Arsene Wenger a fost timp de 22 de ani antrenorul lui Arsenal, perioadă în care a obținut performanțe remarcabile, dar a trăit și multe dezamăgiri. În perioada de apogeu a "tunarilor", principalul adversar a fost Manchester United, echipă antrenată de Sir Alex Ferguson.
Între cei doi manageri s-a dezvoltat poate cea mai mare rivalitate din istorie la nivelul băncilor tehnice, iar Wenger a alocat multe pagini acesteia în cartea autobiografică. Dacă pe Jose Mourinho, un alt antrenor cu care s-a duelat de nenumărate ori, nu l-a menționat deloc în autobiografie, explicând ulterior de ce nu a făcut acest lucru, Wenger a vorbit pe larg despre duelul său de la distanță cu Alex Ferguson.
Francezul a recunoscut că a suferit foarte mult din cauza acestei rivalități: "El a fost cel mai mare rival al meu timp de 10 ani. Concurența era reală - el sau eu! Cea mai mare durere era să pierd în fața lui. Am fost bolnav fizic de fiecare dată când am pierdut contra lui United."
Fotbal
United, distrusă pentru cum s-a comportat: "Nu am auzit de ceva mai stupid în toată viaţa mea"
29/11/2021 LA 06:28

Arsene Wenger: "E dureros să mă uit în urmă și să văd ce monstru eram"

Meciurile dintre echipele celor doi mari rivali au ajuns la o intensitate nemaivăzută în Premier League până în acel moment și au decis adesea destinația titlului. Tensiunea a atins de multe ori cote alarmante, iar ceea ce se întâmpla pe teren era rezultatul presiunii de pe băncile tehnice.
Evident, aceste lucruri au adus meciuri memorabile între Arsenal și Man United, dar acum Wenger admite că acea perioadă nu i-a făcut deloc bine, ci mai degrabă l-a "transformat într-un monstru".
"Când eram un tânăr manager, am crezut că nu voi supraviețui la locul de muncă, deoarece tensiunea era mare și durerea este atât de mare când pierzi. Fotbalul a fost totul. În viață trebuie să găsești sens și fotbalul a avut un sens pentru mine. Astăzi, când mă uit înapoi - am 70 de ani acum - sunt un pic înspăimântat de faptul că fotbalul a avut o importanță atât de mare pentru mine. Mă întreb de ce am sacrificat atât de mult și de ce am trăit o viață atât de monahală și nu am vrut să știu nimic altceva. E dureros să mă uit în urmă și să-mi dau seama ce monstru eram și cât de egoist eram pentru că trăiam fotbalul cu o intensitate de 100%.", a specificat Wenger, citat de Daily Mail.
După ce a părăsit-o pe Arsenal în 2018, Wenger nu a mai antrenat, iar în prezent este angajat la FIFA.
  • Performanțele lui Wenger la Arsenal
  • 3 titluri în Premier League
  • 7 cupe ale Angliei
  • 7 Supercupe ale Angliei
  • o finală de Champions League (pierdută contra Barcelonei în 2006)
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
https://i.eurosport.com/2020/10/15/2915162.png
Premier League
S-a răzbunat Manchester United pe Zidane și PSG? Trei "iepuri" dintr-o lovitură pentru "diavoli"
26/11/2021 LA 08:42
Premier League
Ce a ajuns United! Steve Bruce s-a auto-propus antrenor, iar conducerea ia în calcul serios varianta
22/11/2021 LA 09:59