Campionatul Angliei, de departe cel mai puternic din lume, începe să își cristalizeze clasamentul final pentru stagiunea 2019-2020. Liverpool e campioană, "cormoranii", Leicester, Chelsea și United vor evolua probabil în Champions League, dacă TAS nu întoarce decizia de suspendare a lui City din cupele europene, iar Norwich e deja retrogradată.
Pentru evitarea celor două locuri care duc de asemenea în Championship se luptă patru echipe: West Ham, Watford, Villa și Bournemouth. Cele patru formații sunt în acest moment despărțite de doar 4 puncte, însă lucrurile ar putea fi ceva mai clare decât indică în acest moment clasamentul.

West Ham și Watford, în pole position să evite retrogradarea

Premier League
Klopp e gata de un transfer genial! Ia de la o rivală un fotbalist de titlu, pe o sumă simbolică
IERI LA 07:52
West Ham are cele mai mari șanse să se salveze. "Ciocănarii" au reușit patru puncte în ultimele două meciuri, învingând Chelsea și remizând la Newcastle. Astfel, dacă vor obține 4 puncte în următoarele două runde, cu Burnley și Norwich, nu ar trebui să mai aibă mari emoții în privința retrogradării.
Watford pare să aibă și ea șanse bune să rămână în Premier League, în condițiile în următoarele două etape întâlnește pe Norwich, deja retrogradată, și pe Newcastle, formație fără obiectiv. Mai mult, peste trei runde, echipa lui Nigel Pearson va da piept cu West Ham, formație care la ora disputării acelui meci s-ar putea să fie scăpată de griji.
Villa și Bournemouth par a fi condamnate să o urmeze pe Norwich în Championship, judecând atât după jocul prestat, dar și după program. "Cireșele" întâlnesc în următoarele trei runde pe Tottenham, Leicester și City, astfel că echipei lui Eddie Howe îi va fi extrem de complicat să adune puncte. Nici Villa nu e avantajată de program: după ce a jucat pe Anfield, nou-promovata care a cheltuit aproximativ 120 de milioane de euro în vara trecută pe transferuri va evolua contra lui United, Everton și Arsenal, în ultimele 5 etape.

Clasament Premier League

https://i.eurosport.com/2020/07/07/2846198.jpg

Programul echipelor care se bat pentru evitarea retrogradării în Premier League

West Ham - 31 puncte
  • Burnley (acasă)
  • Norwich (deplasare)
  • Watford (acasă)
  • Manchester United (deplasare)
  • Aston Villa (acasă)
Watford - 28 puncte
  • Norwich (acasă)
  • Newcastle (acasă)
  • West Ham (deplasare)
  • Manchester City (acasă)
  • Arsenal (deplasare)
Aston Villa - 27 puncte
  • Manchester United (acasă)
  • Crystal Palace (acasă)
  • Everton (deplasare)
  • Arsenal (acasă)
  • West Ham (deplasare)
Bournemouth - 27 puncte
  • Tottenham (acasă)
  • Leicester (acasă)
  • Manchester City (deplasare)
  • Southampton (acasă)
  • Everton (deplasare)

Programul etapei 34 în Premier League (în direct pe Eurosport1)

https://i.eurosport.com/2020/07/07/2846191.jpg
Premier League
El e "cel mai dorit" jucător din lume: are deja 6 oferte, urmând a pleca gratis de la clubul actual
25/09/2021 LA 11:55
Premier League
Moment fabulos cu Sir Alex: "A luat-o razna la telefon, înjura și urla. Știți ce a făcut mama?"
25/09/2021 LA 09:31