul antrenor al lui Chelsea – Frank Lampard, care a fost prezent în numai puțin de 31 de ocazii pentru Chelsea și marcând de 5 ori în acest derbi.Din acele 31 de meciuri jucate împotriva lui Arsenal, 22 au fost în Premier League, 5 în Cupa Angliei (o finală), 2 în Liga Campionilor, 1 în Cupa Ligii (o finală), 1 în Supercupă (finală).
Marcatorul cu cele mai multe goluri în istoria meciurilor Arsenal – Chelsea este Didier Drogba, care a reușit 13 goluri în 15 meciuri jucate pentru Chelsea în următoarele competiții: 10 goluri în 13 meciuri de primă ligă, 2 într-un meci de Supercupă și 1 într-un meci de Cupa Ligii. De altfel, acesta a reușit numai puțin de 5 duble, fiecare decisivă pentru rezultatul final al echipei – de fiecare dată pozitiv.
Cele mai multe goluri marcate de un singur jucător într-un derbi londonez dintre Arsenal și Chelsea au fost patru și s-a întâmplat în două rânduri, ambele în prima ligă engleză. Prima dată s-a întâmplat în noiembrie 1934, când Ted Drake a marcat de patru ori pentru Arsenal pe terenul lui Chelsea în meciul câștigat cu 5-2 în fața a peste 43.000 de spectatori. Ultima dată s-a întâmplat în martie 1964, când Bobby Tambling a marcat patru goluri pentru Chelsea pe terenul lui Arsenal în meciul câștigat cu 4-2 în fața a 25.500 de oameni.
De asemenea, de-a lungul istoriei întâlnirilor, s-au înregistrat numeroase duble reușite de jucătorii celor două echipe, dar doar patru triple (hattrick), toate reușite de jucătorii lui Arsenal în prima ligă engleză. Prima a fost realizată de David Jack în noiembrie 1930, când marca trei goluri pentru echipa lui Arsenal pe terenul lui Chelsea într-o victorie cu 5-1 în fața a 74.000 de oameni. Ultima dată a fost realizată de Robin Van Persie în octombrie 2011 într-o victorie cu 5-3 pentru Arsenal tot pe terenul lui Chelsea în fața a 41.800 de oameni.
Jucătorul român cu cele mai multe derbiuri londoneze jucate (Arsenal-Chelsea) este, desigur, Dan Petrescu – 11 – toate în tricoul lui Chelsea – opt în Premier League și trei în Cupa Ligii; de-a lungul acestor 11 meciuri, doar într-unul a fost rezervă care a intrat pe parcurs și restul de 10 ca titular. Din cele zece meciuri ca titular, de șapte ori a rămas integralist și de trei ori a fost schimbat imediat după pauză; a primit doar două cartonașe galbene în duelurile cu Arsenal.
https://i.eurosport.com/2019/10/02/2688129.jpg
Acesta a evoluat mai mult de 100 de partide în tricoul –pensionarilor- și a câștigat patru trofee importante în patru ani – Cupa Angliei, Cupa Ligii, Cupa Cupelor și Supercupa Europei, toate în decurs de doi ani. Prima apariție într-un astfel de derbi londonez a fost pe 16 decembrie 1995 în etapa a 18-a din Premier League, pe stadionul Highbury, în fața a 38.295 de spectatori, care au fost martori la o remiză cu Arsenal, 1-1. Antrenorul echipei era Glenn Hoddle, la primul sezon după retragerea din postura de jucător – el activând ca antrenor-jucător pentru Chelsea din 1993, iar la Arsenal se afla Brune Rioch pe bancă.
Primul gol marcat de Dan Petrescu într-un duel Chelsea-Arsenal a fost reușit în manșa retur a semifinalelor Cupei Ligii din 1998. Pe 18 februarie 1998, în fața a 34.330 de spectatori, Petrescu a marcat ultimul gol al echipei sale în minutul 53 în victoria cu 3-1 împotriva lui Arsenal; a rămas integralist. În acel sezon, Chelsea a reușit să câștige Cupa Ligii Angliei într-o finală cu Middlesbrough, 2-0. Celălalt gol marcat de român în derbi a fost reușit într-un meci de tristă amintire pentru Chelsea în Premier League. E vorba de meciul din etapa 12 din 23 octombrie 1999 de pe teren propriu; atunci Chelsea a deschis scorul în minutul 38 prin Flo după o pasă de la Petrescu, care a mărit avantajul în minutul 52 la 2-0; din păcate pentru albaștri, Arsenal a revenit prin tripla lui Kanu (min. 75, 83, 90) și a luat cele trei puncte. De asemenea, acest meci a fost ultima apariție în tricoul lui Chelsea pentru român într-un derbi cu Arsenal.
Cinci ani mai târziu a venit în peisajul fotbalului englez – Adrian Mutu. La vremea respectivă văzut ca o investiție și un talent cu un potențial mare de creștere atât de presa sportivă cât și de patronatul rusesc, Mutu a reușit în doi ani să devină din prinț un cerșetor – episodul antidopingului pozitiv prinzându-l exact la clubul londonez. Piteșteanul a evoluat de patru ori împotriva lui Arsenal ca jucător al lui Chelsea, de două ori în Premier League – o dată în Cupa Angliei – o dată în Liga Campionilor.
https://i.eurosport.com/2018/11/23/2467414.jpg
Din cele patru apariții, toate le-a început ca titular – dar a fost schimbat mereu în repriza secundă după minutul 70 cu Gronkjaer, Crespo, Hasselbanik sau Gudjohnsen; a primit la fel ca Petrescu doar două cartonaș galbene de-a lungul întâlnirilor. Prima apariție într-un astfel de derbi londonez a fost pe 18 octombrie 2003 în etapa a 18-a din Premier League, pe stadionul Highbury, în fața a 38.172 de spectatori, care au fost martori la o victorie a lui Arsenal. Din păcate pentru el, a fost schimbat în minutul 67 cu Jesper Gronkjaer. Antrenorul echipei era Claudio Ranieri, iar la Arsenal se afla Arsene Wenger.
Singurul gol marcat de Mutu într-un duel Chelsea-Arsenal a fost reușit în turul cinci din Cupa Angliei Pe 15 februarie 2004, în fața a 38.316 de spectatori, Adrian Mutu a deschis scorul în minutul 40 și a setat scorul pentru prima repriza, ca apoi Arsenal să revină pe tabelă cu o dublă a lui Reyes și să câștige meciul și calificarea cu 2-1 după doar 15 minute de la reluarea meciului. Având un cartonaș galben primit în minutul 25 și cu un scor dezavantajos, Ranieri l-a schimbat pe Mutu în minutul 64 cu Gudjohnsen.
Singurul român legitimat oficial la clubul Arsenal Londra, dar fără a fi luat în considerare pentru meciurile importante la nivel profesionist a fost Vlad Dragomir. Timișoareanul a fost cumpărat în 2015 de la ACS Poli Timișoara și a stat trei ani în Anglia, perioadă în care a evoluat oficial pentru echipa de tineret și de rezerve a lui Arsenal în prima ligă de profil.
Jucătorul care acum are 20 de ani și evoluează în Perugia (Italia) a avut întâlniri în calitate de jucător al lui Arsenal cu Chelsea, la nivelul de vârstă la care a evoluat – în total: La U-18, a prins două meciuri, primul fiind pe 3 decembrie 2016, pe teren propriu, într-un 2-2 cu echipa similară a lui Chelsea, meci în care a început ca titular, a primit un cartonaș galben în minutul 60 și a fost schimbat în minutul 70, iar al doilea pe 9 mai 2017, în deplasare, într-un 1-3, în care a început ca rezervă și a intrat imediat după pauză, neavând un mare impact – un cartonaș galben în minutul 89. Cele mai multe întâlniri cu Chelsea le-a avut la U-23, unde a participat în trei dueluri cu Arsenal. Primul a fost pe 23 septembrie 2016, într-o înfrângere pe teren propriu cu 1-2 în care a început ca rezervă și a intrat în minutul 75. Următoarele două meciuri le-a început ca titular și a avut o evoluție apreciată. Primul și singurul gol marcat împotriva lui Chelsea l-a marcat în octombrie 2017, într-o remiză pe terenul lui Chelsea, terminată 2-2; acel meci a fost unul extrem de bun deoarece a rămas integralist după ce a reușit să marcheze primul gol al echipei sale (cel egalizator în min. 18) și a pasat decisiv la cel de-al doilea – care a adus punctul egalizator în minutul 90.
https://i.eurosport.com/2015/06/24/1622105.png
Ultima partidă împotriva lui Chelsea l-a găsit în martie 2018 într-o echipă victoriasă a lui Arsenal, cu 3-1 pe teren propriu, cu el titular și integralist. Printre jucătorii au evoluat la ambele echipe, pot fi enumerați Sandy MacFarlane, Jimmy Sharp, Bob Turnbull, Tommy Latwon, Bill Dickinson, Tommy Docherty, Allan Young, John Hollins, Tommy Baldwin, George Graham, Colin Pates, Alan Hudson, Grahm Rix, Clive Allen, Peter Nicholas, David Rocastle, Emmanuel Petit, Nicolas Anelka, William Gallas, Yossi Benayoun, Ashley Cole, Cesc Fabregas, Olivier Giroud, Petr Cech și David Luiz.
Fotbal
Grealish, cel mai scump englez din istorie! Topul celor mai costisitori fotbaliști din fiecare țară
12/08/2021 LA 09:45
Fotbal
Cine este noul selecționer al naționalei U21 a României! Anunțul FRF
09/08/2021 LA 08:31