Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Aston Villa a investit peste 140 de milioane de lire. Cum poate evita eșecul lui Fulham?

Vlad Dumitrescu

Actualizat 07/10/2019 la 14:31 GMT+3

Aston Villa revine în Premier League după trei sezoane petrecute în Championship. Echipa din Birmingham are obiective mărețe pentru noul sezon și nu își propune doar supraviețuirea la limită, lucru dovedit de cele peste 140 de milioane de lire investite în transferuri.

Dean Smith's interview as Aston Villa get first EPL win with 2-0 victory over Everton

Credit imagine: Eurosport

Aston Villa a preferat să nu organizeze o paradă de celebrare a promovării înapoi în prima ligă engleză: „Suntem Aston Villa, organizăm parade când câștigăm trofee, nu când promovăm, practic, de pe locul trei”, a declarat președintele clubului, Christian Purslow, setând astfel așteptările ridicate pentru sezon.
Așadar, cei din Birmingham au ambiții mari pentru acest sezon, dar la fel avea și Fulham sezonul trecut iar rezultatul a fost o retrogradare rușinoasă, în ciuda unor sume consistente investite în pre-sezon. Ce ar trebui să facă Villa diferit?

Cine a venit?

Aston Villa a adus 13 jucători înainte de începerea sezonului, investind în total 146 de milioane de lire sterline.
E adevărat, au plecat alți 20 de fotbaliști, însă majoritatea erau liberi de contract sau au fost împrumutați, astfel că nu au adus venituri. Micah Richards și Ross McCormack, jucători periferici în ultimii ani, au părăsit Villa. Albert Adomah, Alan Hutton și Glenn Whelan, piese importante pentru clubul de pe Villa Park, însă jucători trecuți cu mult de prima tinerețe, au plecat și ei.
Printre cele mai importante sosiri este cea a lui Tyron Mings, cel care a fost împrumutat de la Bournemouth în a doua jumătate a sezonului trecut iar acum a fost cumpărat definitiv pentru 26 de milioane de lire. Mings, un stâlp al defensivei, a fost eroul de care apărarea lui Villa avea nevoie sezonul trecut și a reușit să își mobilizeze colegii exemplar, fiind luat la inimă de suporteri aproape instantaneu. De când a venit Mings, Villa a mai pierdut doar două meciuri sezonul trecut.
Însă nu doar defensiva trebuia îmbunătățită. După ce Tammy Abraham, care a înscris 22 de goluri sezonul trecut, a fost rechemat la Chelsea de Frank Lampard, era limpede că Villa avea nevoie de un nou atacant. Pentru 22 de milioane, Dean Smith va putea conta pe serviciile brazilianului Wesley, în vârstă de 22 de ani, adus de la Club Brugge. Având o înălțime de 1,91m, lucru care îl va ajuta cu siguranță în Premier League, brazilianul a înscris 38 de goluri și a oferit 14 pase de gol în 138 de meciuri jucate pentru Brugge și a fost numit cel mai bun tânăr fotbalist din Belgia în 2018.
Probabil cel mai inteligent transfer a fost însă cel al lui Tom Heaton. Englezul de 33 de ani a fost în ultimii ani printre cei mai buni portari din Premier League iar Burnley l-a cedat cu doar opt milioane de euro, pentru că îl consideră pe Nick Pope ca fiind viitorul. O astfel de ocazie nu putea fi ratată de Villa, care deși nu se poate plânge de serviciile lui Jed Steer, are acum în lot încă un portar excelent dar și un lider în vestiar.
Villa a suferit semnificativ în defensivă anul trecut. Echipa lui Dean Smith a primit mai multe goluri decât Stoke (locul 16) și Birmingham (locul 17). Așadar nu era suficientă doar sosirea lui Mings pentru a schimba lucrurile. Defensiva a fost întărită și cu tânărul englez Matt Targett, fundașul stânga neintrând în planurile celor de la Southampton din cauza lui Ryan Bertrand. Targett a fost cumpărat pentru 15 milioane de lire și pare o achiziție bună având în vedere că se mulează perfect pe stilul lui Dean Smith, căruia îi place ca fundașii săi de bandă să urce, să ofere constant centrări și să acopere locul liber lăsat de aripi.
În centrul apărării a venit și Ezri Konsa pentru 12 milioane de lire de la Brentford, jucător descris de Dean Smith ca având „un potențial nelimitat”. Konsa a fost prezent în lotul Angliei de la Euro U-21 din 2019.
Din Turcia a fost adus și Mahmoud Hassan, cunoscut drept Trezeguet, datorită asemănării atât fizice cât și în stilul de joc cu fostul mare atacant francez. Rămâne de văzut dacă egipteanul se va adapta la viața în Premier League, însă viteza sa, driblingurile și capacitatea de a oferi șuturi puternice și imprevizibile par a face din el exact genul de fotbalist pe gustul lui Dean Smith.

Grealish, McGinn și Hourihane, elemente cheie pentru noul sezon

Toate aceste sume au fost investite pentru că, după cum a spus și Purslow, Villa „nu are niciun interes să flitreze cu catastrofa unei retrogradări”. Smith este un manager care și-a câștigat șansa de a antrena la un astfel de nivel, făcându-se plăcut atât la Walsall cât și la Brentford și acum la Aston Villa. Smith este iubit de fani și pentru că este un localnic, care în copilărie stătea în celebra peluză Holt End de pe Villa Park în timp ce tatăl său lucra ca steward pentru club.
Linia de mijloc dinamică din care fac parte Jack Grealish, John McGinn și Conor Hourihane a reprezentat probabil cheia pentru promovarea lui Aston Villa și toată lumea se așteaptă ca cei trei să joace din nou un rol esențial și în Premier League.
Dintre cei trei, nu mai e un mister pentru nimeni că Jack Grealish, născut și crescut în Birmingham, rămâne jucătorul cheie. Grealish, care obișnuia când era mic să intre în tufișurile din grădină și să sărbătorească golul ca și cum ar fi în peluza Holte End, este sinonim cu succesul la Aston Villa. Când Jack joacă bine, la fel o face și Villa. Influența lui nu poate fi negată: din 15 meciuri fără Grealish pe teren, Villa a câștigat doar trei, față de 19 meciuri câștigate din 31 cu el în primul 11. Tânărul de 23 de ani pare că s-a maturizat în sfârșit, chiar dacă poate are prea multă responsabilitate pe umeri. În orice caz, adversarii știu că au de ce să se teamă: Grealish a fost faultat de 158 de ori sezonul trecut în Championship, mai mult decât oricare alt fotbalist.

Ce a învățat Aston Villa de la Fulham?

Fulham a cheltuit anul trecut 120 de milioane de lire și cu toate astea, în aprilie, echipa de pe Craven Cottage era deja retrogradată. Politica de transferuri a londonezilor, deși arăta bine pe hârtie, nu a avut niciun fel de coerență.
A fost cumpărat Jean Michael Serri, un fotbalist excelent, curtat și de Barcelona, însă pare că nimeni nu s-a gândit cum ar putea fi el integrat într-un mijloc care era deja acaparat de Kevin McDonald și Tom Cairney. Din acest punct de vedere Aston Villa pare că a învățat din greșelile lui Fulham, transferând jucători care se mulează perfect pe stilul lui Dean Smith precum Matt Target și păstrând în același timp nucleul de la mijloc intact.
Aleksandar Mitrovic a fost singurul transfer care poate fi considerat cu adevărat reușit din campania precedentă a lui Fulham. Transferul sârbului a fost definitivat după ce fusese inițial împrumutat de Newcastle și a confirmat. Aceeași rețetă a fost aplicată de Villa cu Tyron Mings iar lucrurile par să meargă în direcția bună.
Încercările lui Fulham de a-și îmbunătăți apărarea au fost un eșec în totalitate. Banda stângă a fost neglijată complet, lăsând responsabilitatea pe umerii tânărului Ryan Sessegnon, un fotbalist pe cât de talentat, pe atât de potrivit pentru o poziție mai avansată pe teren. Villa a făcut exact opusul și a încercat să acopere toate problemele din apărare, pe Villa Park venind Tyron Mings, Matt Target și Ezri Konsa, doi dintre ei fiind fotbaliști care au deja experiență în Premier League.
În poartă, Fulham a ales să îl înlocuiască pe un portar care oferea siguranță – Marcus Bettinelli – cu Fabri și Sergio Rico, doi portari fără experiență de Premier League. În contrast, pe Villa Park a sosit Tom Heaton, unul dintre cei mai buni și experimentați portari din istoria recentă a campionatului englez.
Fulham a avut o politică de transferuri haotică și care a evitat cumpărarea unor fotbaliști mai experimentați care i-ar fi putut ajuta pe cei tineri și din străinătate să se adapteze mai ușor. Villa, de cealaltă parte, a avut o abordare mai diversificată, aducând atât tineri cât și fotbaliști cu experiență.
Aston Villa este un club cu ambiții mari, hotărât să nu repete greșelile lui Fulham. Președintele Purslow consideră că situația de pe Villa Park nu poate fi comparată cu cea din sudul Londrei de sezonul trecut: „Sunt oameni care nu urmăresc cu atenție ce facem, care cred că suntem doar încă o echipă promovată care va avea probleme și apoi va retrograda. Nimeni, cu atât mai puțin eu sau Dean Smith, nu consideră că acesta este cazul. Am încredere totală în această echipă. Cred că vom avea un sezon fantastic”.
Rămâne de văzut cum se va descurca echipa de pe Villa Park, însă pare că cei din Birmingham au avut o campanie de transferuri mult mai coerentă decât Fulham și care le-ar putea aduce rezultate mai bune.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo