În actuala stagiune "tunarii" plecau la drum cu obiective mari, în condițiile în care transferurile pe fază ofensivă fuseseră unele de top. Oficialii de pe Emirates au reușit să îi aducă pe Dani Ceballos - cel care poate interpreta rolul de dirijor la mijlocul terenului -, dar și pe Nicolas Pepe, al doilea golgheter din campionatul Franței, după Mbappe (22 de reușite sezonul trecut, pentru Lille).
Cu un trident ofensiv format din Pepe - Lacazette și Aubameyang - și cu doi dispeceri de calitate, precum Ozil și Ceballos, Arsenal putea să spere lejer la top 4, mai ales că jucătorii vor fi mult mai odihniți prin comparație cu cei ai rivalelor, care vor evolua în Champions League.
Doar că planurile formației londoneze ar putea să fie năruite de nesiguranța din defensivă. David Luiz a fost marele pariu al tehnicianului lui Arsenal, însă brazilianul a fost extrem de ezitant în startul stagiunii. În momentul în care Chelsea a acceptat să se despartă de el pentru o sumă de doar aproximativ 10 milioane de euro, mulți au crezut că "tunarii" au dat lovitura, dar prestațiile lui au demonstrat că oficialii de pe Stamford Bridge nu au comis vreo gafă majoră.
League Cup
Liverpool s-a calificat în finala Cupei Ligii Angliei, după o victorie lejeră pe terenul lui Arsenal
ACUM 11 ORE
Arsenal așteaptă revenirile lui Bellerin și debutul lui Tierney (transferat accidentat), dar problemele nu par a fi neapărat în flancuri, acolo unde Maitland Niles și Kolasinac au fost destul de inspirați, măcar pe fază ofensivă.

David Luiz

Credit imagine: Getty Images

Arsenal, dominată incredibil de Watford

Carențele din defensivă au fost mai evidente ca oricând în confruntarea de la Watford, de duminică, încheiată 2-2.
După dubla lui Aubameyang, se părea că singura problemă pusă e scorul victoriei "tunarilor", însă apărarea a fost în unele momente de cascadorii râsului. Watford, ultima clasată în Premier League, cu un singur egal în 4 etape, a dat un adevărat asediu la poarta lui Leno, care a reușit nu mai puțin de 8 saveuri, record pentru un portar din Premier League în acest sezon. În total, formația gazdă a tras de 31 de ori la poartă, de neconceput pentru o formație de talia lui Arsenal.
"Evident, nu ne așteptam la așa ceva, mai ales după prima jumătate de oră. Știam că Watford va fi motivată și va veni peste noi, odată intrați în avantaj, dar ne așteptam să gestionăm mai bine situația. Literalmente le facem cadouri adversarilor pe care îi întâlnim și e foarte trist. Trebuie să progresăm neapărat pe partea defensivă, altfel va fi un sezon extrem de greu", a spus Aubameyang, citat de Canal+.
8 goluri a primit Arsenal în primele 5 etape, doar cinci formații din Premier League având devensiva mai slabă în acest start de sezon.
Anul trecut, Arsenal a terminat sezonul pe locul 5, la un singur punct de Tottenham, ocupanta poziției a 4-a. Tunarii au avut 51 de goluri încasate, mai mult decât Newcastle sau Wolverhampton, formație nou promovată. City și Liverpool, spre exemplu, echipe care s-au luptat până în ultima etapă pentru titlu au avut de peste două ori mai puține goluri primite: 23, respectiv 22.
Fotbal
LIVEBLOG Mercato 2022 | PSG și Spurs pregătesc shimbul iernii! Barca face orice să scape de Dembele
ACUM 16 ORE
Fotbal
Arsenal vrea un jucător de la Juventus, dar italienii se lasă greu! Cerințele lui Allegri
IERI LA 08:42