Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Avertismentul lui Arteta pentru Mesut Ozil. În ce condiții i se va permite germanului să plece

Vlad Dumitrescu

Actualizat 07/01/2021 la 14:58 GMT+2

Mikel Arteta a declarat că viitorul lui Mesut Ozil la Arsenal va fi rezolvat în următoarele zile.

Mesut Ozil and Mikel Arteta

Credit imagine: Getty Images

Arsenal încearcă să se asigure că Mesut Ozil își va găsi echipă luna aceasta. Campionul mondial nu a fost inclus în lotul de Premier League sau cel de Europa League al tunarilor pentru prima jumătate a sezonului și nu a mai jucat pentru Arsenal din martie.
Fenerbache și mai multe cluburi din MLS, inclusiv DC United, sunt interesate de germanul care câștigă la Londra în acest moment 350.000 de lire pe săptămână. Contractul lui Ozil expiră în iulie 2021 însă negocierile au început deja pentru a se asigura plecarea germanului chiar în această lună.
picture

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

Avertismentul lui Mikel Arteta

”Voi decide ce se va întâmpla în următoarele zile. Nu știu ce o să se întâmple, el este liber acum să negocieze cu alte cluburi. Vom discuta intern care este cea mai bună situație pentru el în viitor”, a declarat Arteta.
Evident, jucătorul și agentul vor încerca să găsească cea mai bună soluție pentru toată lumea. Dacă se va ajunge la ceva în această lună, va fi pentru că este favorabil ambelor părți. Dacă va fi așa, atunci vom merge mai departe, dar dacă nu, el va continua aici”, a adăugat Arteta.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo