Conform surselor jurnaliștilor britanici, mai multe persoane din conducerea clubului, printre care și directorul executiv Vinai Venkatesham, l-au vizitat pe Wenger recent și i-au propus să revină la club într-o poziție de conducere.
Discuțiile au avut și în contextul în care anul viitor Arsenal plănuiește să îl celebreze pe Arsene Wenger. Cel mai probabil se va construi o statuie lângă Emirates pentru a marcat perioada de glorie petrecută de francez la club.
Wenger a câștigat de trei ori titlul cu Arsenal și de șapte ori Cupa Angliei, a ajuns în finala UEFA Champions League și a fost cel care a gestionat perioada dificilă de tranziție de la Highbury la Emirates Stadium, moment care a adus însă mari câștiguri financiare.
Premier League
El e "cel mai dorit" jucător din lume: are deja 6 oferte, urmând a pleca gratis de la clubul actual
IERI LA 11:55

Arsene Wenger a câștigat 17 trofee în 22 de ani la Arsenal

Arsene Wenger, dezamăgit de cum a fost tratat de Arsenal

Cei de la Daily Mail au vorbit cu mai mulți apropiați ai lui Wenger iar toți au spus că Arsenal a făcut o mare greșeală că nu l-a numit pe o poziție de conducere după renunțarea la postul de antrenor.
Un angajat al lui Arsenal, apropiat de Wenger, nu crede că francezul dorește să mai revină acum: ”Atât de rău a fost dezamăgit de cum a fost tratat de conducere”.
”Contrar a ce crede lumea, nu s-a încheiat bine (relația dintre Wenger și conducere). El nu consideră că a fost tratat bine, crede că merita mai mult. Și chiar așa este”, a declarat o altă sursă.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League
Moment fabulos cu Sir Alex: "A luat-o razna la telefon, înjura și urla. Știți ce a făcut mama?"
IERI LA 09:31
Premier League
United a renunțat la Rice și pregătește transferul anului. Mutarea care o face cea mai bună din lume
IERI LA 08:29